
Ce se întâmplă?
Furtuna stârnită de măsurile luate de președintele Trump privind introducerea de tarife la un nivel neegalat din anii ’30 ai secolului trecut pentru importurile pe piaţa americană a șocat globul și a provocat scăderi pe toate bursele importante. „Ce se întâmplă?“, „ce fenomen trăim?“, se întreabă toată lumea, încercând să găsească cele mai bune răspunsuri pentru noua realitate în care ne aflăm.
Ceea ce se vede din tabelele prezentate la luarea deciziei la Casa Albă este că lumea se împarte în state multe care au excedent comercial în relaţia cu Statele Unite, impunând tarife mari pe mărfurile americane, şi state fără excedent comercial şi cu taxe comerciale mai mici. Oricum, pentru toată lumea, tariful de bază introdus este de 10%, iar pentru marea majoritate a statelor aceste cote sunt mult mai mari.
Uniunea Europeană va avea de a face cu un tarif de 20%, pe lângă tariful de 25% pentru mașini, oţel, aluminiu. Administraţia Trump consideră că, de foarte mult timp, America este spoliată de partenerii ei comerciali, care profită de piaţa americană, în timp ce ei impun restricţii la importurile din SUA. Acum este rândul restului lumii să răspundă la noile tarife americane.
Va fi un război comercial la scară nemaivăzută până acum, în care nu se va face nicio diferenţă între ţări aliate și adversari, totul numai pe baza tarifelor și contra-tarifelor? Vestea bună, singura, este că se vede, mai degrabă, dorinţa de negocieri înainte de impunerea unor măsuri la fel de dure din partea ţărilor lovite de cele mai mari tarife. Dar aceste discuţii vor fi îndelungate, iar până atunci politicile protecţioniste vor intra în vigoare.
Inevitabil, efectele negative ale unor astfel de politici, cunoscute din istorie, se vor resimţi. Nu știe nimeni unde vor duce viitoarele negocieri. Dar este destul de clar că vremurile de altădată nu se vor întoarce.
America a construit după Al Doilea Război Mondial un sistem economic pe care l-a condus din fotoliul de lider al lumii libere. Instituţiile create în acest cadru care a luat fiinţă la sfârșitul războiului au stabilit regulile la nivel mondial. În acest format, lumea a cunoscut o creștere economică fără precedent. Acum, America nu mai este de acord cu modul în care funcţionează sistemul pe care l-a construit și a început să-l schimbe.
Textul a fost publicat în numărul 279 al revistei „Historia” (revista:279), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: Canva design