Iahturi aflate în „hibernare”, la câţiva paşi de centrul Vancouverului

„La capătul lumii”: O plimbare prin Vancouver şi Victoria

📁 Călătorii în istorie
Autor: George Rădulescu

Ca orice relație sentimentală, legătura cu un oraș se construiește încet. Încă de la aterizare. Cât timp ești în nori, la propriu sau la figurat, nu sesizezi detaliile.

Măturând aeroportul cu privirea, dai de primele indicii legate de gradul de curățenie și de civilizație al locului unde te afli. În cazul orașului Vancouver, te iei după asemenea indicii până când simți aerul umed, cu miros de ocean. De aici încolo poate fi vorba despre un „coup de foudre”, adică de dragoste la prima vedere, dacă nu te încearcă vreun reumatism.

„Bine ați venit în viitor!”

La Vancouver, pe coasta Pacificului, nu există jumătăți de măsură sau amestecuri în privința sentimentelor. Abordările rezervate, „focurile mocnite” sunt repede stinse de exotismul locului, de la panourile scrise în engleză, franceză și cantoneză și până la fizionomiile oamenilor care trec pe lângă tine. Aici totul se mișcă, chiar și în pandemie. Parcă te aștepți să vezi pe undeva inscripția „Bine ați venit în viitor!”. Măștile par, uneori, continuarea firească a ochilor migdalați.

Am ajuns „la capătul lumii”, în vremuri pe care nimeni nu le bănuia. E iarnă, dar nu-i frig. E pandemie, dar oamenii nu par a fi temători, ca-n alte părți ale acestei planete oprite în loc. Poate că vecinătatea Pacificului îți dă senzația ieșirii din timp și din timpuri.

Eu, unul, nu prea cred în „coup de foudre”. Cel puțin nu în privința pasiunilor urbane – e nevoie de zile bune ca să adulmeci și să simți freamătul unui oraș. În fond, trăim din emoții și plătim pentru ele. Totuși, la Vancouver, n-ai nevoie de zile, ci mai degrabă de minute pentru a pricepe cumva cu ce ai de-a face.

Aici e tărâmul emoțiilor de tot felul care nivelează clasele sociale – și săracul din metrou, și bogatul de pe iaht au parte de porții egale de frumos. Pentru că frumosul nu costă bani pentru cei rămași la Vancouver. La Muzeul Maritim, despre care vă voi spune câte ceva în rândurile de mai jos, am citit într-o broșură despre începuturile orașului. Oamenii au comunicat întotdeauna cu ușurință pe aceste locuri, datorită portului și a schimburilor comerciale.

Întrebarea „De unde ești?” a rămas ceva firesc în conversațiile înfiripate prin cafenelele și berăriile care duc spre docuri, însă la fel de mare rămâne surpriza, ca acum o sută de ani, când dai peste cineva născut chiar la Vancouver. Nimeni nu se așteaptă să dea peste un „băștinaș”, aceștia fiind cam 1% din populație, chiar și în zilele noastre. Vancouver nu este cosmopolit, ci este viitorul „în carne și oase”, pe cât de atrăgător, pe atât de riscant.

Victoria - Din „lumea nouă” spre vechea lume

Pinnacle Hotel Harbourfront, situat pe strada Hastings West, adică „în buricul târgului” cum s-ar spune pe la noi, îți amintește de ce dimineața este tinerețea zilei. Locul unde stai contează într-o escapadă urbană. Cafeaua e bună, paturile sunt confortabile, iar priveliștea este dumnezeiască. Când te trezești, ai dinainte un golf străjuit de-un munte și câteva hidroavioane care decolează sau aterizează la răstimpuri.

Afli că ele pleacă spre Victoria, capitala provinciei canadiene British Columbia, că o cursă costă cam 300 de dolari și că poți ieși oricând din hotel și lua avionul, dacă te ține buzunarul. Omul de la recepție glumește spunând că mai repede te urci în avion decât în vreun Uber, comandat pe aplicația propriului smartphone. Totul este să-ți fixezi bine masca pe nas, pentru că altfel, și-n hidroavion, și-n Uber, șoferii te pot raporta „dispeceratului” și poți avea probleme la următoarea îmbarcare. Omul de la recepție susține că se întâmplă des.

Spre Victoria, cu hidroavionul
Spre Victoria, cu hidroavionul

Revenind la orașul Victoria, capitala din buza Oceanului Pacific, ar fi de menționat arhitectura epocii Reginei Victoria, care se potrivește perfect cu peisajele de basm, puse în valoare de primari mai puțin teatrali și guralivi decât suntem noi obișnuiți. Stă mărturie uriașa grădină urbană Beacon Hill Park, realizată în 1882, atunci când stră-străbunica actualei suverane a Marii Britanii și a Canadei era în plină glorie.

Încă ceva despre Victoria, înainte de a ne întoarce cu viteza gândului la Vancouver: capitala provinciei Columbia Britanică găzduiește al doilea cel mai vechi „oraș chinezesc” din America de Nord (cel mai vechi este în San Francisco). Arhitectura distinctă, lampioanele aurii și roșii, dar și abundența mărfurilor te răpesc în „lumea dinastiilor”, cea dinaintea „republicii populare”. Poveștile Orientului Îndepărtat merită întotdeauna un răgaz, oriunde te-ai afla. Apoi, în drum spre Muzeul Regal, ridicat în 1886, te poți opri în „satul pescarilor”, cu căsuțele lui colorate și mâncărurile alese.

Ar fi de menționat că, de când cu pandemia, frapează prezența în număr mare a oamenilor străzii, cu mici cutii de bere în mâini și înconjurați de norișori de fum de marijuana, drog legalizat recent în toată Canada. Și ei sunt relaxați, ca majoritatea locuitorilor în vârstă ai micii capitale, rămași parcă de pe vremea industriașului Robert Dunsmuir, ctitorul castelului Craigdarroch, una dintre cele mai impozante piese arhitecturale din urbe, de la 1890 încoace.

Castelul Craigdarroch din Victoria, simbolul prosperităţii marii burghezii
Castelul Craigdarroch din Victoria, simbolul prosperităţii marii burghezii

Dacă intri la Craigdarroch – bineînțeles, după o altă instrucție „la sânge” privind purtatul măștii și distanțarea fizică – simți în fiecare cameră spiritul ocupantului de odinioară. Poveștile de viață, uneori tragice, ale membrilor familiei Dunsmuir îți induc senzația că ai dat buzna în intimitatea unor oameni, „vedete” ale epocii lor.

După această „tăietură chirurgicală” în țesuturile marii burghezii a sfârșitului de secol XIX, sigur ai nevoie de un scotch vechi de minimum 12 ani, scotch pe care îl poți cumpăra de la prăvălia de licori tari din colțul unei străzi ce dă spre docuri.

La Vancouver, cu vedere spre port

Acum, înapoi la Vancouver, unde cafenelele sunt deschise la fiecare colț de stradă. Se știe, intri și comanzi cu mască, te așezi la o masă, dai masca jos și retrăiești vremurile de altădată. O cafea neagră și un muffin englezesc îți dau putere, la primele ore ale dimineții, să o iei la pas spre port.

Acolo, în port, te așteaptă mici ambarcațiuni, „False Creek Ferries”, care te poartă de la Muzeul Maritim, pe lângă clădiri moderne de birouri și apartamente de lux, direct spre „piață”. Vorba vine „piață”, pentru că în acea imensă hală, unde îți poți umple sacoșele cu zmeură neverosimil de mare și de parfumată, dar și cu tot soiul de patiserii și covrigi calzi, ai șansa de a prinde o masă cu vedere la spectacolul de pe apă. Iei un loc, îți dai jos masca și privești cu gura căscată vânzoleala feriboturilor, pline de oameni „ai locului” și de străini întâmplați pe acolo cu diverse treburi.

Aquabusul, mijloc de transport tipic de-a lungul False Creek, în Vancouver
Aquabusul, mijloc de transport tipic de-a lungul False Creek, în Vancouver

Spuneam de „gura căscată” pentru că, în mod natural, altfel nu poți înfuleca bunătățile preparate și vândute în cartoane de diverse dimensiuni, după stomacul clientului, de bucătarii aparținând pastelului de naționalități din Vancouver. La plecare, n-ai cum să nu-ți cumperi o sticlă cu vin roșu, făcut în Columbia Britanică, măcar de curiozitate. În plus, o iei dintr-un magazin ticsit de licori și ținut de un francez get-beget, care se luminează la față dacă schimbi cu el două vorbe în limba-i maternă.

O pădure tropicală și „grădina Raiului”

Te desprinzi greu de negustorul de vinuri, care-ți dezvăluie istoria fiecărei sticle cu o însuflețire de om nevorbit, însă călătorului îi șade bine cu drumul.

Privești în urmă cu nostalgie spre Muzeul Maritim, despre care v-am rămas dator cu măcar două lucruri. Primo, este nebunia copiilor pentru costumele de pirați, căștile de scafandri grei și activitățile de tot felul care le pun mintea la contribuție. Secundo, pentru adevărații pasionați de istorie și de „nebunia umană” este locul unde călătorești spre Arctica chiar în mijlocul propriei călătorii. Te urci pe punțile și în cabinele vaselor cu pânze care au traversat în ambele direcții Pasajul de nord-vest canadian, cu o lungime de aproape șase mii de kilometri. Este vorba de calea maritimă care leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific și care a fost prima dată străbătută, între 1903 și 1906, de exploratorul norvegian Roald Amundsen. Să lăsăm însă „drumurile oaselor” de pionieri și comercianți lacomi, care odihnesc în ape înghețate, pentru a reveni la o modernitate în plină transformare.

În vremuri normale, pentru 49 de dolari pe două zile, la Vancouver ai lua autobuzul „Hop-on, Hop-off”. Vine la aproximativ 30 de minute, în stații amplasate cu cap, în apropierea „locurilor neapărat de văzut” – districtul Galeriei de Artă, Science World, Insula Granville, Orașul Olimpic. Dar cum nu am nimerit la Vancouver în vremuri normale, rămân ca opțiuni transportul în comun și cursele Uber.

În treacăt fie spus, pentru că tocmai ce ne-am ostoit foamea în „piață”, Insula Granville este supranumită „Mecca gastronomilor”, cu o mare varietate de mâncăruri de pește și de fructe de mare. Găsești, desigur, și orătănii gătite în toate felurile, fripturi și cârnați de-ți lasă gura apă, însă „rafinații merg pe gustul viețuitoarelor din Pacific”. Pofticioșii mai pot lua o gustare, rapid, „la botul calului”, în drum spre Capilano, pădurea tropicală din care n-ai mai vrea să ieși.

Plimbare la înălţime (literalmente), pe podul suspendat Capilano
Plimbare la înălţime (literalmente), pe podul suspendat Capilano

La Capilano ești fermecat de natura primordială în care omul nu a putut interveni decât pentru a mai face un ban pe câte-o cafea vândută vizitatorului. O gheretă luminată cu beculețe multicolore printre arbori-coloși, cu pereții tapetați de avertismente scrise, nu face decât să-ți amintească unde ne situăm, cu tot cu fricile noastre, în ordinea universului. Stâncile abrupte și apele repezi scot din ecuație timpul „omului modern”. Acolo ai sentimentul că nu contezi dacă nu ești în armonie cu lumea minerală și cu cea vegetală, cu partea tăcută a creației.

Ceva mai departe, Butcher Garden din Victoria este o reprezentare foarte reușită a ceea ce umanitatea a înțeles prin conceptul de Paradis. Flori, foarte multe flori multicolore care „nasc” alei, arbori ordonați pe terase de o mână divină, statui de bronz și mici cascade al căror curs a fost ocrotit de grădinari inimoși. Totuși, nu e indicat să vii aici în pandemie, pentru că bucuria îți va fi drastic limitată de spectrul transmiterii intercomunitare a virusului. Agenții de pază sunt infiltrați printre vizitatori, iar la cea mai mică mișcare a măștii pe nas ți se va atrage atenția. Nici nu se pune problema să miroși vreo floare sau să inspiri adânc aerul ozonat al împrejurimilor.

Vedere panoramică din Butcher Garden, Victoria
Vedere panoramică din Butcher Garden, Victoria

Ieși de acolo năuc, cu sufletul și cu ochii îmbibați de frumos, dar și mai confuz în privința alcătuirii omului. Vorba unui rabin înțelept: „Când Dumnezeu vrea să rănească inima omului, El îi dă mai multă minte”.

Este cât se poate de limpede: Vancouver și Victoria sunt două orașe legate cu sfori invizibile de un destin greu de descifrat, chiar și de către coloniștii și autohtonii chemați să-l împlinească. Lumea anglo-saxonă s-a sedimentat în creuzetul istoriei, dar, la cea mai mică atingere, se învolburează și scoate la suprafață principiile fondatoare ale acesteia – diversitate, ambiție, rigoare. Arhitectura și spațiile verzi le vorbesc trecătorilor despre Imperiu, în ciuda amăgirii create de străzile pestrițe. Marea insulă din Pacific, mândria tăcută a Canadei, rămâne, cu siguranță, un loc obligatoriu de văzut, și de trăit, în scurta noastră trecere prin această lume.

Acest articol a fost publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!
Cumpără acum!

Foto: Getty Images

Mai multe pentru tine...