O fortăreață oltenească între istorie, memorie și destin politic
Cula Măldărescu, cunoscută astăzi drept Cula Duca, rămâne una dintre cele mai expresive sinteze între arhitectura defensivă boierească și destinul unei mari personalități politice românești: Ion Gheorghe Duca.
În Oltenia de sub munte, secolele XVII–XIX au fost marcate de instabilitate, incursiuni otomane, austro-ungare, jafuri și conflicte locale. În acest context, boierii pământeni au dezvoltat un tip de locuire specific: cula – casă fortificată, cu ziduri groase, ferestre înguste, acces controlat și spații de refugiu.
Termenul provine din turcescul kulă, desemnând un turn, iar adaptarea sa nord-dunăreană a dat naștere unor construcții care îmbină funcția defensivă cu confortul unei reședințe nobiliare provinciale. Măldăreștiul a devenit, astfel, unul dintre cele mai coerente ansambluri de acest tip, păstrate până astăzi.
Măldăreștiul – un loc, o familie, o memorie stratificată
Pentru a înțelege pe deplin Cula Măldărescu – I.G. Duca, ea trebuie privită nu ca un monument izolat, ci ca parte a unui ansamblu istoric coerent, născut din destinul unei familii boierești și dintr-o geografie a nesiguranței. Culele de la Măldărești sunt legate de numele Maldăr sau Măldărescu, boieri olteni ale căror rădăcini coboară până la începutul secolului al XVI-lea.
Tradiția locală îl evocă pe Tudor Maldăr, oștean al lui Mihai Viteazul, personaj în jurul căruia s-a țesut una dintre cele mai frumoase legende ale locului: capturat de tătari după moartea voievodului, Tudor ar fi fost salvat de dragostea fiicei hanului, cu care fuge înapoi în Oltenia, întemeind o ramură numeroasă a familiei.
Din această istorie amestecată de fapte și mit s-au născut culele – Greceanu și Măldărescu – ridicate nu doar ca adăposturi fortificate, ci și ca simboluri ale continuității unei elite locale, capabile să traverseze secole de violență, schimbare și modernizare. Astfel, Măldăreștiul nu este doar un punct pe hartă, ci și un spațiu al memoriei lungi, în care legenda, arhitectura și istoria politică se întâlnesc firesc.
Cula Măldărescu (Duca). Arhitectura unei replieri defensive
Ridicată în 1812 de Gheorghiță Măldărescu – un urmaș direct al lui Tudor, Cula Măldărescu impresionează prin rigoarea volumului și claritatea funcțională. Deși o inscripție de pe peretele etajului indică anul 1827, aceasta corespunde, cel mai probabil, etapei de realizare a stucaturilor și finisajelor decorative.
Construcția are plan dreptunghiular, cu un mic rezalit spre vest, și este organizată pe parter și două etaje, fiecare nivel având un rol bine definit. Parterul – pivniță fortificată – concentrează caracterul defensiv al culei: ușă masivă din lemn de gorun, ferestruici înguste asemenea meterezelor, stâlpi uriași din lemn care susțin grinzile grele ale planșeului. Este un spațiu sobru, aproape medieval, în care materia domină lumina.
Nu întâmplător, acest decor autentic a atras cinematografia românească, devenind platou de filmare pentru producții de referință precum Iancu Jianu – Haiducul, Drumul Oaselor sau Neînfricații.
Etajele superioare atenuează caracterul defensiv și introduc dimensiunea locuirii: iatacuri, odăi, sobe ornamentate diferit în fiecare încăpere, mărturii ale unui meșteșug astăzi dispărut. La ultimul nivel, cerdacul amplu, cu tavan împărțit în registre decorative și motive simbolice, deschide casa către peisaj, marcând trecerea de la fortăreață la reședință.
I.G. Duca și întâlnirea cu Măldăreștiul
În 1907, destinul culei se intersectează cu cel al unuia dintre cei mai importanți oameni politici ai României moderne. Ion Gheorghe Duca, pe atunci judecător la Ocolul Horezu, descoperă Măldăreștiul și se îndrăgostește de pitorescul locului. Aflând că vechile construcții sunt nelocuite, cumpără cula și decide să își ridice, în apropiere, o casă de vacanță modestă, dar elegantă, astăzi Casa Memorială I.G. Duca. Casa de vacanţă a fost proiectată de arhitectul Alexandru Ştefănescu şi are un singur nivel, precum şi un cerdac în stil românesc pe toată lungimea faţadei.
Mai mult decât un simplu proprietar, Duca devine restaurator de spirit. Interiorul culei este amenajat cu respect pentru tradiție și autenticitate, într-un demers ce anticipează preocupările moderne pentru patrimoniu. Mărturiile epocii vorbesc despre candele de argint, icoane vechi, farfurii țărănești, scoarțe și laicere așezate „într-o neregulă plăcută”, construind un spațiu viu, cald, profund românesc.
Cula, ca refugiu al omului de stat
Pentru I.G. Duca, Măldăreștiul nu a fost doar un loc de odihnă, ci și un spațiu al reflecției. Aici, departe de Bucureștiul politic, se conturează imaginea unui liberal de formație clasică, atașat ideii de progres, dar profund ancorat în tradiție. Aici, familia Duca a primit vizite de cel mai înalt nivel – însuși regele Ferdinand și regina Maria, cea din urmă venind în repetate rânduri pe aceste meleaguri să o viziteze pe prietena sa de suflet, Nadia Duca, soția omului politic, și după moartea acestuia.
Cariera sa politică – de la deputat la 26 de ani, la prim-ministru în 1933 – este una dintre cele mai coerente și tragice din istoria României interbelice. Asasinarea sa, la 29 decembrie 1933, în Gara Sinaia, de către legionari, a transformat definitiv figura lui I.G. Duca într-un simbol al demnității politice și al responsabilității civice.
Casa și cula de la Măldărești păstrează însă o altă memorie: aceea a omului retras, a intelectualului care citea, scria și contempla, într-un peisaj ce pare să fi rămas neatins de violența istoriei. După tragica sa moarte, I.G. Duca a fost înmormântat la București, doar pentru câteva luni, pentru ca apoi, în 1934, să fie adus, potrivit dorinței sale și la stăruința soției, la Măldărești.
Destinul tragic al familiei a fost continuat și în perioada comunistă, când aceștia au naționalizat cula, însă au permis văduvei să locuiască în casa de vacanță a familiei până la moartea ei. Acestui fapt se datorează păstrarea multor obiecte de patrimoniu, care altfel, cel mai probabil, ar fi dispărut.
Complexul Muzeal Măldărești, patrimoniu viu
Astăzi, Cula Duca, Cula Greceanu și Casa Memorială I.G. Duca formează Complexul Muzeal Măldărești, monument istoric clasat, restaurat și deschis publicului. Lucrările de conservare din anii 1966–1967 au permis nu doar salvarea clădirilor, ci și reintegrarea lor în circuitul cultural și turistic.
Vizitatorul de azi pășește printre ziduri care nu mai apără de invazii, ci de uitare. Cula Măldărescu – I.G. Duca rămâne o lecție concentrată despre arhitectura fricii, aristocrația rurală, memoria politică și continuitatea culturală a unui spațiu românesc profund.
În liniștea cerdacului, privind dealurile Vâlcei, istoria nu mai pare un manual, ci o prezență vie, respirând încă prin ziduri.
Vizita la acest monument a fost posibila in cadrul programului ROMÂNIA ATRACTIVĂ
Articolul face parte din numărul 290 (revista:290) al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 martie - 14 aprilie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: ARHIVA AUTORULUI , ROMÂNIA ATRACTIVĂ
