HISTORIA, Nr. 170, Martie 2016

Sfârșitul lui 1917 și începutul anului 1918 nu s-au arătat deloc prielnice României. Anarhia care cuprindea Rusia în urma prăbușirii țarismului și a instaurării guvernării bolșevice nu lăsa multe opțiuni pentru clasa politică românească refugiată la Iași. Trebuia să negociem pacea cu Puterile Centrale, pierduserăm războiul. Frontul rusesc se prăbușise, bande de soldați bolșevizați sau pur și simplu răzvrătiți jefuiau la drumul mare, epidemia de tifos făcea ravagii, populația înghesuită pe teritoriul Moldovei se lupta să supraviețuiască în condițiile grele ale războiului.

Într-o lume a haosului și a disperării, când totul părea pierdut, singura speranță a venit din Basarabia. Acolo se întâmpla ceva, românii de acolo, după mai mult de o sută de ani de ocupație rusească, și-au exercitat dreptul de a-și decide singuri soarta. 

Marea Unire a început la Chișinău pe 27 martie 1918. Cine ar fi putut să prevadă la începutul anului succesiunea extraordinară de evenimente care va culmina cu Declarația de la Alba Iulia?

Uneori istoria oferă astfel de prilejuri. Cum s-au întâmplat lucrurile acum 98 de ani și cine au fost actorii momentului astral al României, aflați din dosarul acestei ediții a revistei „Historia”. Din păcate, apartenența Basarabiei la România este percepută și astăzi, dincolo de Prut, prin lentila propagandei sovietice, care nu a încetat să vorbească despre „ocupația românească” a provinciei.