Anchetarea abdicării Regelui Mihai. Schimbă Justiția Istoria României?

Condamnarea comunismului în Parlamentul de la București, pe 18 decembrie 2006, a rămas un simplu gest politic al președintelui de atunci care și-a asigurat, cu acest prilej, sprijinul necondiționat al intelectualității de dreapta. După12 ani, asistăm la două acțiuni prin care i se cere Justiției să intervină în elucidarea unor fapte istorice și în stabilirea unor vinovății la rândul lor istorice, dacă ele se confirmă.

Prima, dosarul Revoluției. Cei care au ajuns să preia puterea după fuga lui Ceaușescu sunt acuzați de fapte grave în calitatea lor asimilată cu cea a unor miniștri din ziua de azi. În baza acestei logici i s-a cerut președintelui Iohannis să aprobe începerea urmăririi penale, conform legii răspunderii ministeriale, pentru fapte săvârșite în exercițiul mandatului. După aproape 30 de ani, Justiției i se cere, nu numai să stabilească dacă sunt vinovății pentru ceea ce s-a întâmplat în România după 22 decembrie 1989, ci să pună o concluzie într-un dosar istoric. În funcție de soluțiile la care se va ajunge, deciziile instanței nu vor avea efect numai în privința persoanelor acuzate, ele vor fi invocate ca argument în dezbaterea istorică, vor deveni documente cu valoare de izvoare istorice cu toate consecințele care decurg de aici.

A doua acțiune înaintată Justiției, vizează abdicarea Regelui Mihai, dat și toate acțiunile care au dus, din 6 martie 1945, la schimbarea ordinii constituționale.

Sesizarea a venit din partea Mișcării pentru Regat și Coroană care a cerut „să se efectueze cercetările necesare pentru stabilirea împrejurărilor concrete, pentru stabilirea făptuitorilor, a vinovăției, a răspunderii penale și civile, după caz, și a înlăturării consecințelor decurgând din actele criminale care, după 06 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituționale a țării la data de 30 Decembrie 1947, determinând aservirea țării unei puteri străine ostile și Armatei URSS de ocupație, sub care s-a instaurat dictatura comunistă în România”. DIICOT a confirmat începerea urmăririi penale „in rem”, potrivit săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.397 și 438 din Codul Penal.

Dacă în primul dosar, cel al Revoluției, este vorba despre acuzații aduse unor persoane care pot răspunde în fața Justiției, în dosarul abdicării Regelui Mihai nimeni nu mai poate da socoteală. Majestatea Sa, cât timp a trăit, nu a apelat la o asemenea cale de atac în Justiție, deși ar fi avut toate motivele să o facă, fiind prima persoană „vătămată” în acest caz.

Dar sesizarea nu vizează doar stabilirea vinovaților în răsturnarea ordinii constituționale a Regatului României, ci și înlăturarea consecințelor care au decurs din aceste acte. Consecințele fiind transformarea țării într-o republică comunistă subordonată unei puteri străine, URSS.

Poate Justiția înlătura aceste consecințe? Cei 50 de ani de comunism nu au cum să fie anulați din istoria țării. Dar dacă se ajunge la o soluție și aceea este de condamnare a loviturii de stat care a răsturnat ordinea constituțională și a înlocuit o democrație cu un o dictatură criminală? Sigur, Istoria a pronunțat o astfel de condamnare. Stalin a impus regimul comunist acolo unde Armata Roșie a pus piciorul.În România, Partidul Comunist, o formațiune marginală, o agentură a Moscovei, a pus mâna pe putere în mod brutal și total ilegitim. Dar care care pot fi consecințele juridice ale unei asemenea condamnări în instanță? Și cele politice?

Avem Constituția din 1991. Dar din păcate, societatea românească nu a fost niciodată întrebată ce își dorește în privința formei de guvernământ. Dacă s-ar fi întâmplat așa, problema ar fi fost rezolvată și oricum șansele în favoarea republicii ar fi fost covârșitoare. Dar nu a existat un referendum. În Istorie, timpul nu le rezolvă pe toate. Ba chiar le complică.