„One World Romania”, un festival de nota zece
Aflat la cea de-a zecea ediţie, festivalul de documentare „One World Romania” este mai actual ca niciodată. Realităţile sociale şi politice creează un mediu ostil omului. Libertăţile încep să fie îngrădite sub pretextul protecţiei, manipularea nu mai stă după perdea, instituţiile statului nu mai vin în ajutorul cetăţeanului. Relaţia cauză-efect este una complexă, dar mai presus de toate stă frica. Cât mai este până societatea va realiza că frica naşte monştri?
Despre unele lucruri nu se vorbeşte. De frică sau pentru că deja face parte din trecut. Care să fie motivul acum, în 2017, la 16 ani de la căderea Uniunii Sovietice, pentru care nu se ştie despre existenţa unui oraş interzis al Rusiei, aflat în pădurile munţilor Ural? Ozersk, nume de cod: „Oraşul 40”. Este un oraş fără adresă, care nu apare pe nicio hartă. În spatele gardurilor înalte, oraşul este un adevărat paradis pentru locuitorii săi, pentru care însă aceştia au plătit un preţ: sănătatea. Statisticile spun că nivelul de poluare din Ozersk este de cel puţin 4 ori mai mare decât cel din Cernobîl. Ruşii, bineînţeles, neagă acest lucru. În 1946, când acest „cimitir al pământului”, cum îl numesc locuitorii săi, a fost construit, s-a făcut un pact: armele nucleare aveau să fie testate acolo şi, în schimbul tăcerii, oamenii aveau să primească tot ce îşi poate dori cineva de la viaţă. „Cei din paradis au avut de ales: fericirea fără libertate, sau libertatea fără fericire. Nu există a treia alternativă”, spunea Evgheni Zamiatin, în romanul Noi. Despre oraşul interzis al Rusiei a fost realizat un documentar de lung metraj, „City 40”, produs de către Samira Goetschel, care va rula în cadrul festivalului „One World Romania”.
Lecţia de patriotism vine din China. Regizorul Du Haibin urmăreşte viaţa tânărului Xiao Zhao, un chinez patriot până în măduva oaselor. S-a născut la un an după masacrul din 1989, care a avut loc în Piaţa Tiananmen. 26 decembrie era data de naştere pe care o împărţea cu fostul lider chinez, Mao Zedong. Doar coincidenţă? Era un patriot convins, iar pasiunea pentru cultura maoistă era asemenea ca în vremurile în care Micuţa Carte Roşie era cartea de căpătâi a oricărui chinez. Zhao este un tânăr modest: a învăţat într-un sat îndepărtat de civilizaţia modernă, şi apoi a studiat la universitatea Chengdu. Patriostismul său pare că nu are loc în China de astăzi. Să renunţi la propriile convingeri şi să te adaptezi societăţii defecte? Sau să îţi dedici viaţa schimbării? Şi pentru că patriotismul este mai mult decât o convingere, răspunsul ne poate fi oferit de documentarul „Tânărul patriot”, adus tocmai de lângă graniţa cu Tibetul.
Festivalul internațional de documentar și drepturile omului „One World Romania” îşi aniversează cea de-a zecea ediţie în perioada 13-19 martie, la cinematografele Elvire Popesco, Eforie, Union şi Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Ţăranului Român.