Georadarul a dezvăluit aproape întregul cor al unei biserici franciscane ascunse sub Oslo
Sub clădirile, grădinile și străzile din zona Oslo Hospital se păstrează urmele unei mănăstiri franciscane întemeiate la sfârșitul secolului al XIII-lea. Cercetările cu georadar realizate de Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural au permis reconstituirea aproape completă a corului bisericii mănăstirii, o parte a complexului care nu fusese identificată integral prin cercetările arheologice anterioare, relateaza turismistoric.ro
Rezultatele nu provin dintr-o săpătură recentă. Măsurătorile au fost efectuate în 2018 și 2023, în grădini și în zonele stradale din jurul Oslo Hospital. Ele au revenit în atenție odată cu publicarea volumului Arkeologisk geofysikk i Norge, apărut la 25 august 2026, în care situl din Oslo este unul dintre studiile de caz dedicate utilizării metodelor geofizice în arheologia norvegiană.
Datele radar indică nu numai conturul corului. Cercetătorii au identificat anomalii interpretate drept posibile urme ale fundației unui altar, precum și un spațiu cu pardoseală din cărămidă. Alte structuri au forme compatibile cu morminte și susțin ipoteza existenței unui cimitir la nord de biserică.
În absența unei verificări prin săpătură, aceste ultime identificări rămân însă interpretări ale datelor geofizice. Georadarul permite recunoașterea diferențelor și structurilor aflate în subsol, dar nu transformă fiecare anomalie observată într-un vestigiu arheologic confirmat.
Mănăstirea franciscană de la sfârșitul secolului al XIII-lea
Franciscanii s-au stabilit aici în jurul anului 1290. Locul are astfel o istorie instituțională de peste șapte secole, chiar dacă funcția sa s-a schimbat radical după Reforma protestantă.
În 1538, fosta mănăstire a fost transformată în spital din ordinul regelui Christian al III-lea. Această continuitate a utilizării terenului este una dintre explicațiile pentru situația arheologică actuală: vestigiile medievale se află într-o zonă care a continuat să fie ocupată și modificată.
Arheologii cercetaseră anterior complexul, inclusiv prin săpături realizate în 1936, însă planul complet al corului bisericii nu fusese stabilit. Investigațiile geofizice au oferit o imagine mai amplă tocmai în zone în care intervenția arheologică directă este complicată de utilizarea modernă a terenului.
Subsolul păstrează, în același timp, urmele infrastructurii recente. Conductele, cablurile și șanțurile săpate de-a lungul timpului pot perturba sau masca semnalele provenite de la structurile mai vechi. Interpretarea datelor presupune, din acest motiv, compararea imaginilor geofizice cu informațiile istorice și cu rezultatele cercetărilor arheologice precedente.
Cum poate fi văzută o biserică fără să fie dezgropată
Georadarul transmite impulsuri electromagnetice în sol și înregistrează modul în care acestea sunt reflectate de materiale și structuri cu proprietăți diferite. După procesarea măsurătorilor, arheologii pot analiza imagini corespunzătoare unor adâncimi diferite și pot urmări forme care sugerează ziduri, fundații, gropi sau alte intervenții în teren.
La Oslo Hospital, această metodă a făcut posibilă urmărirea conturului corului aproape în întregime. NIKU consideră cazul relevant tocmai pentru că infrastructura modernă nu a împiedicat recuperarea unei imagini coerente a unei părți importante din complexul medieval.
Avantajul este și unul de conservare. Pentru obținerea acestei imagini nu a fost necesară deschiderea unei săpături pe întreaga suprafață cercetată. Vestigiile pot rămâne în sol, în timp ce informațiile geofizice contribuie la stabilirea poziției și întinderii lor și pot orienta eventuale cercetări viitoare.
Cazul bisericii franciscane este inclus în noul volum Arkeologisk geofysikk i Norge, care sintetizează peste trei decenii de utilizare a metodelor geofizice în arheologia norvegiană. Cartea reunește contribuțiile a 16 cercetători și specialiști și urmărește evoluția domeniului de la primele experimente până la sistemele moderne de georadar motorizat.
Ce știm și ce rămâne de verificat
Imaginea obținută la Oslo trebuie citită pe două niveluri. Conturul aproape complet al corului fostei biserici este identificarea centrală prezentată de NIKU. În interiorul și în vecinătatea acestuia apar însă structuri pentru care cercetătorii folosesc formulări prudente.
Una dintre anomalii ar putea reprezenta fundația altarului. Un alt spațiu pare să fi avut o pardoseală din cărămidă. La nord de biserică au fost observate forme asemănătoare unor morminte, care sunt compatibile cu ipoteza unui cimitir medieval în această zonă.
magine georadar interpretată de NIKU care arată conturul corului bisericii franciscane medievale de sub zona Oslo Hospital
Confirmarea naturii acestor structuri ar necesita alte tipuri de cercetare. Datele georadar nu permit, singure, identificarea persoanelor care ar putea fi înhumate acolo, datarea individuală a presupuselor morminte sau stabilirea cu certitudine a funcției fiecărei structuri.
Rezultatele schimbă însă imaginea topografică a complexului. O parte importantă a bisericii franciscane, incomplet cunoscută după cercetările arheologice din secolul trecut, poate fi acum urmărită în subsolul orașului fără ca terenul să fi fost excavat din nou.
În cazul Oslo Hospital, istoria locului explică și supraviețuirea fragmentară a vestigiilor. Mănăstirea medievală nu a fost urmată de abandonul terenului, ci de transformarea lui într-o instituție care a continuat să funcționeze. Sub infrastructura acumulată de-a lungul secolelor, georadarul a făcut vizibilă o parte din planul construcției care a precedat spitalul.
Sursa — NIKU: cercetarea bisericii franciscane din Oslo
Mai multe pentru tine...
