Marele Muzeu Egiptean (foto: Facebook /Grand Egyptian Museum)

Marele Muzeu Egiptean din Cairo se pregătește pentru inaugurare / VIDEO

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 6 martie 2025

Marele Muzeu Egiptean din Cairo se pregătește pentru o inaugurare fastuoasă în cadrul căreia vor fi prezentate pentru public 100.000 de obiecte istorice, inclusiv celebra comoară a faraonului Tutankhamon.

Construit în umbra piramidelor din Giza, cu statuile sale colosale ale faraonilor și obiectele din viața de zi cu zi a Egiptului Antic, Marele Muzeu Egiptean fost deschis parțial în octombrie 2024, informează AFP.

Acest proiect, în curs de realizare de peste două decenii, a fost amânat de mai multe ori și din diverse cauze: schimbări politice, crize economice și pandemia de COVID-19. .

Deschiderea oficială a Marelui Muzeu Egiptean este acum programată pe 3 iulie 2025 și promite să fie o ceremonie la fel de grandioasă ca și comorile pe care le găzduiește.

Potrivit directorului muzeului, Ahmed Ghoneim, inaugurarea ar trebui să se întindă pe mai multe zile, cu evenimente în întreaga țară, iar președintele egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, i-a invitat deja pe președintele american Donald Trump și pe regele Felipe al VI-lea al Spaniei.

„Va fi cel mai mare muzeu arheologic din lume dedicat unei singure civilizații, și anumite civilizației faraonilor”, a declarat președintele egiptean.

La intrarea în edificiu, impunătoarea statuie a faraonului Ramses al II-lea, înaltă de 11 metri, tronează în marele atrium în care se află și o scară cu șase etaje.

Urcând treptele acesteia, vizitatorii trec pe lângă o succesiune de statui ale unor faraoni și ale unor zei, precum și pe lângă sarcofage, înainte să ajungă într-o mare sală cu ferestre ce oferă o priveliște spectaculoasă asupra piramidelor din Giza.

În prezent, 12 galerii sunt deschise pentru public, prezentând 15.000 de obiecte dispuse cronologic, din preistorie și până în perioada greco-romană, care reconstituie istoria acestei civilizații.

Printre punctele forte figurează comorile reginei Hetepheres, mama faraonului Kheops, constructorul Marii Piramide. Tronul ei delicat sculptat, odinioară ascuns într-o cameră slab luminată a fostului Muzeu Egiptean din Cairo, construit în 1902, este de acum bine pus în evidență.

Printre cele mai așteptate exponate se numără comorile faraonului Tutankhamon, inclusiv masca sa legendară din aur, care va ocupa un loc de cinste într-o galerie ce îi este dedicată.

Peste 5.000 de obiecte aparținând acestui faraon au fost transferate în muzeu, însă întreaga colecție, inclusiv sarcofagul său și rămășițele îmbălsămate ale fiicelor sale, se află într-un loc secret până la deschiderea oficială.

O altă piesă așteptată cu nerăbdare, barca solară din lemn de cedru, lungă de 44 de metri, îngropată alături de Marea Piramidă în jurul anului 2.500 î.Hr., nu a fost încă dezvăluită pentru vizitatori.

Foto sus: Marele Muzeu Egiptean (© Facebook / Grand Egyptian Museum)

Mai multe pentru tine...