Incendiu de proporții la Casa Muzeu din Cizer, județul Sălaj (© Ministerul Culturii)

Mai poate fi refăcută casa muzeu „Lupuț din Cizer”, distrusă parțial într-un incendiu?

📁 Patrimoniu în pericol
Autor: Redacția
🗓️ 7 august 2025

Aproximativ 85% din materialul original al casei monument istoric muzeu „Lupuț din Cizer”, distrusă parțial într-un incendiu, este în stare bună și foarte bună de conservare, iar casa poate fi restaurată, apreciază Ciprian Ștefan, director general al Muzeului „Astra” din Sibiu și expert în restaurarea lemnului, atestat de Ministrul Culturii.

Ciprian Ștefan a declarat joi, pentru Agerpres, că focul a distrus, în principal, lemnul nou adăugat monumentului cunoscut drept Casa Horea și anexele ce erau replici, realizate în cadrul gospodăriei tradiționale.

„Am fost ieri și am văzut casa. Vorbesc de cea originală, nu de anexele care erau replici. Materialul original, care a fost pus în casă, în proporție de 85%, este în regulă, e salvat, adică există. (...) Roată când am dat și am intrat și în interior, pot să spun că 85%, dacă nu chiar 90% din materialul original al casei este salvat. Lemnul poate fi restaurat și casa poate fi reașezată în circuitul turistic. (...) Casa e din lemn de stejar. Stejarul stă foarte bine. Când a fost refăcută, cosoroabele de sus au fost din lemn nou. Deci nu avem lemn original. Atunci, practic, ce a ars și nu mai poate fi pus în operă este lemn nou. Nu a fost afectată structura originală a monumentului. Zidăria este în regulă, cheutorile, structura de rezistență, în regulă. Partea din fața târnațului și aia a fost nouă. La fel și talpa și stâlpi și cosoroaba de susținere a grinzilor de tavan. Deci, din punctul meu de vedere, nu-i situația chiar așa gravă pe cum părea. Dimpotrivă, eu sunt foarte optimist că această casă va putea fi restaurată într-un timp scurt, din punctul meu de vedere, și reașezată într-un circuit turistic”, a precizat Ciprian Ștefan.

Un incendiu de proporții a izbucnit, în cursul zilei de vineri, 25 iulie 2025, în localitatea Cizer, județul Sălaj, care a afectat grav un obiectiv de patrimoniu de o valoare inestimabilă – Casa „Lupuț din Cizer”, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice, care face parte integrantă dintr-o gospodărie tradițională reconstituită în urma unui proiect cu finanțare externă, a informat Ministerul Culturii.

„Casa Lupuț”, cu o vechime semnificativă și încărcătură simbolică pentru comunitatea locală, este asociată cu legenda meșterilor ce au lucrat la ridicarea bisericii din Cizer sub îndrumarea lui Horea, conducător al răscoalei țărănești din 1784. Restaurată în anul 2018, casa fusese reamplasată în spatele școlii și integrată într-un proiect local de valorificare a patrimoniului tradițional, care a inclus și construcția unei șuri și a unei oloiri – toate executate cu materiale tradiționale.

Deși bunurile din interior nu făceau parte din categoria patrimoniului mobil, fiind replici ale unor obiecte tradiționale, valoarea documentară și simbolică a gospodăriei reconstituite este una majoră. În zilele următoare, Institutul Național al Patrimoniului va desemna un restaurator specializat din zonă care să efectueze o expertiză preliminară a materialului istoric ce mai poate fi salvat. Casa era asigurată, iar proiectul de restaurare realizat în 2018 va sta la baza unei eventuale reconstrucții, adaugă Ministerul Culturii.

Mai multe pentru tine...