
Acces contra cost la Fontana di Trevi, pentru turiști
Turiștii vor fi obligați să plătească doi euro pentru a avea acces la Fontana di Trevi din Roma începând cu luna februarie, taxă care ar urma să aducă municipalității 6,5 milioane de euro pe an, a anunțat primarul Romei, Roberto Gualtieri.
Doar rezidenții capitalei italiene vor beneficia în continuare de gratuitate. Monumentul, care atrage în fiecare zi un număr impresionant de turiști, va putea fi admirat în mod gratuit doar de la distanță, iar accesul în apropiere va fi rezervat doar deținătorilor de bilete, a precizat primarul într-o conferință de presă, conform Agerpres.
„Începând cu 1 februarie, vom introduce bilet plătit la șase obiective” din capitala Italiei, printre care și Fontana di Trevi, a declarat Roberto Gualtieri. Intrarea la alte cinci obiective va costa cinci euro.
În perioada 1 ianuarie - 8 decembrie, circa nouă milioane de turiști au vizitat zona din imediata apropiere a fântânii, adică în medie 30.000 de persoane în fiecare zi, a precizat Gualtieri.
Fontana di Trevi este una dintre cele mai celebre fântâni din lume și un simbol al Romei. Construită între 1732 și 1762, fântâna a fost proiectată de arhitectul Nicola Salvi, iar lucrările de finalizare au fost realizate sub îndrumarea lui Giuseppe Pannini.
Fântâna se află la intersecția a trei străzi (de unde provine numele „Trevi") și marchează locul unde se întâlnesc acele trei ramuri ale unui vechi acvaduct roman, Aqua Virgo, care a fost construit în 19 î.Hr. de către împăratul Augustus.
Fontana di Trevi este un exemplu remarcabil de baroc italian, cu o compunere grandioasă, în centrul căreia se află o statuie impozantă a zeului Ocean, înconjurat de alte figuri mitologice.
Fântâna a fost promovată internațional ca destinație turistică și grație filmului „Three Coins in the Fountain”, din 1954. A urmat apoi faimosul „La Dolce vita al lui Fellini”, din 1960, cu scena în care personajele jucate de Anita Ekberg și Marcello Mastroianni fac o baie nocturnă în fântână.
Unul dintre cele mai populare obiceiuri legate de fântână este aruncarea unei monede peste umăr, un gest care, conform tradiției, garantează întoarcerea la Roma. Formularea unei dorințe și aruncarea unei monede în apa fântânii e o tradiție atât de înrădăcinată, încât autoritățile strâng mii de euro în fiecare săptămână, pe care îi oferă apoi asociației Caritas.
Mai multe pentru tine...

















