Evantaiul - simbol al feminității
Evantaiul are în lume o istorie veche de peste 5000 de ani. Cele mai vechi mărturii ale existenţei evantaiului datează din China Mileniului III î.Hr.: la început aveau rol pur decorativ, inaugurarea unei academii de pictură și introducerea oficială a studiului picturii pe evantaie printre examenele imperiale le-a transformat în suportul ideal pentru pictori datorită formei dificile (care îngreuna munca artistului), dar și a hârtiei chinezesti (care absorbea foarte repede culoarea obligându-l pe artist la o mânuire foarte precisă a pensulei, neputându-se face nici corecturi).
Astfel evantaiele ajung adevărate opere de artă, datorită caligrafiilor și ideogramelor perfect realizate de către maeștrii chinezi. Tot pentru zona asiatică evantaiul reprezenta un premiu valoros pentru elevi, o prezență obligatorie la o ceremonie sau la un spectacol. În Egipt, Grecia și Roma evantaiele erau folosite pentru îndepărtarea insectelor din jurul ofrandelor, erau fixe, aveau formă circulară sau de frunză de palmier (cel pliabil folosit în zilele noastre se pare că a avut la bază modelul aripilor de liliac și a fost inventat de japonezi), scrie Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, pe pagina de Facebook a insitutției.
Franța a adaptat și reinventat evantaiul
În Europa, în primele secole ale Evului Mediu, evantaiul nu s-a bucurat de o prea mare popularitate, fiind folosit mai ales în biserică pentru a proteja de insecte vinul şi pâinea sfinţite. Epoca marilor descoperiri geografice și legăturile comerciale cu zona Orientului readuc evantaiul în viața socială și a modei dar mai ales în eticheta caselor regale.
Franța este cea care a adaptat și reinventat evantaiul ridicându-l la rangul de obiect de modă și obsesie a secolelor XVI-XVIII (apogeul a fost atins pe la jumatatea secolului al XVIII-lea), epoca barocului diversificând materialele și ornamentarea acestuia: pene, dantelă, mătase, lemn de santal, ornamente cu pietre preţioase, rame din fildeş sau din carapace de broască ţestoasă. În Anglia, regina Elisabeta I a introdus evantaiul ca accesoriu vestimentar la curtea regală și a fost printre primele țări unde s-au pus bazele unei bresle a confecționarilor de evantaie „The Worshipful Company of Fan Makers“ în 1709, dar nu a ajuns la nivelul Franței în ceea ce privește producția sau consumul acestor obiecte (producea cele mai multe evantaie din lume).
Evantaiul a fost o armă de seducție şi principalul aliat al doamnelor şi domnişoarelor în transmiterea unor mesaje secrete pretendenţilor, amanţilor, sau chiar soţilor lor. William Cook a publicat la Londra în 1787 „The Original Fanalogy” un ghid al conversaţiilor prin intermediul evantaiului: un evantai ținut larg deschis însemna „Așteaptă-mă!“, un evantai închis poziționat lângă ochiul drept „Când te pot vedea?“; un evantai dus spre obrazul drept semnifica un răspuns pozitiv, dus spre obrazul stâng însemna un răspuns negativ; îndreptat către inimă: „Te iubesc!“, ţinut la nivelul ochilor îţi cereai scuze; răsucirea evantaiului în mâna dreaptă: „Iubesc pe altcineva“, răsucirea evantaiului în mâna stângă: „Suntem spionați“ ş.a.m.d.
Evantaiul nu a fost utilizat doar de doamne și domnișoare și domnii îl utilizau pentru a fii în pas cu moda sau pentru că erau impregnate cu parfum, răspândind un miros plăcut în jur (într-o perioadă când îmbăiatul nu făcea parte din rutina obișnuită), iar seducția era arma principală a artei războiului.
În cadrul expoziției „Exponatul lunii iulie“, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” prezintă un evantai care a aparținut Familiei Regale a României.
Evantaiul de mână este o creație a casei Duvelleroy, „Duvelleroy 17, Passaġe des Panoramas, Paris“ , conform mărcii atelierului aplicată în interiorul capacului cutiei, realizată în stilul Art Nouveau. Compania a fost înființată la Paris în 1827 de către Jean-Pierre Duvelleroy și va ajunge în scurt timp, datorită calității bune a produselor, furnizorul oficial al reginelor, începând cu regina Victoria. Belle Époque și Art Nouveau au reprezentat perioadele cele mai înfloritoare pentru „Maison Duvelleroy“, artiști precum Louise Abbéma sau Maurice Leloir contribuind la înfrumusețarea creațiilor (ca o completare la evantaiele de mână, „Maison Duvelleroy“ oferea clienților și alte accesorii necesare unei vieți elegante: poșete de seară, binocluri pentru operă, ciucurii folosiți pentru a agăța evantaiele la curele etc.).
Evantaiul din pene de struț respectă curbura naturală a penelor, formând un fel de carapace care protejează persoana ce îl poartă, având o deschidere de 78 cm și o înălțime de 44 cm, iar penele în nuanțe de gri aduc mișcare creației într-o zonă a firescului. Baza evantaiul pliabil o constituie spițele rigide, 18 la număr, realizate din baga. Spițele alungite se îngustează spre capătul superior de care sunt prinse penele, prima și ultima spiță, așa-numitele spițe de încheiere, sunt mai late spre capătul superior. La bază spițele sunt fixate cu un nit și au un inel în formă de U care servește la suspendarea obiectului.
Evantaiul a cunoscut o diversitate de funcții (religioase, artistice, vestimentare) și o varietate de forme dar întotdeauna va aduce un plus de eleganță și romantism doamnelor și domnișoarelor.
