Historia Special, nr. 34, Martie 2021
Unicitate. Acesta este numitorul comun al acestei ediții a revistei „Historia Special”. Vă invităm nu în una, ci în șase călătorii unice. În locuri de poveste, locuri fără seamăn – că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Șase locuri care completează istoria mondială, șase piese fără de care puzzle-ul Istoriei mari nu ar mai fi la fel. Și asta nu o spunem noi, ci o spune UNESCO, agenție a ONU care identifică, promovează și ajută la păstrarea valorii, sub orice formă culturală a ei.
Dacă o organizație internațională le-a pus la masă cu locuri precum Vaticanul, siturile din Pompei, Turnul Londrei, peșterile din Altamira şi Palatul Versailles, pentru România înseamnă mai mult de atât. Sau așa ar trebui.
Suntem în plină pandemie și asta ne obligă să ne întoarcem către sine, dar mai ales către aproape – să ne întoarcem către noi. Și toate aceste locuri sunt o călătorie către sine, o redescoperire a propriei identități, o parte din ADN-ul fiecăruia. Acum, când vremurile ne fac să ne simțim atât de singuri, Istoria este moștenirea pe o împărțim. Așadar, întindem harta trecutului în paginile ce urmează și să purcedem!
Citește revista în format digital aici: