150 de ani de la moartea lui Hans Christian Andersen

Danemarca l-a comemorat luni pe maestrul poveștilor pentru copii Hans Christian Andersen, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea sa.

Câteva biserici din Danemarca au bătut clopotele la ora locală 11:00 dimineața, ora aproximativă la care a murit Hans Christian Andersen la 4 august 1875, la Copenhaga, informează Agerpres.

Bătăile de clopot au marcat și începutul unei perioade de mai multe săptămâni de evenimente dedicate memoriei lui Hans Christian Andersen.

Născut la 2 aprilie 1805, la Odense, Hans Christian Andersen a scris numeroase povestiri considerate clasice, care sunt citite de părinți, bunici și copii din întreaga lume, printre care se numără „Mica Sirenă”, „Fetița cu chibrituri”, „Rățușca cea urâtă”, „Prințesa și mazărea”, „Degețica”, „Crăiasa zăpezii” sau „Hainele cele noi ale împăratului”.

Aventura dobrogeană a faimosului Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen, faimosul autor al basmelor pentru copii, a fost în anul 1841 un turist aventuros care a ţinut să cunoască Dobrogea. Impresiile de călătorie au fost publicate în Danemarca sa natală, un an mai târziu.

Publicista Aurelia Lăpuşan din Constanţa a consemnat în cartea sa „Medgidia Carasu“ (Editura Muntenia, 1996) traseul parcurs de Hans Christian Andersen în Dobrogea.

„În anul 1841, scriitorul danez H.C. Andersen, venind de la Constantinopol pentru a merge prin Viena în Olanda, s-a oprit la Constanţa, de unde şi-a urmat drumul la Cernavodă, pe uscat, evitând astfel ocolul de câteva zile de la gurile Dunării. El considera lacul Carasu ca un canal prin care Traian a putut uni Dunărea cu Marea Neagră. Peste tot întâlneşte ruine şi multă sărăcie. La o cafenea, câţiva turci şedeau întinşi, fumându-şi ciubucele şi sorbindu-şi cafelele, nepăsători; pe stradă, alţii, grozav de zdrenţuiţi, adunau gunoaie ca să facă focul. Lângă oraş a văzut urmele valului lui Traian. Cât putea privi în jur nu vedea decât marea sau o stepă imensă, nici o casă, nici un fum de la vreo şiră de lemne a unui cioban, nici o turmă de vite, nici un punct manifestând viaţă. Totul era o câmpie verde fără de sfârşit“, relatează dr. Lăpuşan, conform adevarul.ro.

La malul Mării Negre, la Constanţa, Hans Christian Andersen se plimbă pe plajă cu însoţitorul său, englezul Ainsworth, culege scoici şi pietre, intră în vorbă cu localnici pentru a le cunoaşte traiul. Intră pe brânci într-o colibă de tătari, acoperită de stuf şi plină de fumul gros al unei frigărui pregătite de stăpâna casei. La hanul la care trăseseră la Constanţa, mâncarea fusese foarte gustoasă şi necrezut de ieftină, servită de hangiul austriac Toma Radicevici. Apoi se pregăteşte de plecare către mai departe.

„Lucrurile călătorilor care mergeau la Cernavodă au fost încărcate în care mari de lemn, trase de boi. Călătorii au pornit cu o zi în urma bagajelor, pentru a ajunge împreună la Cernavodă. Călătoria au făcut-o călare, pe cai vioi, munteneşti, care jucau, săreau şi se băteau cu picioarele dinapoi. Convoiul era condus de hangiu în uniformă veche, austriacă. Drumul l-au urmat pe valea Carasu, despre care i s-a spus că a fost un canal care lega Dunărea cu marea, făcut de Traian, şi despre care credea că n-ar fi greu de refăcut dacă nu s-ar opune turcii. Socotea că ar costa mai ieftin decât calea ferată.

A trecut pe lângă multe redute din ultimul război rusesc în care se ascundeau câinii, vara de căldură şi iarna de frig. Au ajuns la un sat unde fiecare casă acea aspectul unei movile mizerabile, pe o masă pietroasă; erau şi câteva coloane de piatră cenuşie de la o biserică devastată. În mijlocul stepei au întâlnit un cimitir turcesc părăsit; satul fusese şters de pe pământ.

Vedeau turme de vite care, din depărtare, se înfăţişau ca o tabără mare de război. Păstorii munteni semănau cu totul oamenilor sălbatici; ei purtau cojoace lungi de oaie, cu lâna scoasă în afară, pălării gigantice sau o căciulă strâmtă de blană aspră. Părul lor era lung, negru şi zbârlit, le atârna peste umeri; toţi purtau un topor greu. Au suferit de căldură şi lipsă de apă. În această arşiţă de soare, păstorii munteni stăteau liniştiţi în cojoacele lor grele de piele, rezemaţi pe ciomegele lor. Andersen cântă viaţa păstorului rătăcitor peste bărăganurile întinse din cuprinsul celor trei împărăţii, suferinţele şi dorurile lui“, scrie Aurelia Lăpuşan.

_{Foto sus: Portret al lui Hans Christian Andersen din 1860. Fotografie de Franz Hanfstaengl (© Wikimedia Commons)}