Conferința-dezbatere „Arhivele Naționale ale României: Benzile audio - misiune de salvare”, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

Conferința-dezbatere „Arhivele Naționale ale României: Benzile audio - misiune de salvare”, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 18 noiembrie 2025

Arhivele Naționale ale României organizează joi, 20 noiembrie 2025, la ora 17.30, conferința-dezbatere „Arhivele Naționale ale României: Benzile audio - misiune de salvare”, care va avea loc la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, str. Batiștei nr. 15, București.

La discuția moderată de Vlad Mitric-Ciupe, președintele Asociației Centrul de Studii Istorice și Arhitecturale, vor participa Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României, Ion-Andrei Gherasim, preşedintele Fundației Corneliu Coposu, Mihai Burcea, cercetător la Centrul de Studii Ruse și Sovietice "Florin Constantiniu", și Mircea Stănescu, istoric și arhivist în cadrul Serviciului Arhive Contemporane și Organizații Politice, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

„În cadrul acestui eveniment vom prezenta publicului interesat proiectul de digitizare a celor 104 benzi magnetice care se păstrează la Arhivele Naționale și pe care sunt înregistrate interviuri cu ilegalişti comunişti, Sesiunea științifică organizată de ISISP cu ocazia împlinirii unui deceniu de la Conferința națională a PCR din 1945 și înregistrări ale Rádio Portugal Livre din perioada 1964–1973”, precizează sursa citată.

Înregistrările sunt disponibile în noul portal: descopera.arhivelenationale.ro, la cota arhivistică BU-F-01698-4.