Cea mai aspră iarnă a secolului trecut, în „Historia” de februarie
Nu mai avem ierni ca pe vremuri, iar dintre cele care au trecut, niciuna n-a fost atât de grea precum cea de acum 70 de ani: „iarna marelui viscol”. Despre ea veți citi în noua ediție a „Historia”, dar și despre subiecte mai „călduroase”: povestea Trodionului tipărit la Mănăstirea Neamţ și a Cetățuii Brașovului, viața lui Emil Racoviță de după explorarea Antarcticii, alegoria iubirii la Paolo Veronese. Începând de azi, 15 februarie, revista vă așteaptă la toate punctele de vânzare a presei, dar și online, pe platforma paydemic.
În ziua de 2 februarie 1954, Institutul Meteorologic din Bucureşti comunica: „Vreme închisă şi geroasă, cu cerul mai mult acoperit. Vântul va bate cu tărie. Temperatura, în scădere: noaptea va fi cuprinsă între minus 15 grade şi minus 17 grade, iar ziua, între minus 8 grade şi minus 10 grade. Ninsoare intermitentă, viscol în curs de încetare în cursul după-amiezii. Pentru următoarele două zile, vreme închisă cu ninsoare“.
Pe 2 februarie 1954, în plin viscol, scriitorul bucureştean Pericle Marinescu nota în jurnalul său: „Văzduhul e un infern, ninge, viscoleşte. Străzile sunt înfundate, vijelia zguduie pereţii!“.
În aceeaşi seară, pe scena Teatrului Municipal (actualul Teatru Bulandra) s-a jucat piesa „Pădurea“, care o avea în distribuţie şi pe celebra actriţă Lucia Sturdza-Bulandra. Din cauza viscolului, o parte din actori în frunte cu Bulandra avea să rămână în teatru. Restul s-a încumetat să plece pe viscol acasă.
Ce a urmat după aceea?
Citiți Dosarul lunii februarie, scris de Alexandru Armă.
Istoria unei cetăți
Când ați văzut ultima oară Cetățuia Brașovului? Știați că impresionanta construcție a fost turn, bastion, citadelă, garnizoană, închisoare şi depozit de arhivă timp de patru secole şi jumătate?
A fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împăraţi ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenţia reginei României, „ultima romantică a Europei“. Cetăţuia Brașovului a fost respectată mai mult decât oricare altă clădire militară a Brașovului, dar nu a primit niciodată de la nimeni mai mult de atât.
„În vremea când împăraţii, regii și reginele au fost schimbaţi cu secretari generali de partid şi președinţi de republică, Cetăţuia a devenit monument istoric şi apoi unitate turistică. În anul 2022, la exact un secol după ce a intrat pentru prima oară în proprietatea statului român şi după cel mai lung proces din istoria sa, Cetăţuia a ajuns la o nouă răscruce, dar drumurile sunt doar bănuite de către cei care au rosturi în viitorul monumentului istoric”, notează Nicolae Pepene, autorul articolului.
Noua viață a lui Emil Racoviță
După oprirea la Brașov, ne ducem direct la Cluj, acolo unde Emil Racoviță s-a mutat în octombrie 1919 (după ce locuise în Franța 34 de ani) și a devenit director al nou-înființatului Institut de Speologie.
Anul 1920 a reprezentat, aşadar, pentru Racoviţă un nou început, al unei munci colosale. În acelaşi an, el a fost numit membru titular al Academiei Române; a devenit preşedintele ei între 1926 şi 1929.
Pe lângă îndatoririle administrative şi cele de preşedinte al Societăţii de Știinţe din Cluj (înfiinţată pe 28 august 1920), Racoviţă a continuat să editeze „Arhivele zoologiei experi- mentale şi generale“. La Cluj, Racoviţă a editat Buletinul Societăţii de Știinţe din Cluj, „Lucrările Institutului de Speologie“ (şapte volume între 1926 şi 1936), nemaivorbind de alte contribuţii strânse şi publicate în „Biospeologica“. Totalmente implicat în dezvoltarea programelor educaţionale moderne din cadrul Universităţii clujene, Racoviţă a atras numeroşi profesori de peste hotare, cu precădere din Franţa.
Până în 1931, când, din cauza crizei economice, statul român s-a văzut nevoit să suprime fondurile alocate cercetării, alte 358 de peşteri (220 numai din Carpaţii româneşti) au fost prospectate.
Dacă v-a plăcut textul lui Paul Zaharia, poate vreți să citiți povestea expediției la Polul Sud, care l-a făcut pe Racoviță celebru. Este prezentată de-a fir a păr în cel mai recent număr al Historia Special, disponibil în format fizic, dar și digital, pe platforma paydemic.
America la firul ierbii
După București și Cluj, vă așteptăm în America, mai exact la punctul de trecere între Canada și SUA.
„La acea oră din seară, trecerea graniţei cu maşina nu-ţi ia mai mult de 5-10 minute. Desigur, asta dacă arăţi a om serios pentru vameşi, lucru care e destul de greu de definit. Dacă n-arăţi, poţi petrece şi mai bine de trei ore, la un control amă- nunţit şi la interogatoriul aferent. A păţit-o o familie de profesori canadieni, care au avut proasta inspiraţie să se îmbrace «prea elegant» pentru o deplasare cu maşina în scop turistic”, notează autorul reportajului, George Rădulescu.
***
La final de revistă, vă invităm într-o excursie printre filmele, cărțile și expozițiile care merită descoperite luna aceasta.
Lectură cu plăcere și cu folos!
