O expoziție inedită: „Obiceiul nunţii la Maieru”

Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de vineri, 26 aprilie 2024, la o nouă expoziţie de fotografie şi obiect - „Obiceiul nunţii la Maieru”.

Nunta, alături de alte evenimente importante din viaţa omului (cum ar fi naşterea, botezul, înmormântarea), face parte din acele „enigme fascinante” cum le numea marele romancier Liviu Rebreanu în romanul „Ion”. În leagănul copilăriei lui, în „Cuibul visurilor”, prozatorul le întâlnise pentru prima dată, Fanny Rebreanu, soţia lui, chiar mărturisind că obiceiurile se păstrau, aici, „mai vii decât în celelate sate năsăudene” şi erau „străvechi ca Someşul şi ca măgurile acoperite cu fagi şi cu mesteceni doinitori”, ceea ce dovedeşte încă o dată bogăţia spirituală a localnicilor.

Ca etapă existențială încărcată cu multiple semnificații, nunta este unul dintre cele mai complexe evenimente din viața satului românesc, asigurând trecerea celor doi tineri de la starea de fată și flăcău la categoria oamenilor maturi, a celor însurați. Această trecere se cerea consacrată și acest lucru se făcea prin mijlocirea unor rituri, fiind festivizată prin ceremonii și manifestări spectaculoase de excepție, în raport direct cu însemnătatea momentului, la ea participând, în mod direct sau indirect, aproape tot satul. În cadrul acesteia se întâlneau strigături, cântece, versuri la mire și la mireasă, iertăciuni în versuri, precum și obiceiuri multiple, dansuri cu caracter general, dar și dansuri specifice nunții.

Înainte de nuntă aveau loc şi anumite practici de natură magică prin care fata încerca să-și cunoască ursitul sau să-şi afle destinul cu privire la feciorul care va intra în viaţa ei, cum ar fi: legarea parilor şi bătutul talgerelor în seara spre Sf. Vasile, visul de Sânziene sau în a doua zi de Bobotează, cunoaşterea ursitului în oglindă sau apă, legatul socului, de întors sau alte descântece pe care le practicau.

Peţitul este o primă secvenţă a ceremonialului nunţii. Urmează „tocmala”/„credința” (logodna), care se face cu 5-6 săptămâni înainte de cununie, când se stabilesc unele lucruri practice referitoare la organizarea nunții. Se discută despre data când va avea loc „ziua credinței”, unde vor locui mirii după căsătorie, câți nași vor avea la nuntă, despre invitați, locul și data nunții și uneori se hotărăște și zestrea pe care o dau părinții mirilor. Urmează pregătirile pentru nuntă, când mirele „aroneşte” ceterașii, iar mireasa pregăteşte hainele pentru mire şi cămaşa pentru soacra mare. Se alege „socăcița” (bucătăreasa-şefă), „starosatele” (coordonatorul nunţii), „şeteraşii” (cei care vor cânta).

Printr-un ritual aparte sunt invitaţi naşii, aceştia având un rol foarte important în acest rit de trecere, fiind părinţii spirituali, dar şi cei care-i iniţiază şi-i îndrumă pe miri pe parcursul desfăşurării nunţii. De asemenea, sunt invitaţi nuntaşii, chemarea la nuntă făcându-se, de obicei, cu o săptămână înaintea nunții. Mirele alege colăcarii călări, dar şi stegarii, iar mireasa druștele, existând şi obiceiul ca atât socrii, nașii, cât și mirii să cheme oamenii la nuntă. Un simbol important al căsătoriei era steagul, purtat în tot timpul nunții de către stegari. Nu se uită nici de vestirile făcute de preot în fiecare duminică, timp de trei săptămâni până la nuntă sau de oferirea darurilor înainte de nuntă.

Gătatul miresei, pregătirea pentru plecarea la cununie, despărţirea sunt printre cele mai emoţionante momente care precedă unirea celor doi tineri. Urmează cununia religioasă cu multe ritualuri care sunt respectate până în zilele de astăzi. Bucata de pânză albă, de obicei ţesută de mireasă, pe care păşeşte cel sau cea dintâi, mirii legaţi cu o panglică albă, înconjuratul mesei alături de naşi, citirea evangheliei, ţinerea colacilor de cununie împodobiţi cu flori şi lumânări aprinse, gustarea mierii din acelaşi pişcot au o simbolistică a vieţii celor uniţi de acum înainte: cârma noii familii, partea văzută, dar şi nevăzută a legăturii dintre cei doi tineri care se unesc prin Taina Sfintei Cununii, bogăţia materială, dar şi rodnicia şi fertilitatea de care se va bucura noua familie în care trebuie să rămână mereu aprinsă lumina învăţăturii lui Hristos, bucuria şi veselia nunţii, soarta comună a viitorilor soţi, care vor avea parte de aceleaşi bucurii şi de aceleași necazuri, de fapt unitatea de nezdruncinat a familiei creştine.

După terminarea slujbei, întreg alaiul se îndreptă spre casa unde va avea loc ospăţul şi petrecerea, de obicei acestea având loc la casa mirelui sau a miresei sau chiar în alte locuri mai încăpătoare. Ospăţul, servit în mai multe rânduri se împleteşte cu jocurile specific nunţii: ropota, arcaneaua, strigătura la găină, jocul miresei în bani sau altele. Multe strigături, chiuituri, oraţii, cuvântări sau descântece, fie din partea starostelui, a socăciţei, ori a invitaţiilor completează această frumoasă atmosferă de sărbătoare. La făgăduit, în partea finală a nunţii, mirii erau cinstiţi, începând de nănaşii şi de ceilalţi invitaţi la nuntă, fie cu cereale, oi, miei, purcei sau bani.

Nu trebuie să uităm nici de obiceiurile de după nuntă: „spălăcenia”, „întorcătura la nănași” sau „zestrea”. Referitor la cel din urmă, zestrea unui fecior de gospodar era formată, în trecut, din: o căruță și o pereche de boi, zece sau cincisprezece oi, haine și partea de pământ ce i se cuvenea, în timp ce zestrea unei fete cuprindea: o vacă legată de o căruță (dacă fata era avută), zece oi, lada de zestre plină de haine, ștergare, perne umplute, lenjerie de pat și partea de moșie.

Un drum început în doi...

Un drum ce adună amintiri din nunta tradiţioanală de altădată...

Prin expoziţia de fotografie şi obiect - „Obiceiul nunţii la Maieru”, expoziţie ce poate fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru în perioada 26 aprilie – 20 iunie 2024.