Editura Pro Universitaria: „Întemeierea României (1859-1918)”, de Ioan Popoiu
Cum s-a născut România? De unde a pornit ideea națională? Citește această carte-eveniment și află răspunsul la aceste întrebări și nu numai! Volumul „Întemeierea României (1859-1918)”, de Ioan Popoiu, poate fi comandat la preț special din librăria online a Editurii Pro Universitaria.
Fragment: „La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, odată cu cristalizarea conştiinţei naţionale, se poate vorbi de închegarea naţiunii române, în spaţiul etnic şi cultural al vechii Dacii. În aceeaşi vreme, a fost declanşată lupta de emancipare naţională, avându-şi originile în conflictul dintre domnia fanariotă şi boierimea pământeană. Războiul ruso-turc (1768-1774) a scos la suprafaţă, încă o dată, tendinţele antifanariote şi antiotomane din societatea românească. În luptele dintre ruşi şi turci, românii au luat parte ca voluntari de partea forţelor ruse, contribuţia lor fiind apreciată de generalul Rumianţev. În acest efort de emancipare naţională, accentul s-a deplasat de la acţiunea militară la cea politică, prin prezenţa în Rusia a două delegaţii româneşti, una din Ţara Românească şi alta din Moldova. Nicolae Iorga aprecia că «muntenii se găsesc pentru prima dată alături de moldoveni în aceeaşi acţiune politică».
Exista un curent rusofil puternic printre boierii români, care s-a prelungit până la mijlocul secolului al XIX-lea, iar exponenţii acestui curent ar fi dorit ca Principatele să fie controlate de Rusia, prin instituirea unui protectorat. Însă planul rus de anexare a Principatelor a fost abandonat, datorită opoziţiei Austriei şi intervenţiei Prusiei. După cucerirea Crimeii de către armata rusă s-a încheiat un armistiţiu, în urma căruia au avut loc negocieri de pace la Focşani. La tratative au fost admişi şi delegaţi ai Principatelor care au prezentat doleanţele lor. La aceste tratative de pace, din anul 1772, boierii munteni şi moldoveni s-au adresat delegaţilor puterilor creştine prin memorii identice. Ei cereau, la 24 iulie/4 august, ca la încheierea păcii, puterile europene să recunoască unirea şi independenţa ţărilor române, sub un domn pământean şi sub garanţia colectivă a puterilor europene, Austria, Rusia şi Prusia [...]”.
Prefață: „[...] Cartea de față prezintă modalitatea și etapele prin care idealul politic național al daco-românismului a prins contur în mod gradual, prin acțiunea perseverentă a tribunilor revoluționari. Începând din primăvara anului 1848, prin lupta stăruitoare și plină de sacrificii a trei generații de luptători naționali, într-un interval de șaptezeci de ani, idealul daco-românismului s-a întrupat pas cu pas. Mai întâi, prin actul de la 24 ianuarie 1859, Unirea Principatelor, și aducerea prințului străin, la 10 mai 1866, care au dus la înfăptuirea României, apoi prin proclamarea independenței, la 1877, și a Regatului, la 1881. «Piemont al românismului», statul național a reușit ulterior, în condițiile favorabile ale Marelui Război (1914-1918), să întregească hotarele sale prin unirea cu România a celor trei provincii istorice românești, în anul de grație 1918 [...]”. (Autorul)
