
Piatra funerară a unui soldat roman născut în Tracia, descoperită în America
Un cuplu din orașul american New Orleans, statul Louisiana, a descoperit o piatră funerară a unui soldat roman care a murit în urmă cu 1.900 de ani.
În timp ce curățau vegetația din curtea lor, cuplul a dat peste ceva complet neașteptat: o piatră funerară romană care marcase odinioară mormântul unui soldat ce trăise la mii de kilometri distanță, în secolul al II-lea.
Cercetările indică faptul că acest obiect este autentic, iar descoperirea sa presupune existența unui mister internațional care datează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Primim destul de des apeluri de la public despre descoperiri ciudate în curțile din zonă” a declarat pentru Live Science arheologul D. Ryan Gray de la Universitatea din New Orleans, cel care a analizat piatra funerară.
„De obicei, se dovedește că este ceva natural, care doar seamănă cu un artefact”, a adăugat arheologul.
În acest caz, proprietarii casei erau Daniella Santoro, antropolog la Universitatea Tulane, și soțul ei, Aaron Lorenz, a menționat Gray într-un raport online publicat pe 6 octombrie, despre investigațiile asupra pietrei.
„Când Daniella mi-a descris inițial obiectul, m-am gândit că poate era o piatră funerară din secolul al XIX-lea, recuperată dintr-un cimitir din New Orleans și apoi aruncată”, a spus Gray.
„Totuși, imediat ce am văzut fotografia inscripției, am bănuit imediat că este vorba despre ceva cu totul diferit”, a precizat arheologul.
Piatra funerară antică
Santoro a găsit tableta de marmură neobișnuită sub vegetația din curtea casei sale, în cartierul istoric Carrollton al orașului New Orleans. Piatra are aproximativ 30 cm lățime și puțin mai mult în lungime, iar o față este dens inscripționată cu text în limba latină.
Experții spun că inscripția în latină poate fi tradusă astfel:
„Spiritelor morților, pentru Sextus Congenius Verus, soldat al flotei pretoriene din Misenum, din tribul Bessilor [din Tracia], (care) a trăit 42 de ani (și) a servit 22 în armată, pe trirema [vas de război] Asclepius. Atilius Carus și Vettius Longinus, moștenitorii lui, i-au ridicat [această piatră], pe care o merita pe deplin”.
Era clar că era vorba despre piatra funerară a unui soldat, născut în regiunea Tracia, care servise pe o navă de război romană. Dar apărea o nouă enigmă: cum a ajuns această piatră funerară în New Orleans?
Misterul persistă
O investigație a scos la iveală că inscripția fusese deja înregistrată de arheologi - dar pe un monument funerar din secolul al II-lea găsit lângă Civitavecchia, un oraș-port antic aflat la aproximativ 64 de kilometri nord-vest de Roma. Acea piatră funerară a fost raportată ca dispărută după cel de-al Doilea Război Mondial, când bombardamentele Aliaților au distrus muzeul în care era păstrată.
Nu este complet clar ce s-a întâmplat după aceea, dar Gray a enumerat câteva ipoteze în raportul său: poate un soldat american care a trecut prin Civitavecchia după eliberarea Romei în 1944 a luat-o ca suvenir; sau poate a fost achiziționată după război de un negustor de antichități, care a vândut-o ulterior unui turist. Santoro și Lorenz colaborează acum cu autoritățile din SUA și Italia pentru a returna piatra funerară la Civitavecchia.
„Deși poate nu vom ști niciodată exact cum a ajuns piatra funerară a lui Sextus Congenius Verus în New Orleans, știm că acum obiectul este în siguranță și urmează să fie returnat acolo unde poate fi expus corespunzător”, a scris Gray în raportul său.
Foto sus: Piatra funerară a unui soldat roman descoperită în orașul american New Orleans (© D. Ryan Gray / Preservation Resource Center of New Orleans)















