
Lansarea volumului „Scara de foc” de Irina Airinei, la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește sâmbătă, 23 mai, de la ora 13:00, la Sala Media, la lansarea volumului semnat de Irina Airinei, „Scara de foc. De la extaz la revelație în misticismul iudaic”, Editura MAGIC PRINT, 2026.
„Acest volum nu este o simplă înșiruire cronologică, ci, mai degrabă o privire, din perspectiva misticii iudaice, asupra ascensiunii spiritului pe o scară de foc negru pe foc alb ce marchează etapele transformării conștiinței omului în fața Absolutului. Totul a început cu impactul brutal al Sacrului – acel Mysterium Tremendum pentru cei nimiciți sub strălucirea Divinului, dar, paradoxal, atrași irezistibil de el. Din această tensiune sfâșietoare s-a născut nevoia de Anagogie, dorința de a urca, dincolo de spaima inițială pe „scara” de foc, pe urmele Profeției care învață să audă Vocea, prin focul Apocalipticii care îndrăznește să vadă Cerul, până în PaRDeS. Și dacă nu îți uiți rădăcinile și îți păstrezi echilibrul, te întorci în pace să cuprinzi lumea în deplina Libertate a spiritului”, informează un comunicat al Muzeului Național al Țăranului Român.
BAAL SHEM TOV ȘI SUFLETUL CARPAȚILOR
Tot sâmbătă, va fi prezentat și un minidocumentar realizat de Biblioteca Metropolitană pe un scenariu de Irina Airinei inspirat din volumul prezentat.
În multe legende hasidice, Baal Shem Tov apare ca un om printre oameni, care vorbește pe limba căruțașilor, hangiilor, pădurarilor și negustorilor. Uneori chiar folosește ironia, anecdota și paradoxul dacă ne gândim bine, foarte apropiat de spiritul lui Creangă. Diferența este că la Creangă, șiretenia exprimă voioșie; la hasidici, aceeași oralitate înseamnă iluminare spirituală. Între povestitorii lui Sadoveanu, căruțașii lui Creangă și înțelepții hasidici ai Carpaților există o rudenie invizibilă: aceea a lumii vechi, în care omul simplu purta încă misterul în traistă.
















