Singura biserică secuiască protejată de UNESCO în România
Pe lista Patrimoniului UNESCO au fost înscrise și bisericile fortificate din Dârjiu, Câlnic și Valea Viilor. Fiecare dintre acestea are particularitățile ei cu care își îmbie vizitatorii să-i treacă pragul. Dacă la Valea Viilor, în județul Sibiu, și la Câlnic, în județul Alba, se găsesc biserici evanghelice săsești, din secolele XIV-XV, în Dârjiu se află o biserică fortificată secuiască.
Biserica Unitariană din Dârjiu (foto sus) este și astăzi un lăcaș sfânt și un loc de pelerinaj. Fiind singura biserică maghiară din România protejată de UNESCO, comunitatea îi acordă mare atenție edificiului. Întregul spirit al satului se învârte în jurul acestei biserici: clopotele ei anunță începutul și sfârșitul marilor sărbători, dau de veste când localnicii trebuie să se ferească de intemperii, de viscol, de vijelii ori de grindină, dar tot aici vin sătenii să-și păstreze alimentele. În cele cinci turnuri ale cetății din Dârjiu există, ca odinioară, o așa-numită „cameră de provizii“, unde sunt depozitate în lăzi de stejar mai ales cărneturile – slănină, cârnați, șuncă – și cerealele. Datorită acestui obicei, biserica fortificată mai e cunoscută și ca „cetatea slăninilor“, dar localnicii sunt cu frică de Dumnezeu și nu vorbesc așa.
Există niște reguli stricte pentru ca proprietarul să meargă să-și verifice bunurile lăsate la păstrare în cetate. Chiar și astăzi, la poarta cetății stă un responsabil cu cheia porții, care este și clopotar, și îi verifică pe cei care vor să ajungă la „camera de provizii“. Oamenii pot să vină să taie câte o bucată din slănina și șunca depozitate numai o dată pe săptămână, miercuri dimineața, după ce bate clopotul. Tot așa e anunțată și vizita celor care aduc cereale: ei pot merge să umble la provizii zilnic, dar numai după clopotul de dimineață. Nimeni nu se abate de la aceste tradiții. Dacă cineva ar fi prins că a furat din lada altuia, atunci el ar fi exclus din cetate, ar fi chemat în fața bisericii și oamenii ar arunca în el cu ouă și alte obiecte la îndemână. Ar fi o rușine pe care n-ar mai putea să i-o spele nici strănepoții lui.
Construită în secolele XIII-XIV, biserica din prezent are un acoperiș care datează din secolul XVII, după ce austriecii au ars-o în 1602. Biserica din Dârjiu găzduiește un ansamblu important de pictură murală – chiar dacă o bună parte a fost distrusă în timpul Reformei protestante. Cea mai reprezentativă imagine prezintă un migrator cuman, în veșminte tradiționale, și vorbește despre legenda bătăliei de la Chiraleș, din secolul XI. Fortificația cuprinde bastioane dispuse oblic, în afara zidurilor, în cele patru colțuri ale planului pătrat. Deasupra bisericii există un etaj defensiv, ca un ultim loc de refugiu, cu poziții de tragere, cu crenele și găuri prin care se turna smoală clocotită. Zidul înconjurător e înalt de șase metri și are cinci turnuri – câte unul la fiecare colț și unul de-a lungul zidului. Pe turnul sud-vestic este amplasat un ceas solar, datând din anul 1622.
Acest text este un fragment din articolul „Moștenirea sașilor. Satele săsești cu biserici fortificate” apărut în numărul 34 al revistei Historia Special, disponibil în format digital, pe platforma paydemic.com.
