O cetate dacică din Munţii Orăştiei a ajuns „cel mai ignorat şi neglijat monument UNESCO din Europa“

Deşi se află pe lista exclusivistă a monumentelor din patrimoniul mondial - UNESCO, cetatea dacică de la Băniţa a rămas un loc inaccesibil, într-o situaţie pe care specialiştii o deplâng. Au trecut şase decenii de la cele mai ample cercetări arheologice efectuate în cetatea dacică Băniţa, iar de atunci aşezarea misterioasă de pe creasta Dealului Bolii, aflată la peste 900 de metri altitudine, la intrarea în Valea Jiului, a rămas un loc al nimănui, inaccesibil turiştilor neexperimentaţi pe munte.

Din 1999, Băniţa a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte cinci cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, însă autorităţile nu au luat nicio măsură pentru conservarea şi punerea ei în valoare. Vestigiile cercetate la începutul anilor ´60 s-au degradat ori au fost vandalizate, multe dintre blocurile de piatră ale zidurilor sale s-au prăbuşit în prăpăstii, iar căutătorii de comori şi-au făcut adesea simţită prezenţa, scormonind printre monumente.

La începutul anului 2020, în urma unei hotărâri de Guvern, cetatea dacică a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, însă situaţia ei a rămas neschimbată. În luna mai au fost efectuate măsurătorile topografice, necesare clarificării regimului juridic al sitului arheologic. Autorităţile au termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, prin care au preluat în administrare cetatea, pentru a elabora planul de protecţie şi gestiune a sitului, prin care se vor stabili măsurile de protecţie şi modalitatea efectivă de punere în valoare a acestuia.

Foto: MCDR Deva - Daniel Iancu

Cetatea greu de cucerit 

Între timp, localnicii îi sfătuiesc pe cei care ajung în zona Băniţei se nu se aventureze spre cetatea dacică de pe stânci, un adevărat cuib de vulturi, ci să se mulţumească explorând Peştera Bolii de la poalele ei – una dintre cele mai spectaculoase atracţii turistice din regiune, canionul carstic al Băniţei, turnul medieval din Crivadia şi celelalte frumuseţi din Ţara Haţegului şi Valea Jiului, aflate în împrejurimile monumentului de patrimoniu UNESCO.

Cei care nu ţin cont de aceste recomandări, pot vizita aşezarea asumându-şi riscuri pentru siguranţa lor. Ultimii doi kilometri ai traseului spre aşezarea antică încep de la intersecţia DN 66 cu un drum local spre Peştera Bolii. Însă un sector de aproape un kilometru al traseului, de la intersecţia drumului local cu calea ferată Simeria – Petroşani, până la poalele cetăţii dacice, poate fi parcurs doar pe jos, pe terasamentul magistralei feroviare. Linia dublă, electrificată, străbate un canion înalt şi strâmt, iar călătorii trebuie să fie foarte atenţi la trenuri.

La ieşirea din canion, turiştii coboară de pe calea ferată pentru a căuta poteca ce urcă spre cetate, un traseu aproape improsibil de observat de cei care nu cunosc zona. Accesul se poate realiza doar pe versantul nordic, iar oaspeţii Băniţei pornesc un urcuş abrupt printre copaci, orientându-se după marcajele de pe bolovani şi trunchiuri, până la ruinele de pe culme. Cei care se rătăcesc pe potecile versantului riscă să ajungă blocaţi pe pereţii abrupţi ai acestuia. De pe stânci, se deschide panorama spectaculoasă a Ţării Haţegului şi Văii Jiului, străbătute de şoseaua Haţeg – Petroşani.

Un loc strategic al dacilor

Cetatea, „prin poziţia ei strategică deosebit de favorabilă, era menită să controleze Valea Jiului şi Pasul Vulcan, iar la nevoie să bareze drumul unui duşman ce ar fi intenţionat să pătrundă dinspre sud în zona Munţilor Sebeşului. Fortificaţia de la Băniţa constă dintr-un val de pământ şi piatră, un zid de piatră locală şi ziduri de calcar fasonate”, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan, (Civilizaţia geto-dacilor, vol. 1, Bucureşti, 2008).

Lucrările realizate de daci au fost însă de o mai mare anvergură, informează cercetătorul ştiinţific Daniel Iancu: un zid în lungime de 115 metri apăra prima terasă, care avea în extremitatea nord-estică intrarea constituită dintr-o „poartă monumentală cu trepte de calcar încadrate de balustrade din andezit”. Pe a doua terasă era amenajată o incintă de aproximativ 20 x 17 metri, înconjutată de un zid de 1,4 metri grosime. Acropola, cu poziţia ei dominantă, avea o formă trapezoidală.

Istoricul Téglás Gábor amintea cetatea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, afirmând că a fost „grav afectată de construirea căii ferate dintre Simeria şi Petroşani, în perioada 1868 -1869. Atunci au fost dislocate din ziduri numeroase blocuri de calcar şi au dispărut mai multe dintre terasele de la poalele dealului.

„Cercetările arheologice sistematice s-au desfăşurat doar pentru o scurtă perioadă, în anii 1960-1961. În prezent, accesul extrem de dificil spre vestigii îngreunează reluarea cercetărilor. Materialele arheologice descoperite aici sunt reprezentate, cu precădere, de fragmentele ceramice provenite de la vase de mici dimensiuni, precum ceşti sau căni, dar şi de la chiupuri, vase destinate păstrării proviziilor. Sunt prezente şi piesele din fier, de la materialele de construcţie până la unelte şi arme, dar într-o cantitate mult mai redusă în comparaţie cu alte cetăţi din Munţii Orăştiei. În cuprinsul cetăţii sau în apropierea sa au fost găsite şi obiecte din metal preţios, precum o brăţară şi o fibulă din argint, monede etc.”, informează site-ul oficial cetati-dacice.ro.

„Pe scurt, cetatea avea un zid care închidea partea de sus a dealului, o intrare monumentală din piatră, câteva terase răspândite pe creasta dealului, pe care se aflau construcţii sau alte amenajări, şi un templu, situat în afara zidului. Spre poalele dealului există alte câteva terase, mai întinse, care aparţin locuirii civile. Deşi arheologii insistă asupra caracterului militar al Băniţei, artefactele găsite aici arată o viaţă civilă înfloritoare: pe lângă ceramică, obiecte din fier şi bronz, s-au descoperit tipare din lut sau gresie, utilizate într-un atelier de prelucrarea bronzului”, scrie arheologul Aurora Peţan.

Vezi aici GALERIE FOTO

Odată cu reluarea săpăturilor sistematice, surprizele vor continua să apără la Băniţa, cetate care încă îşi păstrează cu succes, de la înălţimea piscurilor sale, o mare parte dintre secrete, relatează cercetătprul ştiinţific Daniel Iancu. Până atunci, însă, aşezarea atrage atenţia prin starea jalnică în care a fost lăsată de-a lungul ultimelor decenii.

Cetatea năpăstuită

„Enigmatic şi năpăstuit – aşa aş caracteriza situl de pe Dealul Bolii, de lângă Băniţa, unde acum două milenii se afla o cetate dacică. Enigmatic, pentru că ruinele sale sunt atât de greu de identificat şi descifrat, încât trebuie să rătăceşti mult prin râpele şi pe coastele dealului ca să recompui imaginea cetăţii ce în vremea dacilor străjuia Valea Jiului. Năpăstuit, pentru că, deşi este considerat patrimoniu al întregii umanităţi, este cel mai ignorat şi neglijat monument UNESCO (cel puţin) din Europa, ajuns într-un stadiu avansat de degradare”, scrie arheologul Aurora Peţan, într-un articol despre situl antic.

„Locuiesc la o oră şi jumătate depărtare de Băniţa. Revin, din când în când, în această cetate, cu aceeaşi bucurie amestecată cu tristeţe. E bine că e inaccesibilă şi puţini stricători de istorie urcă pe ea. E rău că e inaccesibilă şi puţini iubitori de istorie o pot ajuta. E bine că fagii încă mai ţin, cu rădăcinile lor, ultimele resturi de ziduri. E rău că hăţişurile şi ploile rod cetatea an de an. Nu cred că există multe cazuri în lume în care un monument UNESCO să fie complet abandonat, să nu aibă cale de acces amenajată, să prezinte un pericol real pentru cei care încearcă să escaladeze dealul pentru a ajunge la ruine, să nu aibă nici un fel de informaţii la faţa locului, să nu intereseze pe arheologi, pe primar, Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean, pe nimeni, pe nimeni, pe nimeni… Dacă la Piatra Roşie mai există un îngrijitor plătit de muzeul din Deva, dacă la Costeşti-Blidaru şi Cetăţuie mai sunt în apropiere localnici care cosesc terenurile, Băniţa este a nimănui. Singurătatea Băniţei este aşa de diferită de singurătea Apoulonului… Piatra Craivii are o solitudine maiestuoasă, o sălbăticie distinsă. Cetatea Băniţa este asemenea unui orăşean de condiţie bună, cu relaţii internaţionale, cu diplome, titluri şi acreditări, care stă în mijlocul mulţimii părăsit, singur şi trist”, adaugă arheologul.

Sursa: Adevărul Hunedoara