Revoluția Rusă în imagini

Sute de fotografii făcute de un tânăr american în Rusia, în timpul Revoluției Ruse, au fost descoperite aproape un secol mai târziu.

Deschizând un cufăr vechi după moartea bunicului ei, nepoata fotografului a descoperit mai bine de 500 de imagini care documenteaă excursia remarcabilă făcută de acesta în Rusia anului 1917. Fotografiile au fost restaurate și achiziționate de colecționarul Anton Orlov.

„…Am fost chemat de cineva din Nordul Californiei ca să-i ajut să identifice niște fotografii misterioase”, mărturisea Orlov pe blogul său despre momentul descoperirii fotografiilor, în 2005. „Iubesc fotografiile vechi, așa că i-am ajutat cu plăcere. Tot ce știam la momentul respectiv era că imaginile sunt din Rusia și că sunt foarte vechi.”

Orlov a cumpărat toate fotografiile câțiva ani mai târziu, propunându-și să le restaureze. Încercând să afle cine este fotograful, Orlov a aflat de la nepoata acestuia că, în 1917, tânărul pastor și absolvent Yale John Wells Rahill a decis să plece în Rusia. Inspirit de veștile privind Revoluția Rusă, un eveniment istoric pe care dorea să-l vadă cu proprii ochi și să-l captureze pe film, Rahill și-a luat aparatul Kodak și s-a alăturat brigăzii de voluntary YMCA.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

Rahill a surprins în fotografiile sale viața de zi cu zi a rușilor, într-o țară răvășită de război, dar și a tovarășilor săi de la YMCA. În plus, și-a făcut timp să călătorească și în China și Japonia.

Rahill s-a întors în Statele Unite în 1918. În anii ’20, toți cei care fuseseră în Rusia în timpul Primului Război Mondial au început să fie priviți ca „simpatizanți socialiști”, inclusiv tânărul pastor. Se poate ca acesta să fi fost motivul pentru care Rahill a decis să ascundă fotografiile, care aveau să fie descoperite de nepoata sa mai bine de opt decenii mai târziu. 

Sursa: http://www.dailymail.co.uk

Mai multe