Producția de oțel de la Reșița: Recordul atins la începutul anilor '50

România Mare a fost distrusă în urma acțiunii vecinilor dornici de expansiune teritorială și întregul teritoriu a fost ocupat de către trupele Armatei Roșii până la 25 octombrie 1944. A urmat apoi o nimicire a valorilor naționale în paralel cu pregătirile intense pentru un nou conflict planetar. Iosif Stalin dorea să realizeze revoluția mondială sau cucerirea Terrei în numele ideologiei comuniste. Popoarele ocupate din Europa, eliberate în limbajul de lemn al Moscovei, urmau să muncească sau să fie carne de tun în numele unei credințe care nu avea vreo legătură cu rațiunea și cu realitatea.

Industria României a fost supusă unei presiuni deosebite pentru a produce cât mai multe mărfuri care puteau să aibă destinație strategică și s-a ajuns în cursul anului 1952 la peste 153.000 t de fontă și la 410.475 t de oțel. Erau materiale din care se puteau realiza muniții în cantități apreciabile și aceasta era destinația metalului după concepția celor de la Kremlin.

Moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin din martie 1953 a dat peste cap planurile elaborate în taină la Moscova și s-a ajuns în 1954 la producții de puțin peste 114.000 t de fontă și 321.000 t de oțel. Au fost scăderi care au afectat rentabilitatea furnalelor de la Reșița și economia regiunii a fost dată peste cap. Nici mineritul nu era rentabil în urma prăbușirii cantității de huilă extrasă din minele în exploatare. Dacă au fost smulse 360.831 t în anul 1953, s-a ajuns la numai 238.663 t în anul următor și prăbușirea a continuat în 1955 până la 180.274 t.

Totuși, statul comunist a reușit să compenseze cheltuielile din industria grea cu fondurile luate din alte sectoare și astfel se părea că progresul este asigurat în stil planificat științific, marxist. Au fost manevre financiare care se puteau realiza numai datorită terorii ce se exercita în toate domeniile de activitate. Sistemul concurențial n-ar fi permis întreținerea fabricilor nerentabile timp îndelungat și dacă ar fi fost utile societății. Numai statul poate să mențină în viață întreprinderi dezvoltate artificial.

Scăderile bruște indicau o lipsă de funcționare a sistemului economic și fabricile au fost menținute prin artificii financiare și prin împrumuturi din lagărul socialist sau din lumea capitalistă. Nu putea să reziste la infinit și s-a prăbușit după 1989. Oțelul de la Reșița a fost produs în cantități mari pentru a se dispune de metal necesar industriei de armament și economia din zonă s-a prăbușit când n-au mai fost comenzi de stat. Cererea de tunuri și proiectile s-a prăbușit după 1989 și fabricile epocii roșii au început să dispară.

_{Foto sus: Aspecte din munca oţelarilor de la Reşiţa (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 181/1950)}