Muhammad Ali a murit, legenda trăiește!
Pe numele său real Cassius Clay, s-a stins din viață la 74 de ani, după 30 de ani de luptă cu necruțătoarea boală Parkinson și o pneumonie cu care se lupta încă din 2014.
Internat joi într-un spital din Arizona, unde fusese conectat la aparate, acuzând probleme respiratorii, acesta a decedat în urma unor complicații. Medicii au anunțat familia că șansele de supraviețuire sunt mici, iar purtătorul de cuvânt al acestuia a făcut publice informațiile conform cărora sportivul se afla într-o stare extrem de gravă. De altfel, acesta fusese internat de două ori la finalul lui 2014 și la începutul lui 2015, fiind diagnosticat cu pneumonie. Ceremonia de adio va avea loc, așa cum și-a dorit acesta, în orașul său natal, Louisville, Kentucky.
Viața lui a fost, însă, demnă de un roman. A fost acest Luther King al sportului, căci cel al cărui nume se confundă cu boxul este mai mult decât o legendă. A avut convingeri politice puternice, pentru care a militat toată viața și pe care și le-a expus în ciuda bolii teribile care i-a măcinat ultimii ani de existență.
OK! îți prezintă povestea Regelui, singura vedetă de pe Walk of Fame care a refuzat ca steaua reprezentativă să fie pusă pe celebrul trotuar, fiind, în prezent pe peretele Dolby Theatre, acolo unde are loc ceremonia de decernare a Premiilor Oscar. Motivul a fost ca numele lui să nu fie călcat în picioare de cei care nu au respect pentru ce a realizat el.
Au trecut mai mult de 50 de ani de când numele lui era rostit, pentru prima dată, de o lume întreagă, la Olimpiada de la Roma din 1960, acolo unde sportivul era încoronat campion. Era primul pas, unul atât de important, către nemurirea pe care i-o aduce supranumele „TheGreatest of All Time“. Numai că, în acei ani, numele lui se scria şi se pronunţa altfel. Cassius Marcellus Clay venea pe lume pe 17 ianuarie 1942 în oraşul american Louisville, din statul Kentucky, într-o familie numeroasă, sportivul având o soră şi alţi patru fraţi. Tatăl lui Clay, descendent al sclavilor africani din sudul atât de rasist pe atunci, era metodist, dar copiii lui au fost crescuţi în cultul Baptist.
Micuţul Cassius poate că n-ar fi fost convins să se dedice boxului, dacă o întâmplare din copilăria lui nu l-ar fi adus faţă în faţă cu un ofiţer de poliţie. Ei bine, pe când avea doar 12 ani, viitorul pugilist voia să-i „facă felul“ unui hoţ care-i furase bicicleta, însă un ofiţer de poliţie din Louisville l-a oprit, recomandându-i să înveţe mai întâi să boxeze. Zis şi făcut. Succesul lui Clay în boxul amator avea să se traducă la 100 de victorii şi doar cinci înfrângeri şi să culmineze cu medalia de aur de la Roma, la categoria semigrea. Clay era campion olimpic, însă nu avea voie să intre în barurile americane pentru albi. Frustrat, boxerul avea să mărturisească că şi-a aruncat medalia în râul Ohio, deşi unii biografi ai campionului neagă acest lucru, susţinând că, defapt, a pierdut-o. Însă faima în acest sport atât de dur avea să se construiască în ringurile profesioniste, acolo unde Clay a debutat pe 29 octombrie 1960, într-un meci cuTunney Morgan Hunsaker, un şef de poliţie din West Virginia.Ceea ce a realizat în box acest mare campion este demn de un manual al acestui sport:două meciuri colosale cu Sonny Liston, în urma cărora Clay s-a autoproclamat„The Greatest“, trei încleştări epice cu Joe Frazier, o victorie incredibilă asupra lui George Foreman şi detronarea lui Leon Spinks, în cursa pentru al treilea titlu la categoria supergrea. Clay avea să fie încoronat în anii 1964, 1974 şi 1978. De fapt, respectând adevărul istoric, nu Clay era campion, ci Muhammad Ali, acel nume pe care fostul baptist l-a primit după convertirea la Islam. „Cassius Clay este numele meu de sclav“, declara Ali, deşi, la început, puţini au acceptat să i se adreseze aşa. Sportivul avea să declare, mai târziu, că a participat la prima întâlnire a Naţiunii Islamice, un fel de organizaţie a musulmanilor de culoare, în 1961. La început, în secret.
După ce a fost recrutat de Naţiune în 1964, Ali a făcut publică noua lui religie. Numai că, în acelaşi timp, şi-a atras şi dezaprobarea albilor şi chiar a unor afro-americani, care priveau organizaţia ca pe una a urii, ce propovăduia violenţa. Nici Ali nu-şi făcea favoruri cu declaraţii de genul„Inamicii mei sunt albii, nu Vietcongul“, legat de războiul din Vietnam, sau „Nu vrem să trăim printre albi“ . În 1975, Ali face trecerea de la secta Naţiunea Islamică către Sunnism, curentul religios majoritar al Islamului. Din păcate, convingerile religioase aproape extremiste a veau să-l coste (nu definitiv, însă)primul titlu mondial la categoria supergrea. S-a întâmplat în 1967, când forul boxului american i-a retras centura de campion şi i-a suspendat licenţa depracticare a acestui sport, după ce Ali a refuzat să meargă la război, în Vietnam.
