Artă contemporană românească, în inima Parisului: casa maramureşeană din Grădinile Tuileries jpeg

Artă contemporană românească, în inima Parisului: casa maramureşeană din Grădinile Tuileries

Mircea Cantor a ridicat o casă maramureşeană în Grădinile Tuileries din Paris. La Centrul Pompidou, expoziţia sa personală a fost salutată de ministrul francez al Culturii.

Urmare a Premiului Marcel Duchamp care i-a fost decernat în 2011, Mircea Cantor are acum prima sa expoziţie personală în capitala Franţei, deschisă până pe 7 ianuarie 2013 la prestigiosul muzeu de artă modernă de la Centrul Pompidou.

Din 1999, când studentul de la Cluj a plecat să studieze în Franţa, Mircea Cantor s-a impus printr-un stil profund personal, amestec de poezie vizuală şi luciditate politică. Prezentă la vernisajul expoziţiei de la Centrul Pompidou, Aurelie Filippetti, ministrul francez al Culturii, i-a mulţumit artistului că, în urmă cu 13 ani, a ales Franţa ca scenă de formare şi exprimare artistică:„Premiul Duchamp confirmă notorietatea unui artist care activează în Franţa, promovând cu inteligenţă diversitatea culturală", a declarat Aurelie Filippetti. La 35 de ani, Mircea Cantor a ajuns la performanţa de a fi considerat o marcă franceză, una românească, şi de a exersa libertatea de a fi un artist al lumii.

Toaca de la Mănăstirea Putna ca fundal sonor al filmului „Sic transit gloria mundi", sitele de cernut făina din instalaţia „Don't judge, filter, shoot" şi casa cu pridvor şi brâu din Grădinile Tuileries rezonează, dincolo de originea lor, cu înţelesuri universale: „Temele mele obsesive sunt legate de fragilitatea corpului, a vieţii, a acţiunilor noastre, de putere şi de relativitatea ei. Îmi place să cred că obsesiile şi neliniştile se dizolvă prin catarsis, că arta are această putere de transcendere", explică Mircea Cantor.

Maramureşul, exportat în Tuileries

Zi de toamnă gri la Paris. Pe aleea Terasse des Feuillants din Grădinile Tuileries, a apărut o casă din lemn cu pridvor sculptat, specific românească. Obiectul în mărime naturală surprinde trecătorul:să fie oare un nou chioşc al parcului... în stil tradiţional românesc?

Instalaţia lui Mircea Cantor poartă titlul „Prag resemnat" şi reprezintă o casă maramureşană cu pereţii adunaţi de o funie sculptată în lemn: sfoara simbolică, tăiată direct în lemn, o transformă într-un cadou ambalat anume. Obiectele nu sunt niciodată ceea ce par, ambiguitatea şi sensul secund sunt marca Mircea Cantor. Altceva vibrează în pereţii casei, care, ca orice casă, e mai întâi de toate un cub banal, esenţa unui adăpost. „În imaginea casei există un lucru puternic vizual. Când te gândeşti la o casă ai în minte un pătrat şi un triunghi.

Ce adaugi la această imagine? Există evident o notă etnografică, dar şi ceva care poate rezona la nivel subconştient cu anumite rădăcini pe care toţi le avem, indiferent de cultură", explică Mircea Cantor.

În Grădinile Tuileries plouă hotărât, iar echipa de meşteri veniţi special din România nu se sinchisesc câtuşi de puţin de ploaie. Urcaţi pe planşeul cabanei deja montate, bărbaţii ridică două bârne şi le prind în formă de unghi. Gestul lor tehnic desenează acoperişul, din două linii. „Acoperişul schimbă totul:până nu o vezi cu acoperiş e un fel de baracă", comentează Mircea Cantor, cu ochii la gesturile meşterilor. Casa tradiţională românească e un motiv de care Mircea Cantor s-a contaminat din 2007, când a cutreierat Maramureşul ca să se documenteze pentru o viitoare lucrare monumentală: poarta din lemn, acoperită cu foiţă de aur şi incrustată cu spirala ADN-ului - care a fost expusă în 2008 la prestigiosul centru de artă contemporană de la Bristol, în Marea Britanie. „În Maramureş m-a impresionat acest savoir faire românesc, lucrul cu lemnul. În realitate sunt case pe ducă, pe care le cumpără străinii, le dezmembrează, iar în locul lor apar tot felul de palate. De unde şi titlul instalaţiei mele, «Prag resemnat». Dezmembrarea e mai puternică decât forţa de a-i rezista", explică artistul.

„Motivul funiei, pe care l-am mai folosit pe poarta aurită, e reprodus pe bisericile din lemn din Maramureş, dar nu numai acolo, ci şi în zona mea, în Bihor. Simbolul e o trimitere la un fel de unitate, de solidaritate şi de consolidare a unei comunităţi. Funia o întâlneşti, evident, şi la alte civilizaţii, culturi, începând cu babilonienii, egiptenii, apoi culturile europene, şi vorbeşte de ceva care se leagă, se ţine împreună. Am luat motivul şi am vrut să-l duc mai departe. Am ambalat cu ea toată casa", detaliază artistul.

Artistul a încins casa cu o funie, aşa cum te încingi la brâu cu o funie ca să te struneşti, ca să te echilibrezi. „Casa e pe cale să se destrame, ca tot mai multe modele care aveau o legitimitate socială. De exemplu, azi nu mai contează să ai un acoperiş şi o familie, contează să reuşeşti mai mult decât e reuşita de a avea o familie. Nu mai contează să ai familie, ci contează dacă eşti sau nu cunoscut", meditează artistul.

La înălţime, imperturbabili sub ploaie, meşterii lui Cantor au strunit structura fragilă şi simbolică a acoperişului. O casă e un centru al lumii. Artistul şi-a aşezat-o pe a sa în centrul Parisului:la un capăt al axei e obeliscul Concorde, la celălalt tronează Luvrul. La 35 de ani, Mircea Cantor invită la el acasă pe toţi parizienii şi-i primeşte pe un prag maramureşean.

Un artist român care contează pentru Franţa

Născut în 1977 la Oradea, Mircea Cantor (foto)trăieşte şi lucrează de peste zece ani la Paris. Distins deja în 2004 cu Premiul Fundaţiei Ricard, în 2011 a fost laureatul Premiului Marcel Duchamp care se acordă anual, de 12 ediţii, celui mai novator artist contemporan din Franţa, în cadrul Fiac, prestigios târg internaţional de artă contemporană. Cu ocazia decernării premiului,   „Le Figaro" l-a desemnat pe Mircea Cantor drept una dintre cele o sută de personalităţi ale momentului care contează în cultura Franţei.

sursa:http://www.adevarul.ro