image

Editura Pro Universitaria: „Tratatul de la Trianon. Document esențial care stă la baza Marii Uniri”, de Ion M. Anghel (coord.)

📁 Carte
🗓️ 10 ianuarie 2023

Puteți câștiga una dintre cele trei cărți „Tratatul de la Trianon. Document esențial care stă la baza Marii Uniri”, participând la concursul desfășurat pe pagina de Facebook a Revistei Historia. Detalii, aici.

Volumul cuprinde trei studii. În primul este prezentat Tratatul de la Trianon și conține o analiză juridică a acestui document, cel mai important tratat semnat de România, care stă la baza unirii Transilvaniei cu România. Al doilea studiu analizează relațiile româno-ungare, iar în al treilea este prezentat, în mod critic, Tratatul de înțelegere, colaborare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (1996).

Coordonatorul volumului, Ion M. Anghel, este absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti și doctor în drept (internaţional şi civil) al Universităţii din Bucureşti. I s-a conferit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Valachia din Târgovişte în anul 2007. A participat la cursurile Academiei de Drept Internaţional de la Haga (1966) şi ale Institutului de Drept Umanitar – San Remo (1989). Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2013). În prezent, prof. univ. dr. Ion M. Anghel este preşedintele Asociaţiei Ambasadorilor şi diplomaților de carieră.

Tratatul de la Trianon este încă și va rămâne ca atare, de o covârșitoare importanță și de acută actualitate pentru România, chiar dacă unii îl ignoră ori împiedică cunoașterea lui, iar alții îi minimizează importanța sau chiar sugerează și cultivă ignorarea acestuia. Este cel mai important tratat din întreaga istorie a României – caput et fundamentum, mai important față de oricare dintre celelalte patru tratate pe baza cărora s-a înfăptuit România Mare: Tratatul de la Paris (referitor la unirea Basarabiei), Tratatul de la Saint Germain (referitor la unirea Bucovinei de Nord), Tratatul de la Neuilly (pentru Cadrilater) și Tratatul de la Sèvres (pentru delimitarea față de Iugoslavia), ca urmare a impactului substanțial pe care l-a produs unirea Transilvaniei cu România (reprezentând o treime din teritoriul și populația acesteia) și pentru că Transilvania (deși a fost ocupată o parte din ea în 1940) a rămas pe parcursul unui secol, componentă a României de astăzi; fără Tratatul de la Trianon, România ar fi mai mică decât era în 1916, la intrarea ei în război”, notează prof. univ. dr. Ion M. Anghel, în prefață.

Volumul poate fi comandat la preț special din librăria online a Editurii Pro Universitaria.