⬆

«Sonia», cea mai valoroasă spioană a lui Stalin

Autor: Alexandru Popescu

Titulaura de „spion al lui Stalin„ era foarte dorită de agenții în serviciile informative al Uniunii Sovietice. Până la un moment dat, ea a fost atribuită lui Richard Sorge. Deşi a fost considerată una dintre cele mai fidele agente ale lui Stalin, Ruth Kuczinski (Ursula Hamburger, Ruth Werner, „Sonia” (1907-2000), agentă pentru URSS (GRU) în China, Elveţia, Anglia în timpul celui de al Doilea Război Mondial, scrie în memoriile sale „Nu am activat 20 de ani doar cu Stalin în minte. Am vrut să ajutăm poporul Uniunii Sovietice să preîntânpine războiul şi când acesta a izbucnit să îl câştige„

De altfel, la un moment dat, după încheierea Pactului Molotov-Ribbentrop, Ruth Kuczinski a înterupt temporar colaborarea cu Moscova, deşi misiunea sa era vitală pentru câştigarea războiului. Ruth a rămas, dacă nu cea mai bună spioană a dictatorului de la Kremlin, una dintre cele mai eficiente agente ale Uniunii Sovietice. De remarcat că, şi după Comgresul XII al Partidului comunist al Uniunii Sovietice, în care fost demascată și condamnată activitatea criminală a lui Stalin, Sonia nu va formula critici publice la faptele acestuia.

Tinereţe comunistă

Născută într-o familie cu tradiţii comuniste, Ruth a fost fiica unui cunoscut economist și demograf, Robert René Kuczynsk, mama sa fiind pictoriță. Devine conducătoare a secţiei de propagandă a Partidului comunist german, în 1924, la numai 17 ani. Împreună cu tatăl şi fratele ei, Ruth activează pentru GRU, Serviciul militar de informaţii al URSS, în SUA, unde deschide o librărie, la New York. Se reîntoarce în Germania, căsătorindu-se cu Rudolf Hamburger, în 1929.

Colaboratoare a lui Sorge în China

În 1930, împreună cu soţul ei (care devine și el rezident GRU), este trimisă în China, la Shanhai, unde organizează o vastă reţea de spionaj. Lucrează, sub acoperirea de jurnalistă, împreună cu Richard Sorge (care i-a atribuit numele de cod „Sonia„) şi Agnes Smedley, transmiţând informaţii despre situaţia politică şi militară din China şi implicarea SUA în această ţară. Revine în China în 1933, având ca sarcină stabilirea de relaţii între GRU şi comuniştii chinezi din Manciuria care luptau împotriva japonezilor. Despre Sorge, Ruth va afirma că a fost persoana care i-a influenţat deisiv existenţa.

După o perioadă de instructaj la Moscova, se reîntoarce în China, unde activează în Manciuria , zona ocupată de japonezii în perioada 1934-1931, unde organizează o vastă reţea de spionaj. Are o relație sentimentală cu un alt agent sovietic, astfel încât, pentru a nu se demasca, sunt rechemați la Moscova.

Reuşeşte să scape de arestare şi se refugiază la Londra. Ulterior, este trimisă în Elveţia, unde fusese organizată de GRU „reţeaua Lucy”, în cadrul căreia colaborează cu Sandor Rado. După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, îşi manifestă dezacordul şi, pentru o vreme, încetează activitatea informativă.

Nu numai un simplu curier

În anii 1940, se refugiză în Anglia, implicându-se în recrutarea lui Klaus Fuchs, care va deveni un important „spion atomic”. După 1937, Centrala i-a cerut Soniei să se concentreze pe obţinerea maximului de informaţii de la Fuchs. Mai târziu a susţinut că a fost o simplă mesageră (curier), dar avem toate motivele să considerăm că a fost, de fapt, mai mult decât atât, dat fiind faptul că unul din conducătorii GRU a afirmat mat târziu că „dacă am fi avut cinci agente ca Sonia am fi câştigat mai repede războiul„. De fapt, Sonia se ocupa de microfilmarea documentelor bazate pe informaţiile transmise de Fuchs și expedierea lor la Moscova.

Refugiul în Germania de est

După ce Fuchs a fost arestat, Sonia este nevoită să se reugieze în Germania de est. Aici va activa o vreme în Departamentul de informații externe al Guvernului, iar, în perioada 1953-1956, în Camera de comerț. În timpul evenimentelor care au dus la dispariția RD Germane, Sonia se declară adepta „socialismului cu față umană”. Colaborează cu Egon Krenz. Declară că „Așa-numita schimbare nu mi-a schimbat opiniile cu privire la cum trebuie să fie lumea. În cee ce priveşte reunificarea Germaniei,declară că, de fapt, a fost vorba de o anexare,

Este de accord cu ideile legate de glasnost ale lui Gorbaciov

La Berlin, fratele Soniei, Jurgen, a susţinut-o financiar până când a primit veşti de la Centrala GRU, care îi oferea alte sarcini secrete. După douăzeci de ani în serviciul GRU, Sonia a optat pentru o perioadă mai liniştită, lucrând pentru Republica Democrată Germană. GRU a fost de acord cu închiderea definitivă a colaborării şi i-a găsit acesteia un apartament în Berlinul de Est unde să se retragă. Apoi, a pus-o în legătură cu Partidul Comunist din RDG, care i-a oferit un post la departamentul de presă al Biroului de Informaţii, unde redacta, o dată la două săptămâni, Bulletin Against American Imperialism (Buletinul informativ împotriva imperialismului american).

În 1956, Sonia a devenit scriitoare, semnând cu numele Ruth Werner, GRU cerându-i probabil să-şi ascundă adevărata identitate. A avut succes cu cărţi de inspiraţie comunistă, inclusiv romane şi, în cele din urmă, a devenit o figură politică ce atrăgea un public numeros când ţinea discursuri în şcoli şi fabrici. Ţinea, de asemenea, conferinţe private pentru ofiţerii Stasi, iar Marcus Wolf i-a sugerat să-şi scrie memoriile pentru uz absolut intern, dar şi acest lucru a fost interzis.

De spion la scriitoare premiată

Publică o serie de cărți pentru copii, iar în 1977, memoriile sub titlul “Sonia’s Report”, care are devine un adevărat bestseller. De fapt, a fost o ediție cenzurată, în care nu sunt amintite o serie dintre activitățile sale de spionaj, între care colaborarea cu Klaus Fuch și MelitaNorsdwood, dar și altele despre care va fi vorba în continuare. Abia în 2006, deci după moartea sa, este pubicată, o ediție completă.

Este distinsă cu înalte ordine sovietice şi est-germane. Pe 29 decembrie 1969, Sonia a primit Ordinul Steagul Roşu, la treizeci şi unu de ani după prima ei decoraţie, ordin care i-a fost înmânat de ambasadorul Uniunii Sovietice din Berlinul de Est. Aceasta era una dintre cele mai înalte distincţii ale Armatei Roşii, acordată de obicei celor care operaseră în condiţii de pericol extrem. Era puţin probabil ca medalia să-i fi fost acordată pentru colaborarea ei cu Fuchs din timpul războiului, căci acea perioadă durase doar un an din cei douăzeci în care ea a lucrat pentru GRU.

Ulterior, Wolf avea să consemneze în memoriile sale că Soniei i s-a mai acordat titlu onorific de colonel în Armata Roşie - fiind singura femeie care a primit acest titlu. Ea ajunsese, de asemenea, să fie atât de stimată în Germania de Est, încât acolo i s-a acordat Ordinul Karl Marx. În cartea Inside Soviet Military Intelligence (în culisele Serviciilor Secrete militare sovietice), publicată în 1984, dezertorul GRU Victor Suvorov o enumera pe Sonia printre ofiţerii de informaţii remarcabili ai serviciului.

În iulie 1990, în altă emisiune de televiziune, Soniei i s-a permis, în sfârşit, de către GRU, să recunoască rolul de curier al lui Fuchs, care murise în 1988 şi care nu mai putea fi intervievat de jurnaliştii de investigaţie. Această recunoaştere a faptelor a fost urmată, un an mai târziu, de o versiune extinsă a memoriilor ei, publicată în Anglia şi care includea detalii ale operaţiunilor cu Fuchs.

Superspion

Unul din bigrafii Soniei arată că ea a fost una din spioanele de vârf produse de Uniunea Sovietică, iar pătrunderea sa în secretele MI 5 a fost mai profundă de cât s-a crezut la unn moment dat. Deși a afirmat cu modestie că „Am fost doar un mesager„ ,s-au exprmat opinii după care Sonia a fost„ Cea mai valoroasă spioană a lui Stalin”.

Între 1937 şi 1990, i s-au acordat opt ordine şi medalii sovietie şi est-germene, între care cea din 1990 postmortem. În 1990, preşedintele Putin i-a acordat titlul de „superspion al serviciilor secrete militare„ Era o onoare fără precedent pentru o femeie care fusese deja decorată de douăori cu OrdinulSteagul Roşu.

Se părea că prestigiul Soniei de superspioană era la apogeu, dar, în anii 2000, el va spori prin o serie de documente desecretizatre și voumul „Treachery Betrayals, Blunders, and Cover-ups: Six Decades of Espionage Against America and Great Britain„ („Trădare, trădătorii, greșelile și acoperirile: șase decenii de spionaj împotriva Americii și Marii Britanii„) de Chapman Pincher (2011).

La scurt timp după moartea survenită la Berlin în anul2000, la vârsta de nouăzecişitrei de ani, o parte din realizărileei au fost dezvăluite de către arhivele de la Moscova, spre a fi publicate. Una dintre misiuni, care s-a petrecut la Oxford în1943, chiar sub nasul MI5, a avut implicatii atât de incendiare din punct de vedere politic, încât însuşi prim-ministrul britanic de atunci, Winston Churchill, a cerut ca eaa să rămână strict secretă.

"Războiul atomic"

În august 1943, Churchill şi preşedintele Franklin D. Roosevelt, însoţiţi de consilieri superiori, s-au întâlnit în Québec pentru a decide data legată de invazia Italiei din Africa de Nord şi, mai târziu, a Franţei din Marea Britanie. În plus, la 19 august, aceştia au semnat un acord separat de colaborarea în vederea fabricării bombei atomice. Proiectul nuclear american progresa atât de rapid, încât Churchill dorea ca oamenii de ştiinţă britanici să i se alăture, însă SUA au respins la început o astfel de măsură.

De fapt, încă din iunie 1942, Churchill şi Roosevelt făcuseră o înţelegere neoficială cu privire la strângerea de informaţii despre bomba atomică, astfel încât în 1942 s-a ajuns la încheierea The Québec Agreement care prevedea colaborarea dintre Marea Britanie („Tube Alloys„) și Statele Unite („Proiectul Manhatan„) în domeniul atomic.

În acest document, se prevede că Marea Britanie şi Statele Unite, vor colabora pentru a construi o bombă atomică pe care nu o vor folosi niciodată una împotriva celeilalte şi nici împotriva vreunei alte ţări, fără un accord reciproc. Documentul mai menţionează că nici una dintre cele două ţări nu va dezvălui vreodată vreo informaţie despre document unei terțe părţi, fără acordul ambelor părţi semnatare. De asemenea, s-a mai încheiat un acord referitor la continuarea colaborării la proiectul atomic şi după terminarrăzboiului.

Acordul de la Québec era un document extrem de delicat și din categoria celor mai importante secrete , deoarece Churchill şi Roosevelt se temeau, de aseme¬nea, ca această înțelegere îl va contraria și va fi chir condamnată de liderul sovietic, Stalin, când va afla că nu va primi nici o informaţie despre noua armă, ceea ce ar fi putut să slăbească în mod catastrofal poziţi militară a Uniunii Sovietice după război. Si aceasta în condițiile în care în acel moment și pe tot cursul războiuli uniunes sovietcă duce greul luptelor.

Așadar, în mediul politic și militar apare o noțiune care va juca un rol crucial în întreaga perioadă următoare, devenind miza unor importante și periculoase jocuri informative, acțiuni de spionaj-„Războiul atomic„. Inițial, fusese concepul ca o acțiune împotriva puterilor Axei, dar ulterior ca devein un context al confruntărilor în interiorul taberei Aliaților pentru dobândirea, păstrarea și însușirea prin mijloace mai ales informative a secretelor realizării și dezvoltării armei atomice.

De la Războiul atomic la Războiul rece

În ciuda caracterului absolute secret al acordului amintit, Sonia a reșit să afle de existența și conținutul său, informații pe care le-a transmis operatv la Moscova. Acest act nu a fost o simplă performanță de spionaj, ci a a avut o importanță politică majoră, căci Stalin, ca umare, a luat măsura de a angaja Uniunea Sovietică în cursa înarmării atomice, prin investgații proprii, dar mai ales prin înușirea unor secrete ale producerii armei prin acțiunile unor agenți, de la proprii Aliați, cum s-a văzut.

Așadar, se poate spune că transmiterea informațiilor secrete de către Sonia a marcat începutul „războiului atomic„ chiar în interiorul alianței impotrva puterilor Axei, ceea ce a avut un rol important în declanșarea și desfășurarea Războiului rece. Faptul că de la un moment dat Stalin era informat asupra înțelegerii dintre Statele Unite cu privire la producerea bombei atomice ne este demonstrat de atitudinea sa impasibilă atunci când președintele Truman despre reușita experimentării sale.

ursula kuczynski 05ac8a7f 7640 4520 b0d6 b50ea335f11 resize 750 jpeg jpeg

Dar cum a reușit Sonia să intre în posesia secretului acordului dintre Statele Unite și Marea Britanie păzit cu atâta strășnicie ? În volumul amintit, autorul său formulează ipoteza după care ea s-ar fi bucurat de concursul nici mai mult nici mai puțin decât al șefului spionajului britanic militr englez.

Un spion la conducerea M5 ?

Sir Roger Hollis (1905-1973), a fost director al MI5, presupus agent agent pentru URSS în timpul Războiului Rece, dar și anterior. Este posibil ca, în perioada anterioră începutului celui de-al Doilea Război Mondial, Hollis , după încheierea studiilor la Oxford, să fi avut contacte cu agenţii sovietici Richard Sorge, Agnes Smedley, iar, în timpul unei călătorii în URSS, să fi fost recrutat. Hollis este integrat în MI5 în 1939. În 1956, el devine director al MI5. Se pensionează în 1965.

După 1980, apar o serie de informaţii referitoare la posibilitatea ca Hollis să fi fost agent dublu, avertizându-l pe Kim Philby despre faptul că este urmărit, ceea ce a determinat fuga acestuia în URSS. În general, sub conducerea sa, MI5 a contribuit foarte puţin la depistarea de agenţi pentru URSS, cei mai mulţi fiind demascaţi de defectorii sovietici care s-au predat CIA. Sonia a negat faptul că ar f prmit informații de la Hollis, ceea ce apare cu atât mai explicabil cu cât agenții sovitici nu comentau niciodată sursa informațiilor obținute. Oricum ar fi, nu putem trece cu vedera faptul că, la declanșarea Războiului atomic și astfel a Războiului rece a contribuit un agent, și acela o femeie.