Ceremonialul militar, la ansamblul monumental de pe Dealul Coșna
În data de 12 august 2022, începând cu ora 10.00, Grupul de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna” organizează un Ceremonial militar, care se va desfășura la Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna, comuna Pârgărești, județul Bacău.
În cadrul evenimentului, va avea loc și reconstituirea unui moment de luptă de pe Dealul Coșna, realizat de către Asociația „Tradiția Militară” și Asociația „Deutsches Freikorps”, informează un comunicat al organizatorilor.
Semnificația Ansamblului Monumental de pe Dealul Coșna
Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna completează simbolurile comemorative existente aici și aduce un omagiu eroilor căzuți la datorie din toate regimentele care au dus acțiuni de luptă în acest sector, precum și în zona adiacentă. De asemenea, monumentul are rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război.
Prima cruce este dedicată memoriei ostașilor români din unitățile militare care au participat la luptele din sectorul Dealul Coșna și zona adiacentă în Războiul de Întregire Națională (Regimentul 12 Infanterie, Regimentul 14 Infanterie, Regimentul 15 Infanterie, Regimentul 16 Infanterie, Regimentul 17 Infanterie, Regimentul 22 Infanterie, Regimentul 27 Infanterie, Regimentul 4 Roșiori, Regimentul 5 Roșiori, Regimentul 9 Roșiori, Regimentul 10 Roșiori, Regimentul 1 Grăniceri, Regimentul 2 Grăniceri, Regimentul 7 Vânători, Batalionul de Vanatori de Munte).
Cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard BERGE din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna, la 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”. Rănit, înainte de a fi spulberat de un obuz, ofițerul francez a strigat, în limba română, către ostașii pe care îi comanda: „Înainte, camarazi ! Nu vom muri niciodată !”. Foarte probabil, locotenentul BERGE se gândea în acel moment la faptul că generațiile care îi vor urma nu vor uita faptele eroice și sacrificiul suprem al ostașilor români și al aliaților lor francezi.
Mormântul locotenentul Paul Édouard BERGE nu este cunoscut, iar acest monument are rolul de a cinsti jertfa și memoria sa și a aliaților nostri francezi din Războiul de Întregire Națională.
De ce Dealul Coșna?
Pentru că acest obiectiv reprezenta, potrivit aprecierii adversarilor, „ultima redută a înaintării germane spre Moldova”. Printre comandanții trupelor germane de elită aduse în acest sector (Alpenkorps, Regimentul Württenberg) se afla și locotenentul Erwin ROMMEL, viitorul feldmareșal din cel de-al Doilea Război Mondial.
Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și alte locuri din zonă, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza „Pe aici nu se trece !”, alăturăndu-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.