Ce poveste ascunde o cărămidă redescoperită după un secol la Castelul Corvinilor
În cursul lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor desfășurate la începutul secolului XX, sub conducerea lui Ștefan (István) Möller, a fost descoperită o cărămidă cu inițialele lui Ștefan (István) Bethlen (1606 – 1632), proprietar al castelului între 1620 – 1632.
Nepot al lui Gabriel Bethlen, Ștefan a ocupat de-a lungul vieţii, printre altele, funcţiile de comite al judeţului Bihor și căpitan general al Oradiei. Devine proprietarul castelului și domeniului Hunedoarei în urma actului de donaţie (3 martie 1620), prin care unchiul său Gabriel Bethlen, în lipsa urmașilor, i-a dăruit lui și moștenitorilor tatălui său, bunurile din judeţul Hunedoara, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.
Ștefan Bethlen cel Tânăr, avȃnd suportul unchiului său, care îl dorea moștenitor al său și în chestiunile politice, a avut parte de o educație aleasă în centre recunoscute precum Heidelberg și Košice/Kassa.
Din actul de donație încheiat în 1620, cunoaștem faptul că domeniul Hunedoarei era format din 4 orașe, 107 posesiuni complete și 7 parțiale și era împărțit în trei districte: Hunedoara - Hațeg, Marginea și Mănăștur.
Ștefan s-a căsătorit cu Maria Szécsy în 1627, dar căsătoria nu a rezistat mult timp, el murind în anul 1632. În aceste condiţii castelul și domeniul au trecut în posesia Mariei Szécsy, iar Ștefan Betlen – tatăl – a început să pună presiune în vederea recuperării proprietăților hunedorene de către familia Bethlen.
În cursul restaurărilor din anii '50-'70, respectiva cărămidă a fost folosită ca material de construcție la, fiind încorporată în zidul Palatului Bethlen, la intrarea în pivnița acestuia.
Cu ocazia lucrărilor de restaurare, care sunt în plină desfășurare, urmare a proiectului demarat de Municipiul Hunedoara „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – Ansamblul Arhitectural Castelul Corvinilor – Etapa 2”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul IV. Coeziunea socială și teritorială, Componenta C11. Turism și cultură, cu o valoare totală de 32.749.033,71 lei, a fost redescoperită respectiva cărămidă.
După documentarea locului în care a fost amplasată, a fost prelevată de specialiștii Muzeului Petru a fi valorificată expozițional.
Mai multe pentru tine...