Cetatea Mikó, punct strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic

Unul dintre cele mai importante şi mai vechi monumente din oraşul Miercurea Ciuc este cetatea Mikó. De la fortăreaţă cu rol de apărare la sediu al comandantului forţelor revoluţionare din Secuime, cetatea este un simbol al secuilor din oraş, găzduind astăzi Muzeul Secuiesc al Ciucului.

Cetatea în stil renascentist a fost construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către Hídvégi Mikó Ferenc, căpitan suprem al Scaunelor Secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafaţă de 75x70 m a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al XVII-lea. Primul document scris care atestă existenţa edificiului construit datează din 1631. Mikó primise drept danie de la Gabriel Bethlen „domeniul domnesc din Szereda” şi, în acelaşi timp, aprobare de construire a cetăţii. În 1636, castelul trece în proprietatea lui Damokos Tamás, jude suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, invadează Ciucul, ocupă şi incendiază castelul.

Cu mici întreruperi, cetatea s-a aflat în folosinţa armatei

Cetatea este reconstruită între anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscripţia în piatră aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii. În 1735, Johann Conrad Weiss, inginer şi colonel austriac, realizează planul castelului, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire.

În jurul castelului reconstruit, austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale cărui urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe latura vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sud-vestic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu, iar ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare.

Încăperile de la parterul cetăţii au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură, iar delimitarea nivelelor este marcată în exterior de un brâu din piatră cioplită. La fiecare bastion, la înălţimea podului, sunt goluri de tragere. Cetatea astfel întărită a reprezentat un punct strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forţă a regimentelor secuieşti de graniţă (1764), este cazarmă a trupelor imperiale, iar după aceea, până în 1849, reşedinţă a comandantului Regimentului I secuiesc de graniţă. În timpul revoluţiei din 1848-1849 a fost sediul comandantului forţelor revoluţionare din Secuime, Gál Sándor;după înfrângerea revoluţiei, cetatea a rămas în folosinţa armatei. În 1890, în faţa cetăţii, de o parte şi de alta a porţii-bastion, este ridicată o clădire, care a fost demolată în 1990. În anii 1880, şanţul castelului este umplut. Până la mijlocul secolului al XX-lea, cu mici întreruperi, cetatea a fost în folosinţa armatei.

Călătorie în timp cu ajutorul filmelor de epocă

În Sala Fântânii, totul este prezentat respectând istoricul şi organizarea locului;în faţa ochilor vizitatorilor se dezvăluie o adevărată micro-istorie arhitecturală:amprenta boltirilor, nivelul de călcare, latrina şi fântâna, la care se adaugă obiectele găsite aici şi expuse cu ocazia cercetărilor. Aici şi în bucătăria ofiţerilor vizitatorul trăieşte experienţa unei călătorii în timp cu ajutorul scurt metrajelor de epocă. Fântâna prezentată în expoziţie are adâncimea de 10, 7 metri şi diametrul de 1, 5 metri;partea superioară a fost lărgită în secolul al XVIII-lea la 2, 5 metri, când s-a adăugat un canal de scurgere. În timp ce funcţiona, fântâna folosea două găleţi:în timp ce una cobora, cealaltă se ridica (astfel, prin împărţirea greutăţii, era mai uşoară ridicarea găleţii pline cu apă). „Găleata” este o unitate de măsură veche, având capacitatea de sfert de ako, adică 8 cupe, altfel spus 16 itce – 11, 3 litri.

Ultima sală de expoziţie din castelul-cetate prezintă o amplă istorie militară. Prin armele de secol XV-XIX, muzeul reconstituie evoluţia armamentelor, prin replici fidele şi palpabile. Evoluţia castelului este prezentată cu ajutorul unei machete, a releveelor de epocă şi a animaţiei 3D.