Când sașii se întorc acasă, în Ţara Ovăzului

De 11 ani, în toiul verii, în satele săsești din Haferland, Ţara Ovăzului, se întâmplă ceva cu totul deosebit. Uliţele se umplu de mașini, apar grupuri de oameni îmbrăcaţi în costume tradiţionale, unele, moștenite şi transmise din generaţie în generaţie, au fost croite şi cusute chiar cu o sută de ani în urmă, se aude fanfara, se întind corturi, se deschid bisericile fortificate de unde răzbate, din nou, sunetul orgii, în timp ce vechile șure reamenajate se transformă în săli de conferinţe și de dezbateri. Este Săptămâna Haferland, Ţara Ovăzului.

Unde este Țara Ovăzului?

Între Brașov și Sighișoara, zece sate unde localnicii sași au preferat cultura ovăzului în locul celei de viţă-de-vie pentru că se potrivea mai bine condiţiilor naturale de aici: Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Criţ, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Cloașterf.

Ca în toate localităţile săsești, inima comunităţii a constituit-o biserica, alături de care se afla școala. Vremurile fiind grele, după venirea lor în a doua jumătate a secolului al XII-lea, sașii au fortificat bisericile, pe care le-au transformat în cetăţi rurale în care locuitorii se retrăgeau în timpul invaziilor, salvându-și viaţa și avutul.

Bisericile fortificate și satele sașilor au supravieţuit până în ziua de azi, devenind o emblemă a Transilvaniei, șase dintre ele patrimoniu mondial UNESCO, două din Ţara Ovăzului, Saschiz și Viscri, restul din alte părţi ale Transilvaniei, Prejmer, Biertan, Câlnic, Valea Viilor, Dârjiu, cea din urmă, secuiască.

Fiind construite de comunitate, fiecare familie avea un spaţiu propriu în interiorul fortificaţiei. Zidurile groase de piatră ale turnurilor de apărare îndeplineau cu succes și funcţia de a păstra alimentele la temperatură joasă, în permanenţă ventilate de curenţii de aer, adevărate frigidere ale timpurilor medievale.

Fiecare familie își depozita hrana în aceste spaţii și exista o zi în săptămână când era permis accesul pentru ca gospodarii să-și ia necesarul de hrană pentru următoarele șapte zile. Nu degeaba unele dintre aceste turnuri erau cunoscute drept Turnul Slăninilor...

Dar nu mai sunt slănini în turnurile sașilor. Și nici prea mulţi sași pe uliţele satelor. Istoria a adus schimbări dramatice pentru aceste comunităţi care reușiseră să supravieţuiască până spre sfârșitul comunismului în România.

Avid de valută forte, regimul Ceaușescu a găsit o soluţie să facă bani buni acceptând să permită emigrarea etnicilor germani în RFG, dacă primea o sumă consistentă, câteva mii de mărci, pentru fiecare cetăţean plecat. Vânzarea sașilor a afectat comunităţile, tot mai mulţi reușind să scape din România sumbră a acelor ani. Lovitura de graţie a venit după 1990. În noua situaţie geopolitică de după căderea Zidului Berlinului, etnicii germani au plecat în masă. Satele s-au pustiit, bisericile s-au închis, nu au mai fost nici baluri, nici fanfare, nici slănină în turnuri.

La Bunești, curatorul bisericii, Wagner Helmuth, povestește cu mare emoţie istoria comunităţii. El a fost unul dintre puţinii care nu au plecat în Germania, deși putea să o facă, încă dinainte de 1989. Dar a acceptat sarcina de a veghea asupra bisericii. De a o proteja și de a face tot ceea ce era în puterea unui om ca să nu se piardă, să nu se dărâme biserica, inima comunităţii, și, totodată, mărturia și memoria existenţei de sute de ani a sașilor aici, de la Bunești, Bodendorf cum l-au denumit sașii.

„Cu mine, mai suntem cinci în tot satul”

Cinci sași mai sunt în Bunești, spune Wagner Helmuth, curatorul bisericii din Bunești, celor strânși în biserică să afle cum trăiau și ce au lăsat sașii în urma lor, după mai bine de 800 de ani de istorie în Transilvania.

La Bunești, prima atestare documentară a bisericii este din 1337, deși sașii au venit mai devreme. Biserica a fost construită pe locul unei capele, a avut trei nave înalte, dar a trebuit să fie repede modificată pentru a putea fi fortificată cu turnuri și ziduri de incintă, spune Wagner Helmuth.

Trecând secolele, biserica a fost martora schimbărilor din viaţa comunităţii. A fost biserică catolică, apoi a devenit evanghelică, odată cu trecerea sașilor la cultul protestant. Distrugerile timpului și degradarea erau gata să o condamne la dărâmare, dar a fost salvată și restaurată.

S-au găsit vechi fresce medievale sub tencuială, inscripţii ale foștilor preoţi care își încurajau enoriașii în vremurile tulburi, când trebuiau să se refugieze în spatele zidurilor groase de piatră ale bisericii.

Acum, sașii mai intră în biserică, în număr mare, doar în Săptămâna Haferland, când se întorc din Germania. În rest, merg la biserică cei cinci sași rămași în Bunești și miile de turiști care vizitează zona, devenită celebră pentru bisericile fortificate, pentru patrimoniul UNESCO și pentru un localnic cu adevărat special.

Fragmentul face parte din articolul cu același nume, publicat în numărul 260 al revistei „Historia” (revista:260), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 septembrie - 14 octombrie, și în format digital pe platforma paydemic.