⬆

Málaga, între ziduri de piatră și parfum de portocal

Pe coasta însorită a Andaluziei, unde munții se lasă ușor spre Mediterană, Málaga veghează de milenii, martoră a unor civilizații care au ridicat și prăbușit imperii. Așezată strategic între două râuri – Guadalmedina și Guadalhorce – și cu fața spre mare, Málaga este un oraș în care istoria nu se vizitează, ci se trăiește. De la zidurile feniciene până la fațadele Art Nouveau și muzeele moderne, fiecare colț al orașului spune o poveste.

De la Malaka la Mālaqah – Nașterea unei așezări eterne

În jurul anului 1000 î.Hr., fenicienii au fondat aici colonia Malaka, un avanpost comercial al marelui lor lanț de orașe-port. Numele derivă, probabil, din practica sărării peștelui (mlḥ în limbile semitice), semn al unei economii bazate pe resursele marine. Puține urme directe au rămas din acea vreme, dar spiritul lor a sădit în ADN-ul orașului o deschidere comercială și multiculturală care nu s-a pierdut niciodată.

În Antichitate, romanii au transformat orașul într-un municipiu prosper, dotat cu un teatru în stil clasic, terme și forumuri. Teatrul roman, redescoperit abia în secolul XX, mai exact în anii ’50, se află astăzi la poalele Alcazabei – un contrast istoric fascinant între două epoci glorioase. Întregul centru istoric este un palimpsest, unde moștenirea feniciană și greacă, ruinele romane, mărturiile epocii arabe și vestigii medievale, creștine se întrepătrund cu vitalitatea prezentului.

Alcazaba – Fortăreața care domină secolele

Ridicată în secolul al XI-lea de maurii din dinastia hammudidă, Alcazaba este simbolul incontestabil al orașului Málaga din perioada medievală. Cu ziduri masive din piatră locală, turnuri crenelate și grădini interioare umbrite de portocali, Alcazaba îmbină funcția defensivă cu eleganța esteticii islamice. Adesea privitorul poate găsi încorporate în zidurile fortăreței coloane romane și alte elemente ce amintesc de faptul că meșterii de odinioară obișnuiau să refolosească materialele din construcțiile ruinate.

Plasată pe un deal cu vedere spre port, comunica direct cu Castelul Gibralfaro, situat la un nivel superior. Cele două edificii formau o unitate strategică și simbolică. Astăzi, o potecă pietruită leagă fortăreața de castel, urcușul fiind recompensat de panorame uluitoare de 360 de grade asupra golfului, portului și orașului vechi.

Gibralfaro, inițial un turn de observație fenician, a fost extins în timpul regatului Nasrid. Zidurile sale groase și bastioanele circulare dominau orașul, iar înăuntru se aflau cazarme și o cisternă care alimenta trupele în caz de asediu.

Teatrul Roman – Vocea latinității printre ziduri maure

La baza Alcazabei, într-un spațiu care pare să fi fost modelat intenționat pentru lecturi istorice în aer liber, se află Teatrul Roman, construit în secolul I d.Hr. în timpul împăratului Augustus. Acoperit și uitat vreme de secole, teatrul a fost redescoperit în anii ’50, în timpul lucrărilor de construcție a unui nou centru administrativ.

Astăzi, spectacolele de vară revin între treptele de marmură antică, creând o punte vie între tradiție și contemporaneitate. Arhitectura sa, semicirculară, cu o capacitate de circa 1.200 de persoane, păstrează elemente originale de scenografie și acustică romană.

Catedrala „La Manquita” – Frumusețea neterminată

În inima orașului vechi, Catedrala Întrupării – supranumită de localnici La Manquita, adică „Doamna fără un braț” – domină peisajul urban cu alura sa impunătoare. Construcția a început în 1528, pe ruinele celei mai mari moschei maure din Málaga, și s-a prelungit până în secolul al XVIII-lea, fără a fi finalizată complet. Astfel, a rămas cu o singură turlă, ceea ce îi conferă un aer aparte, de monumentalitate incompletă, dar cu atât mai umană.

În interior, catedrala păstrează elemente gotice târzii și renascentiste, cu vitralii impresionante și o orgă barocă cu peste 4000 de tuburi – încă funcțională și folosită la concerte.

Și dacă tot am deschis subiectul religios – în Málaga, momentul de apogeu al trăirii religioase este Semana Santa (Săptămâna Patimilor lui Hristos - n.r.). Aceasta nu este doar o celebrare religioasă, ci o adevărată trăire colectivă, profund emoțională și cu o încărcătură simbolică ce transcende timpul. De-a lungul unei săptămâni sfinte, orașul se transformă într-o scenă vie a credinței, a tradiției și a artei sacre. Pe străzile pietruite ale centrului istoric răsună tobele lente și fanfarele grave, care însoțesc procesiunile impresionante, în care tronos – platformele uriașe ce poartă statuile lui Hristos suferind și ale Fecioarei – sunt purtate pe umeri de sute de oameni, numiți hombres de trono. Aceștia devin personajele centrale ale unui ritual de sacrificiu simbolic: mersul încet, efortul fizic și sincronizarea perfectă devin ofrandă tăcută, într-o lume grăbită și secularizată.

Aceștia sunt acompaniați de nazarenos – celebri mai degrabă din cauza asemănării vestimentare cu Ku Klux Klan din SUA, cu care nu au nimic în comun, dimpotrivă. Asemănarea vine în primul rând datorită acelor căciuli conice – capirote. Aceasta este o piesă vestimentară tradițională purtată în timpul procesiunilor de Semana Santa în Spania, în special în orașe ca Málaga, Sevilla, Córdoba sau Granada. Este o căciulă conică înaltă, realizată din carton sau alt material rigid, acoperită cu pânză și purtată pe cap de către membrii confreriilor religioase (cofradías sau hermandades). Pânza acoperă complet capul și fața purtătorului, lăsând doar doi ochi decupați pentru vedere.

Capirotele fac parte din ținuta denumită nazareno și au o puternică simbolistică penitențială. Originea acestui obiect vestimentar vine din Evul Mediu, când păcătoșii publici purtau astfel de însemne în timpul penitențelor pentru a-și ascunde identitatea, dar și pentru a-și exprima rușinea și căința.

În contextul actual al Semana Santa, capirotele nu mai au un sens punitiv, ci unul solemn și spiritual. Conul înalt simbolizează ridicarea rugăciunii către cer, iar fața acoperită reflectă umilința și anonimatul penitentului în fața divinității. Culorile capirotelor diferă în funcție de fiecare confrerie și zi din săptămână, reflectând simboluri religioase specifice: violet pentru pocăință, negru pentru doliu, alb pentru puritate sau roșu pentru sacrificiu.

Nazareno și hombre de trono sunt două roluri distincte în procesiunile din Semana Santa din Málaga și din alte orașe spaniole. Ambele fac parte din confreriile religioase (cofradías), dar au funcții, simbolistică și vestimentații diferite. Nazarenos merg în tăcere, uneori desculți, cu o candelă sau un crucifix în mână, cu fața acoperită și cu capirotes pe cap – semn al rugăciunilor ce se înalță către cer. Ei deschid și închid procesiunea, în vreme ce hombres de trono nu doar că nu poartă capirote, dar au o vestimentație mai funcțională: o cămașă, centură largă de sprijin (pentru a proteja spatele) și, adesea, o bandană sau o eșarfă. Sacrificiul lor este rezistența de a căra aceste platforme imense (adesea peste 4000 kg) timp de ore și pe distanțe mari. Sunt organizați în echipe, sub îndrumarea unui capataz, care coordonează pașii și ritmul. În esență, nazarenii sunt umbra spirituală a procesiunii, în timp ce hombres de trono sunt forța sa fizică. Împreună, dau expresie completă unui ritual în care trupul, sufletul și tradiția se unesc într-o experiență unică.

În serile procesiunilor, pe lângă bătăile tobelor și sunetul profund al cornurilor de suflare, străzile orașului răsună adesea de cântece spontane – saetas – interpretate din balcoane sau din mulțime, fără acompaniament, cu o emoție tulburătoare. Aceste cântări flamenco dedicate Fecioarei sau lui Hristos se ridică, pline de patos și vibrație, peste liniștea procesiunilor, ca o rugăciune cântată, uneori tremurândă, alteori sfâșietoare, care oprește mersul tronosurilor pentru câteva clipe de reculegere.

Mulțimea urmărește în liniște sau în lacrimi, în funcție de moment, iar fumul de tămâie, lumina flăcărilor tremurânde și parfumul florilor aduse ca dar transformă orașul într-un spațiu sacru în aer liber. Semana Santa în Málaga este, mai presus de toate, o punte între trecut și prezent, între lumea vizibilă și cea invizibilă, între suferință și speranță. Pentru localnici, nu este doar o tradiție de păstrat, ci și o parte din identitatea lor profundă – o săptămână în care fiecare bătaie de tobă devine o rugăciune, iar fiecare pas în procesiune, o mărturie de credință.

Tot în această perioadă, în casele din Málaga și în patiseriile locale își face apariția un deliciu tradițional asociat cu Postul Mare: torrijos. Acest desert simplu, dar savuros – felii de pâine înmuiate în lapte, ou și scorțișoară, apoi prăjite și îndulcite cu miere sau sirop – evocă bucătăria umilă a postului, dar și spiritul generos al sărbătorii. Se servesc fierbinți sau reci, adesea în serile procesiunilor, alături de vin dulce local, într-un moment de comuniune gustativă și spirituală. Astfel, Semana Santa în Málaga nu e doar o manifestare vizuală a credinței, ci și una sonoră și gustativă – o experiență totală care implică trupul, sufletul și comunitatea.

Palatele, bisericile și memoria aristocrației

Printre străduțele înguste și umbrite ale centrului vechi din Málaga se dezvăluie treptat o serie de mici bijuterii arhitectonice care mărturisesc despre o epocă în care orașul, eliberat de sub dominația maură, a devenit centrul unei aristocrații andaluze în plină ascensiune. După Recucerirea orașului în 1487 de către regii catolici, Málaga a fost reintegrată în lumea creștină și s-a bucurat de un amplu proces de reconfigurare urbană și socială. Noile elite, formate din nobili castilieni, înalți clerici și mari comercianți, au ridicat palate și biserici care reflectau statutul lor, dar și gustul epocii pentru grandoare și rafinament.

Palatul Episcopal (Palacio Episcopal) este unul dintre cele mai expresive exemple ale stilului rococo andaluz, ridicat în secolul al XVIII-lea în apropierea catedralei, pe actuala Plaza del Obispo. Fațada sa policromă, decorată cu stucaturi, balcoane cu fier forjat și un portal monumental, este un omagiu vizual adus puterii Bisericii în Málaga postmedievală. De-a lungul secolelor, palatul a servit drept reședință oficială a episcopilor Málagăi și a găzduit adunări religioase, întâlniri diplomatice și acte culturale.

La doar câteva minute de mers, Palatul Contelui de Buenavista (Palacio de los Condes de Buenavista), edificat în secolul al XVI-lea în stil renascentist cu influențe mudéjar, este astăzi transformat în prestigiosul Muzeu Picasso Málaga, inaugurând astfel o punte simbolică între aristocrația tradițională și geniul artistic al modernității. Palatul reflectă bogăția aristocrației locale, care a prosperat datorită comerțului cu vin, ulei și produse agricole, valorificând portul ca poartă spre lumea atlantică și mediteraneeană.

În vecinătatea acestor reședințe nobiliare se află și Biserica del Sagrario, un sanctuar discret, dar de mare importanță, aflat chiar lipit de catedrală. Construită în secolul al XV-lea, imediat după recucerirea orașului, biserica păstrează o splendidă poartă gotică flamboyant, una dintre puținele rămase intacte în Málaga. Nava sa interioară, refăcută în stil baroc în secolul al XVIII-lea, dezvăluie o interesantă suprapunere de stiluri, reflectând tranziția artistică de la goticul târziu la Renașterea spaniolă.

Aceste edificii nu sunt doar mărturii arhitectonice ale trecutului, ci și simboluri ale transformării Málagăi într-un oraș creștin, nobil și înfloritor, în care religia, puterea și arta au coexistat sub semnul reconstrucției identitare. Fiecare detaliu sculptat, fiecare frescă păstrată sau fațadă restaurată poartă în sine amintirea unei aristocrații locale care a transformat orașul într-un pol cultural și spiritual al Andaluziei postislamice.

Din port comercial în poartă culturală

Portul Málaga, care odinioară era centrul comerțului cu mirodenii, vin și ulei, a fost complet modernizat. Astăzi, Muelle Uno este o promenadă urbană plină de restaurante, galerii și buticuri, iar Centre Pompidou Malaga, o extensie a celebrului muzeu parizian, aduce arta contemporană în dialog direct cu vechile ziduri ale orașului.

Nu departe, în fostele zone industriale, s-au născut spații culturale precum CAC Málaga – muzeul de artă contemporană – și o rețea de galerii independente care dau orașului un aer artistic și nonconformist.

Grădina botanică La Concepción – Edenul de pe coline

La nord de Málaga, departe de zumzetul portului și al centrului istoric, pe colinele blânde care domină orașul, se deschide o lume de vis: Jardín Botánico - Histórico La Concepción. Ascunsă printre păduri de pini, lămâi și măslini, această oază vegetală este considerată una dintre cele mai frumoase grădini subtropicale din Europa – un loc în care natura și arta peisagistică se întrepătrund cu eleganță.

Grădina a fost creată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în plin romanticism european, de către cuplul format din Jorge Loring Oyarzábal, politician și industriaș influent, și soția sa, Amalia Heredia Livermore, fiica unui prosper negustor malagueñ și femeie de o rafinată cultură. Împreună, ei au cumpărat domeniul în 1855 și au transformat colinele golașe într-un veritabil paradis botanic, inspirat de modelele grădinilor englezești și italiene.

Dincolo de pasiunea pentru grădinărit, familia Loring a fost implicată și în arheologia romantică. Pe teritoriul grădinii se află un mic muzeu lapidar – numit Loringiano – unde sunt expuse artefacte antice, inclusiv mozaicuri și statui romane, descoperite în regiunea Málaga. Această fuziune între grădină, știință și cultură era tipică elitei cultivate a epocii, care aspira la o îmbinare armonioasă între om și peisaj.

După moartea fondatorilor, grădina a fost moștenită și extinsă de diverse familii, dar a intrat treptat într-o perioadă de declin. În anul 1990, a fost achiziționată de Primăria orașului Málaga, care a inițiat un amplu program de restaurare și de reamenajare peisagistică, readucând-o la splendoarea sa originară și deschizând-o publicului ca grădină botanică și parc istoric.

Astăzi, La Concepción se întinde pe peste 23 de hectare și adăpostește peste 2000 de specii de plante subtropicale și tropicale, provenite din cele mai diverse colțuri ale lumii: din America Centrală și de Sud, din Africa, Asia, Oceania și din bazinul mediteraneean. Palmieri regali, bambuși giganți, liane înflorite și magnolii uriașe creează o atmosferă exotică, umbrită și parfumată.

Traseele sale tematice, cum ar fi „Ruta Frunzișului Mare” sau „Grădina Palmierilor”, îmbină botanică și poveste. Vizitatorii pot descoperi mici temple romantice, pergole învelite în glicină, chioșcuri orientale, pavilioane italiene și fântâni arteziene – toate gândite pentru a reda armonia unei grădini de secol XIX, în care natura era modelată ca un decor al visării.

Dar poate cel mai impresionant element este vederea panoramică asupra orașului și a golfului Málaga, care se dezvăluie treptat, pe măsură ce te avânți mai sus printre alei. Aici, natura nu e doar contemplată, ci și trăită – grădina devine un spațiu de retragere, meditație și reconectare, o enclavă a frumuseții într-o lume grăbită.

La Concepción nu este doar o grădină, ci și o capsulă a sensibilității romantice andaluze, o moștenire a unei epoci în care arta, știința și natura erau parte a aceluiași ideal de civilizație. Este locul unde Málaga își amintește că a fost, și rămâne, o punte între lumi: între nord și sud, între Occident și Orient, între clasic și exotic.

Un oraș care nu se uită pe sine

În Málaga, istoria nu e o poveste prăfuită dintr-un manual, ci o prezență cotidiană. Zidurile, pietrele, turnurile și grădinile nu sunt doar relicve, ci și repere vii, în jurul cărora viața cotidiană se desfășoară cu firesc. Aici, Picasso s-a născut, Antonio Banderas se întoarce adesea, iar turiștii devin parte din ritmul cald, viu și solar al orașului.

Din păcate, în ultimele decenii, Málaga a cunoscut multe transformări, devenind una dintre cele mai căutate destinații turistice din Europa, însă această ascensiune rapidă a venit cu un preț. Fenomenul de supraturism a început să afecteze viața cotidiană a localnicilor, mai ales în centrul istoric, unde străzile au fost acaparate de apartamente turistice și fluxuri constante de vizitatori. În paralel, achizițiile imobiliare masive, adesea realizate de investitori străini sau fonduri speculative, au dus la o creștere accelerată a prețurilor locuințelor, transformând cartiere tradiționale în zone elitiste inaccesibile pentru malagueñii de rând. Astfel, farmecul autentic al orașului riscă să fie erodat de o dinamică în care patrimoniul devine marfă, iar identitatea urbană cedează în fața profitului rapid.

De aceea, dacă alegeți o destinație ca Málaga și nu vreți să contribuiți la acest fenomen nociv, încercați să fiți respectuoși cu localnicii și comunitatea. În loc să te limitezi la zona ultracentrală (Calle Larios, Malagueta), fă pași în cartiere mai puțin vizitate, dar pline de viață locală, cum ar fi El Palo, Pedregalejo sau Lagunillas. Aici vei găsi tapas tradiționale, pescării de familie și artă stradală autentică, departe de fluxurile de masă. Astfel, contribui direct la economia comunității locale, nu doar la cea turistică. De asemenea, evită apartamentele de închiriat destinate exclusiv turiștilor, care contribuie la gentrificarea și la creșterea prețurilor pentru localnici. Optează, în schimb, pentru pensiuni mici, hoteluri de familie sau proiecte ecoturistice, care reinvestesc în comunitate și mențin echilibrul urban.

Nu în ultimul rând, Málaga are o viață culturală vibrantă, dincolo de marile muzee. Participă la concerte în aer liber, ateliere de ceramică, vizite ghidate de artiști locali, tururi de graffiti în Soho sau evenimente organizate de centrele culturale de cartier. Aceste experiențe sprijină direct creativitatea locală și îți oferă o înțelegere mai profundă a orașului.

Málaga nu e doar un loc, ci și o lecție. O lecție despre felul în care trecutul poate fi păstrat cu mândrie, integrat cu respect și transmis mai departe nu doar prin muzee, ci și prin felul în care orașul trăiește în fiecare zi – cu sufletul larg deschis spre lume.

Articolul face parte din numărul 283 (revista:283) al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 august - 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic.