Cea mai mare zi din istorie – Cum a luat sfârşit, cu adevărat, Marele Război
Nicholas Best abordează în cartea Cea mai mare zi din istorie – Cum a luat sfârşit, cu adevărat, Marele Război o perspectivă panoramică asupra ultimei săptămâni a Primului Război Mondial. Astfel, prima conflagraţie mondială nu s-a încheiat după ce germanii au capitulat. În urma unor săptămâni dramatice de negocieri, ofensive militare şi declanşarea revoluţiei comuniste din Rusia ţaristă, Imperiul German se prăbuşeşte.
În cele din urmă, Aliaţii acordă un armistiţiu noului guvern german, în ziua de 11 noiembrie, ora 11, şi, oficial, are loc o încetare a focului. Cu toate acestea, pe unele linii ale frontului germanii au refuzat să accepte armistiţiul şi s-au mai înregistrat unsprezece mii de victime. Ziua de 11 noiembrie a fost numită de cei de la London Daily Express „cea mai mare zi din istorie“.
Nicholas Best relatează intriga cărţii în planuri suprapuse, în stil cinematografic, urmărind personaje-cheie în turnura evenimentelor şi dezvăluind opiniile unor martori oculari cum ar fi Marlen Dietrich în Berlin, Gandhi pe patul de moarte sau Adolf Hitler, Charles de Gaulle, Harry S. Truman, Anthony Eden, precum şi cunoscuţii generali MacArthur, Patton şi Montgomery