Inscripţie veche de 3 400 de ani, descoperită în Ierusalim jpeg

Inscripţie veche de 3.400 de ani, descoperită în Ierusalim

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 14 iulie 2010

Cea mai veche inscripţie descoperită până în prezent în Ierusalim, un fragment de tăbliţă de argilă care datează de acum 3.400 de ani, a fost descoperită recent in Oraşul Sfânt, au anunţat luni arheologii israelieni, relatează AFP, citat de hotnews.ro.Acest fragment, cu dimensiunile de 2 centimetri pe 2, 8 centimetri, este scris în litere cuneiforme acadiene, limba relaţiilor diplomatice din epoca şi atestă, potrivit cercetătorilor, importanţa oraşului, aflat deja în epoca bronzului. Tabliţa a fost descoperită în partea orientală a oraşului (anexatşă de Israel după războiul din 1967), în sectorul Ophel, la sud de esplanada Moscheilor, amplasamentul Templului evreiesc distrus în anul 70 e.n.Fragmentul este prea mic pentru a permite descifrarea frazei în întregime, dar, spune profesorul Wayne Horowitz, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, excelenta calitate a scriiturii demonstrează că "a fost realizată de un scrib înalt calificat, probabil în serviciului unui rege al Ierusalimului". Cercetătorii presupun că este vorba de o corespondentă între un rege cananean şi faraonul Akenaten.Tabliţe de acelaşi timp şi datând din aceeaşi epocă au fost descoperite la finele secolului al XIX-lea în situl Tell el Amarna, din Egipt, conţinând o serie de cereri de sprijin  formulate de vasalii egipteni din Siro-Palestina la adresa faraonului.