Eugeniu Carada, o figură emblematică
Institutul Cultural Român a publicat anul trecut o carte-document dedicată lui Eugeniu Carada (1836-1910), de la a cărui trecere în nefiinţă s-au împlinit 100 de ani. Tot anul trecut, Banca Naţională a României a sărbătorit 130 de ani de la întemeiere. Eugeniu Carada este considerat fondatorul Băncii Naţionale a României, el fiind „director ales“ al instituţiei între 1883 şi 1910.
Omul din spatele lui Ion C. Brătianu şi omul care a fundamentat, în 1867, programul Partidului Naţional Liberal, trasând liniile directoare ale politicii economice liberale pentru a scoate ţara din criză, Eugeniu Carada a elaborat în 1880 proiectul de lege pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, care a devenit legea organică a Băncii Naţionale a României.
Despre Carada, C. Stere spunea în romanul autobiograficÎn preajma revoluţieică este o legendă vie, pentru că era cu totul diferit de orice alt om politic al vremii. Ion Bulei a scris în volumul Atunci când veacul se năşteacă, asemenea lui Immanuel Kant care şi-a trăit viaţa regulat, Eugen Carada pleca spre Banca Naţională la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă şi la aceeaşi oră se şi întorcea. „La fel îmbrăcat întotdeauna:un fel de leviţă lungă, albastru închis, fie iarna, fie vara. Nu mergea niciodată cu trăsura şi niciodată pe Calea Victoriei. Relaţii sociale nu avea. Nu se ducea în vizite şi rar primea câte una. Nu se ducea la spectacole teatrale sau la concerte. Dacă acorda audienţe, o făcea doar între trei şi patru după-amiaza. Fireşte, toate aceste tabieturi cădeau în faţa Brătienilor, oricând bineveniţi în casa lui şi la care se ducea o dată pe săptămână, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră“ (Ion Bulei, Atunci când veacul se năştea).