Teodor Burada, între cultura Cucuteni și muzica lui Dimitrie Cantemir

Ce legătură poate avea descoperirea unei culturi preistorice și opera mai puțin cunoscută a domnitorului savant Dimitrie Cantemir? Dincolo de faptul că sunt născute în Moldova, au fost descoperite amândouă de către un important om de cultură de la cumpăna secolelor XIX și XX. Jurist, muzicolog, folclorist, etnograf, violonist, profesor, compozitor, literat și foarte pasionat de istorie și arheologie, Teodor Burada este o personalitate remarcabilă a epocii moderne românești care a adus contribuții importante în toate aceste domenii.  

Teodor Burada s-a născut în 1839 într-o veche familie boierească din Iași, iar părinții săi i-au oferit un exemplu veritabil de cultură, aceștia deschizând primul salon literar și de muzică clasică din Moldova. Educația tânărului Teodor a început acasă, acesta avându-i ca profesori, printre alții, pe iluștrii V. A. Urechia și Grigore Cobălcescu care l-au introdus în lumea istoriei, a literaturii române și a științelor naturale. A studiat vioara cu Alexandru Flechtenmacher, unul dintre fondatorii educației muzicale din țările române, și s-a dovedit un foarte bun interpret de la o vârstă fragedă.

La vârsta de 21 de ani era student la Facultatea de Drept din Iași și preda concomitent un curs gratuit de vioară la Conservatorul din oraș. Pleacă mai târziu la Paris unde studiază în continuare Dreptul și se înscrie la Conservatorul din Paris. Devenea astfel primul român din Moldova care studia la această prestigioasă instituție, pe care o va frecventa ani mai târziu și marele nostru muzician George Enescu.

Întors în țară, devine rapid cunoscut drept unul dintre cei mai bine pregătiți juriști, fiind numit președintele tribunalului din Galați la vârsta de doar 29 de ani. Însă marea sa pasiune rămânea muzica și era dornic să formeze tinerii artiști români pentru a îmbogăți cultura românească. Astfel, în 1877 devine profesor deplin de vioară la Conservatorul din Iași.

Activitatea folcloristică

Primele sale cercetări sunt în domeniul folclorului, acest domeniu făcându-l să întreprindă lungi și obositoare călătorii. Plecând cu vioara sa în toate provinciile românești, în orașe dădea concerte de muzică clasică (a susținut peste 150 de concerte, majoritatea în scop caritabil), iar la sate asculta și culegea muzica folclorică. A fost primul folclorist care a cercetat viața românilor istrieni, din vestul Croației de astăzi. De asemenea, Burada a realizat prima analiză a genului folcloric de bocet, fiind considerat chiar „descoperitorul bocetului românesc”.

A realizat zeci de studii folcloristice și etnografice pe diverse teme, fiind un deschizător de drumuri în acest domeniu deosebit de important pentru patrimoniul cultural românesc. O călătorie în Dobrogea (1880) este prima cercetare folclorică de tip monografic realizată în acest spațiu care analizează toate speciile populare în versuri în cadrul istorico-geografic al regiunii, fiind și cea mai amplă lucrare a lui Burada în acest domeniu.

Burada, arheologul

La sfârșitul lunii martie a anului 1884, Burada se afla călătorind între Târgu Frumos și Iași, în căutarea unei vechi biserici din Cotnari despre care se spunea că este ctitoria lui Ștefan cel Mare. Stând de vorbă cu oamenii din zonă, el află o altă informație interesantă și anume că pe un deal denumit „Cetățuia” de pe moșia Cucuteni, au ieșit la iveală niște cioburi care par a fi foarte vechi. Erau fragmente ceramice și figurine de teracotă aparținând unei civilizații preistorice, care fuseseră scoase la suprafață ca urmare a săpăturilor efectuate de curând la o carieră de piatră. Vizitează locul și este alarmat de lipsa de grijă a muncitorilor de la carieră care riscau să distrugă interesantele descoperiri.

Se adresează primarului comunei Băiceni de care aparținea moșia și îl roagă să înceapă demersurile pentru a se opri exploatarea carierei și a se proteja zona. Expunând descoperirea sa literaților ieșeni, poetul Nicolae Beldiceanu, și el un enciclopedist ca și Burada, a hotărât să meargă și el în 1885 la Cucuteni pentru a studia îndeaproape aceste noi descoperiri. Așa s-a inițiat prima săpătură arheologică care avea să scoată la iveală o sumedenie de mărturii ale culturii preistorice Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î.Hr. și 2750 Î.Hr.

Ulterior, la Congresul al X-lea de Arheologie de la Paris din 1889, a fost făcută cunoscută întregii lumi interesanta descoperire, dar și eforturile oamenilor de cultură ieșeni Teodor Burada, Nicolae Beldiceanu și naturalistul Grigore Buțureanu, care au făcut posibil acest eveniment important pentru studiul preistoriei europene. Drept urmare, o echipă de arheologi germani îndrumați de profesorul Hubert Schmidt au ajuns în Moldova în 1892 și au început să sape în mod constant, începând astfel o nouă epocă în arheologia din spațiul românesc.

Pentru a-și fructifica această realizare, Burada realizează și el, pe cont propriu, un studiu arheologic, Antichităţile de la Cucuteni în 1901, publicat în numărul XII al revistei Arhiva Societății Științifice și Literare din Iași, informând astfel publicul larg.

Pelerinajul muzical în Orient și aventura cantemiriană

După cum arăta muzicologul Vasile Vasile în numărul 2 din 2010 în revista Muzica, Burada a fost în mod cert inspirat de personalitatea enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir. Acesta, tot de sânge nobil ca și Burada, a fost și el o excepție în mediul său, fiind un instrumentist talentat care cânta la tanbur (un gen de lăută turcească). Ca și el, Cantemir a călătorit mult pentru a studia obiceiurile românilor, scriind prima monografie din cultura română, Descriptio Moldaviae. Și ca un joc al destinului, Burada, astăzi considerat întemeietorul muzicologiei românești, ajunge să studieze în premieră primul tratat de muzicologie scris vreodată de un român, Cartea științei muzicii, a lui Cantemir.

Așadar, Teodor Burada (foto dreapta) este primul muzicolog român care dă de urma operei muzicale a lui Dimitrie Cantemir, ca urmare a peregrinărilor sale în Imperiul Otoman, când era în căutarea folclorului românesc de pretutindeni. Intrând în contact cu lăutarii turci, acesta află de existența unor melodii numite „Cantemir Oglu” pe care le-a adunat din Constantinopol și alte părți anatoliene și le-a transpus în note muzicale. Fiind uimit și entuziasmat de găsirea unor melodii compuse de Cantemir în folclorul turcesc, pornește în căutarea de informații suplimentare.

Îl cunoaște pe muzicologul turc Rauf Yekta Bey, primul cercetător care a intrat în posesia manuscrisului Cartea științei muzicii de Cantemir, cumpărându-l de la un anticar din Istanbul. Astfel, Burada reușește să vadă și să analizeze pentru prima oară această prețioasă lucrare muzicologică, precum și compozițiile lui Cantemir incluse în ea.

În căutarea manuscrisului pierdut

La 1911, în studiul său, Theodor Burada nota că a găsit într-un catalog de la Biblioteca Națională din Paris pomenită o a doua lucrare muzicală a lui Cantemir, Introducere în muzica turcească scrisă în limba moldovenească, redactată cândva între 1711 și 1720. Conștient de faptul că aceasta era în mod sigur prima lucrare muzicologică scrisă vreodată în limba română, a pornit în căutarea ei. În catalogul respectiv era menționat faptul că lucrarea se găsește în Astrahan. Burada înaintează o cerere către consulul rusesc la Iași pentru a interveni la Ministerul afacerilor străine din Petersburg.

Dar a primit răspuns că o asemenea lucrare nu există. Drept urmare, muzicologul nostru pleacă la Odessa, Constantinopol, Chișinău și în Brusa la diverși cărturari și cercetători, dar nu l-a putut găsi, deși a căutat neîntrerupt mai bine de 15 ani. Ambiția descoperirii acestei lucrări, care pentru el era mult mai prețioasă decât ceramica de pe moșia Cucuteni, nu l-a părăsit niciodată:

„Pe cât îmi va sta în putință, voiu merge înainte și nu mă voiu opri a face și alte cercetări. Cine știe unde zace acest manuscris atât de prețios pentru noi!”.

Însă Burada s-a stins fără să își împlinească această dorință. Manuscrisul nu a mai fost găsit niciodată până acum, cercetătorii speculând că lucrarea a fost pierdută pentru totdeauna în urma unui naufragiu.

Teodor Burada a murit la Iași în 1923, lăsând în urma sa o prețioasă operă de cercetare și un mănunchi de descoperiri remarcabile. Făcea parte dintr-o epocă a marilor enciclopediști, fiind contemporan cu Mihai Eminescu, Barbu Petriceicu Hașdeu și Nicolae Iorga. Fiecare dintre ei împărtășeau aceeași sete de cunoaștere, aceeași putere incredibilă de muncă și fiecare dintre ei dorea să facă mai mult decât s-ar fi putut realiza într-o viață de om.

Surse:

Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Mǎdǎlin-Cornel Vǎleanu, Cucuteni-Cetǎţuie: Monografie arheologicǎ: sǎpǎturile din anii 1961-1966, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, 2004;
Vasile VASILE, Teodor T. Burada – ctitor al muzicologiei româneşti (1839 - 1923), în Revista MUZICA Nr.2/2010;
Teodor T. Burada, Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir Domnitorul Moldovei, Extras din Analele Academiei Române seria II, Tom. XXXII, Memoriile secțiunii literare, București, Librăriile Socec & Comp., 1911.