Simone de Beauvoir ÔÇô sex ┼či filosofie jpeg

Simone de Beauvoir ÔÇô sex ┼či filosofie

Simone de Beauvoir a marcat secolul XX prin lu─ârile de pozi┼úie ├«ndr─âzne┼ú feministe pentru epoca ei, dar, ├«n mod paradoxal, numele ┼či via┼úa sa r─âm├ón greu de desp─âr┼úit de cele ale partenerului n─âr─âva┼č, Jean-Paul Sartre.

Simone de Beauvoir se na┼čte ├«n 1908, la Paris, ├«ntr-o familie burghez─â sc─âp─âtat─â. Tat─âl, avocat, are mai pu┼úin succes la tribunal dec├ót la femei, la arti┼čtii teatrali ┼či la juc─âtorii de bridge. Georges de Beauvoir e unul dintre acei b─âd─ârani misogini din care epoca respectiv─â a cunoscut o mul┼úime, ├«┼či bate joc de nevast─â-sa cu orice ocazie, iar cuplul se separ─â ÔÇ×p├ón─â c├ónd moartea ├«i desparteÔÇŁ(├«n cazul lui Georges, ├«n 1941). Simone ┼či sora ei, cu doi ani mai mic─â, H├ęlene, sunt instruite, dup─â voin┼úa mamei, la ┼čcoala D├ęsir, o institu┼úie onorabil─â men┼úinut─â de c├«teva domnisoare b─âtr├óne, zaharisite de bigotism.

Simone, cu o fire deja intransigent─â ┼či spiritualizat─â, se g├ónde┼čte o vreme s─â urmeze o voca┼úie religioas─â, ├«nainte de-a ├«nceta brusc s─â mai cread─â ├«n Dumnezeu, la 14 ani, ├«ns─â f─âr─â a devia spre vise de m─âriti┼č, ori de mam─â de familie ideal─â. ├Änzestrat─â cu 0 solid─â fibr─â pedagogic─â, se exerseaz─â pe sora ei, care o ador─â ┼či asupra c─âreia se bucur─â s─â-┼či practice deplina influen┼ú─â. Al─âturi de H├ęlene, Simone de Beauvoir ├«┼či petrece timpul citind ┼či studiind, mai ales ├«n timpul vacantei, pe marile propriet─â┼úi din sud-est ale familiei. Dar ├«n cur├ónd ÔÇ×ZazaÔÇŁ, Elisabeth Mabille, ├«nt├«lnit─â la 10 ani, la ┼čcoala D├ęsir, ia locul lui H├ęlene ├«n inima tinerei. Rela┼úia cu cea mai bun─â prieten─â va contura modelul pe care scriitoarea ├«l va p─âstra pentru adev─ârata iubire:o rela┼úie de la egal la egal. Zaza r─âm├óne totu┼či o domni┼čoar─â cuminte, cu ambi┼úii conformiste. ├Än mai multe r├ónduri, Simone de Beauvoir o ├«ndeamn─â s─â renun┼úe la visele de a deveni so┼úie ┼či mam─â model, s─â nu se lase legat─â ├«n c─âtu┼čele catolicismului. ├Än zadar. Se ├«ndep─ârteaz─â de Zaza, dup─â bacalaureatul lor din 1924, dar atunci c├ónd complicea ei moare ├«n urma unei meningite fulger─âtoare, Simone, ├«n culmea disper─ârii, se ├«nvinov─â┼úe┼čte c─â n-a ┼čtiut s-o smulg─â din via┼úa ei burghez─â ┼či din spaimele ei. Se gr─âbe┼čte s─â acuze mediul c─â a ÔÇ×m─âcinat-oÔÇŁ, ar─ât├ónd cu degetul spre acest ambient ├«n care emo┼úiile n-au drept de existen┼ú─â, ├«n care elanul vital e sf─âr├ómat. ├Än favoarea surorii sale H├ęl├¬ne va duce, cu o furie sporit─â, lupte care ├«┼či vor da roadele, mai ales c├«nd va ob┼úine posibilitatea de-a o ├«ndruma p├ón─â la bacalaureat, ├«mpotriva dorin┼úei mamei lor, care sper─â s─â scoat─â m─âcar o singur─â bun─â burghez─â, din dou─â fete!

Simone ├«ns─â┼či s-a pomenit c─â i s-a interzis, la vremea aceea, candidatura ca student─â la ┼×coala Normal─â Superioar─â ┼či frecventarea cursurilor de filozofie de la Sorbona! S-a repliat la Sainte-Marie de Neuilly, o cale mai pu┼úin glorioas─â, dar elanul ei s-a compensat. Rebel─â, Simone de Beauvoir nu e mai pu┼úin influen┼úabil─â ┼či, pentru a se ├«ntoarce ├«n pluton, se g├ónde┼čte vreo c├óteva luni s─â se m─ârite cu v─ârul ei. Dar ├«nt├ólnirea cu Jean-Paul Sartre va ┼čterge orice ispit─â de sl─âbiciune.

├Än 1929, Simone de Beauvoir ├«l cunoa┼čte mai ├«nt├ói pe Maheu, un prieten al lui Sartre, la Bibliotheque Nationale. El e cel care, ├«n aceea┼či zi, ├«i d─â porecla de, , CastorÔÇť, pe care str─âlucitul filozof  i-o va atribui p├ón─â la sf├ór┼čitul vie┼úii. E invitat─â la o ├«nt├«lnire colectiv─â de studiu, ├«n vederea titulariz─ârii la filozofie, ├«mpreun─â cu trioul de fo┼čti studen┼úi normalieni:Maheu, Nizan ┼či Sartre. Acesta din urm─â, mare fustangiu, c├ót pe ce s─â fie impresionat de expunerea despre Leibniz a candidatei la titularizare, ├«i pare lui Simone mai ├«nt├«iÔÇŽ foarte ur├ót! O dat─â o trimite chiar pe sor─â-sa la ├«nt├ólnire, ├«n locul ei.

Dar prestigiul t├ón─ârului g├ónditor ├«i ├«nvinge reticen┼úele dup─â c├óteva s─âpt─âm├óni. Ob┼úin ambii, ex aequo, titularizarea pe catedre de filozofie, locul ├«nt├ói oficial fiindu-i atribuit p├ón─â la urm─â lui Sartre, pentru a-l consola c─â fusese picat la concursul din anul precedent. Mironosi┼úa de Simone nu i se d─â fizic dec├ót la venirea verii, dup─â ce Jean-Paul a urm─ârit-o romantic p├ón─â la propriet─â┼úile din sud-est ale familiei. Tat─âl, surprinz├óndu-i pe aman┼úi, ├«i porunce┼čte lui Sartre s─â dispar─â de-acolo. Sartre ├«l ├«nfrunt─â. Refuzul lui de-a negocia cu morala puritan─â o epateaz─â pe Beauvoir, iar scena consacr─â ruptura de p─ârin┼úi a tinerei profesoare titulare. Din toamn─â, ea se mut─â ├«ntr-o camer─â din apartamentul bunicii ┼či se mul┼úume┼čte cu scurte vizite de polite┼úe la p─ârin┼úi. Timp de peste un an, scrie sau iese cu Sartre, p├ón─â la numirea lor la catedr─â, ├«n 1931, unul la Marsilia, cel─âlalt la Havre. Dep─ârtarea consolideaz─â iubirea ┼či ├«ncepe astfel o lung─â coresponden┼ú─â, ├«n care Sartre fixeaz─â principiile rela┼úiei dintre ei.

Cum a convins-o oare pe Simone de Beauvoir c─â o rela┼úie conjugal─â are nevoie de al treilea partener sexual, pentru a-┼či exprima pe deplin consisten┼úa? Simone refuz─â minciuna burghez─â ┼či constr├óngerile, fire┼čte, dar ideea de-a o include pe una dintre propriile ei eleve, apoi prietene ┼či ├«n cur├ónd amante ├«n cuplul pe care-l formeaz─â cu Sartre nu vine de la ea, cu siguran┼ú─â. Pe c├«nd ambii predau la Rouen, ├«n anul urm─âtor, Sartre ├«i cere efectiv s─â ias─â el singur cu t├ón─âra Olga Kosakiewicz. O transform─â ├«n amanta lui;Simone de Beauvoir ├«l imit─â cur├ónd. O form─â de sfidare? Nu i-a ascuns c─â sufer─â de pe urma acestei rela┼úii ├«n triunghi, dup─â cum a suferit din cauza nenum─âratelor amante de mai t├órziu ale partenerului ei, capabil─â s─â suporte orice pentru a fi sigur─â de eternitatea rela┼úiei lor.

Sartre n-a tri┼čat niciodat─â, nici ├«n practic─â, nici ├«n teorie. A anun┼úat dinainte c─â nu e de-acord cu ├«nsur─âtoarea, cu fidelitatea, cu coabitarea ┼či cu promisiunile (au stabilit un ÔÇ×contract pe doi aniÔÇť, pentru ├«nceput). Simone de Beauvoir, pentru a-┼či p─âstra independen┼úa, consider─â c─â e ├«n interesul ei s─â adopte acest model sub form─â de antimodel. Profund ├«ndr─âgostit─â de filozoful ei, ├«┼či petrece timpul pred├ónd, muncind, scriind ┼či, c├ónd apare prilejul, ├«┼či potole┼čte sim┼úurile ├«n compania fetelor, uneori chiar a propriilor eleve, ceea ce va atrage excluderea sa din sistemul na┼úional de educa┼úie, ├«n 1943. Trebuie spus c─â iubirea nu reprezint─â hrana esen┼úial─â a vie┼úii lui Simone de Beauvoir, posedat─â de scris, o adev─ârat─â, , munc─âÔÇť, dup─â cum ┼úine s-o reaminteasc─â autoarea care detest─â ca, la femei, crea┼úia literar─â s─â fie considerat─â doar un fel de, , broderieÔÇť.

image

Gândirea în doi

Mai mult dec├ót prin sentimente, Simone de Beauvoir ┼či Jean-Paul Sartre sunt lega┼úi prin trasee intelectuale paralele:titularizarea comun─â, pasiunea pentru scris, pl─âcerea efortului ┼či a teoretiz─ârii, aten┼úia ├«ndreptat─â spre contemporani. Politica nu face parte, chiar de la ├«nceput, din c├ómpul lor de investiga┼úii. R─âm├ón senini ├«n fa┼úa r─âzboiului din Spania, ├«n 1936, convin┼či c─â republicanii vor ├«nvinge.

Transfera┼úi ambii la Paris, ├«┼či reconstituie cercul de adep┼úi din jurul lui Sartre, printre care Jacques-Laurent Bost, care va r─âm├óne prieten fidel al lui Simone ┼či se va ├«nsura p├ón─â la urm─â cu Olga. Abia dac─â ├«i intereseaz─â acordul de la M├╝nchen, din 1938. ├Ä┼či dedic─â via┼úa literaturii, cu succes pentru Sartre care public─â Grea┼úa, apoi Zidul, ├«n timp ce Simone de Beauvoir se pomene┼čte refuzat─â la Editura Gallimard cu prima ei culegere de eseuri. Sartre e cel care ├«i d─â acest sfat ├«ntemeiat:ÔÇ×Pune mai mult din tine ├«n c─âr┼úile tale.ÔÇť ├Än 1943, apare Invitata, primul roman, ├«ncununat de succes, al lui Simone de Beauvoir. Descrie sui┼čurile ┼či cobor├ó┼čurile unui cuplu ├«n treiÔÇŽ

R─âzboiul nu le transmite, la declan┼čarea sa, un elan de rezisten┼ú─â celor doi filozofi, dar ├«i arunc─â ├«n nelini┼čtea desp─âr┼úirii reciproce, odat─â cu ├«nrolarea pe front a lui Sartre. C─âzut prizonier, r─âm├óne timp de nou─â luni ├«ntr-un lag─âr militar din Germania, de unde evadeaz─â ├«n 1941. Dac─â P├ętain e ┼úinta dispre┼úului lui Beauvoir, asta se datoreaz─â pozi┼úiei sale retrograde la adresa femeilor ┼či a familiei, ┼či nu din cauza politicii lui colabora┼úioniste. Sartre o va condamna, de altminteri, pe ┼čleau c─â a acceptat s─â semneze, la ├«nceputul ocupa┼úiei, certificatul de neapartenen┼ú─â la ÔÇ×rasa evreiasc─âÔÇŁ. Odat─â cu trecerea lunilor, se formeaz─â diverse grup─âri de rezisten┼ú─â, f─âr─â ca perechea de filozofi s─â-┼či afle locul ├«n vreuna. Prefer─â s─â desf─â┼čoare lupta prin intermediul scrierilor, Sartre dovedindu-se din cale afar─â de productiv ├«n aceast─â perioad─â de r─âzboi. ├Äntruc├ót evada┼úii nu sunt pedepsi┼úi de regimul de la Vichy, ├«ncepe s─â predea din nou ┼či public─â, una dup─â alta, Mu┼čtele, Fiin┼úa ┼či neantul┼či Cu u┼čile ├«nchise. Cuplul contribuie la ziarul mi┼čc─ârii de rezisten┼ú─âLupta, ├«ntemeiat de Albert Camus.

Dup─â terminarea r─âzboiului, pentru a realiza un reportaj, Sartre c─âl─âtore┼čte ├«n Statele Unite. Acolo se ├«ndr─âgoste┼čte la nebunie de Dolores, o t├ón─âr─â fran┼úuzoaic─â expatriat─â. Simone de Beauvoir, condamnat─â s─â fie ÔÇ×cea care a┼čteapt─âÔÇŁ, se lanseaz─â ├«n cercet─âri savante la Biblioth├¬que Nationale despre condi┼úia feminin─â, sper├ónd s─â-┼či alunge astfel nelini┼čtea. ├Än timp ce ├«┼či str├ónge noti┼úele, f─âr─â a ┼čti c─â o vor ajuta la scrierea c─âr┼úii Al doilea sex, cea mai important─â oper─â a sa, ├«nt├ólne┼čte iubirea ÔÇ×clasic─âÔÇŁ ├«n persoana lui Nelson Algren, scriitor din Chicago, care habar n-are de teoriile sentimentale sartriene. Acesta persist─â ├«ndelung, ┼či r─âbd─âtor, ├«n rug─âmintea de-a se c─âs─âtori cu ea ┼či de-a se stabili ├«mpreun─â ├«n Statele Unite, c─âci el, scriind despre propria sa ┼úar─â, n-ar putea s-o p─âr─âseasc─â, dar Simone de Beauvoir ├«i opune acela┼či argument, la care se adaug─â leg─âtura indestructibil─â cu Sartre.

Nelson Algren, dup─â ce-i face curte grijuliu, urm├ónd toate regulile artei (inel, promisiuni, declara┼úii, schimb de scrisori p─âtima┼če), renun┼ú─â ├«n 1951, rec─âs─âtorindu-se cu fosta so┼úie ┼či r─âspunz├óndu-i lui Simone, care ├«i propune continuarea prieteniei:ÔÇťNu-i vorba de prietenie. Niciodat─â nu ┼úi-a┼č putea oferi mai pu┼úin dec├ót iubirea.ÔÇťBeauvoir r─âm├óne cu inima fr├ónt─â, dar ea reprezint─â deja ├«n Fran┼úa figura de referin┼ú─â a unor lupte care nu mai sunt legate de p─ârintele existen┼úialismului.

Beauvoir, militanta

Simone de Beauvoir a ob┼úinut un succes r─âsun─âtor cu S├óngele cel0rlal┼úi, ├«n 1945, dar abia ├«n Al doilea sex, ap─ârut ├«n 1949, carte de c─âp─ât├ói a feminismului, de o mie de pagini, care provoac─â opinii diverse ├«n opinia public─â, lanseaz─â dezbaterea ├«n r├óndul intelectualilor ┼či al mass-media. Descrie aici oprimarea masculin─â, descifrabil─â at├ót ├«n inegalit─â┼úile inevitabile din lumea muncii, unde femeile sunt supuse discrimin─ârilor, h─âr┼úuielilor, concedierilor abuzive din cauza faptului c─â r─âm├ón ├«ns─ârcinate, c├ót ┼či ├«n sfera intim─â, unde sunt victimele violen┼úelor fizice ┼či morale, reduse la t─âcere ┼či ┼úinute ├«n ignoran┼ú─â, l─âsate gravide ├«mpotriva voin┼úei lor, men┼úinute ├«n limitele activit─â┼úilor domestice sau ale distrac┼úiilor din timpul liber. Departe de a-i acuza pe b─ârba┼úi pentru aceast─â soart─â trist─â, Simone de Beauvoir le invit─â pe femei ÔÇ×s─â-┼či ia destinul ├«n m├óiniÔÇť, s─â manifesteze, s─â lupte.

Devine ┼úinta amenin┼ú─ârilor cu moartea, e cople┼čit─â de injurii ├«n pres─â, mai ales ├«n cea de orientare catolic─â. Fran├žois Mauriac ├«i scrie unui prieten de la Temps modernes, la care scriitoarea feminist─â colaboreaz─â:ÔÇťDe-acuma ┼čtiu totul despre vaginul patroanei dumneavoastr─â.ÔÇťLumea o crede pe jum─âtate nebun─â sau ÔÇťisteric─âÔÇť, un cuv├ónt vehiculat de psihanaliz─â, domeniu ├«n care Simone de Beauvoir vede m├óna demonului misogin ├«ncarnat de Lacan ┼či de care se fere┼čte c├ót poate:disciplina ar readuce-o pe femeie la natura sa a┼ča-zis feminin─â, dar ÔÇ×femeie nu te na┼čti, ci deviiÔÇť, scrie ea. De fapt, abia odat─â cu evenimentele din mai ÔÇÖ68 ┼či cu mi┼čc─ârile feministe americane, Al doilea sexdevine o nou─â biblie, dac─â putem spune! Tezele lui Simone de Beauvoir vor g─âsi atunci un ecou care va dep─â┼či dimensiunea polemic─â a textului. Pentru moment, ea continu─â s─â-┼či afirme pozi┼úiile marxiste, al─âturi de Sartre, cu numeroase c─âl─âtorii comune ├«n China, ├«n URSS, ├«n Cuba ┼či cu o privire critic─â asupra comunismului ┼či a egalitarismului, impuse cu tancul ├«n Europa de Est (cei doi condamn─â sever invazia sovietic─â a Budapestei, din 1956, mai ales). Ei se pronun┼ú─â f─âr─â ocoli┼čuri, dar nu ┼či f─âr─â riscuri (s├«nt ┼úintele unor atentate), ├«n favoarea independen┼úei Algeriei, semn├ónd ├«mpreun─â ÔÇ×Manifestul celor 121ÔÇ│, pentru dreptul la insubordonare.

Sartre nu ├«mbr─â┼úi┼čeaz─â totu┼či feminismul lui Simone de Beauvoir, dec├ót teoretic. Declar─â mai ales ├«n Le Nouvel Observateur, ├«n 1977:ÔÇ×Ceea ce e minunat la Simone de Beauvoir este c─â are inteligen┼úa unui b─ârbat (┼či vede┼úi, ├«n sensul ├«n care vorbesc aici, s├«nt cam sclavagist) si sensibilitatea unei femei.ÔÇŁF─âr─â nuan┼úa umoristic─â, era greu de ├«nchipuit o viziune mai misogin─â! Dar Castorul nu se r─âzvr─âte┼čte.

├Än ritmul meandrelor iubirii, se ├«nt├ólnesc adesea la Cafe de Flore, devenit cartierul lor general, Sartre locuind ├«n pia┼úa Saint-Germain-des-Pr├ęs, iar Simone de Beauvoir r─âm├ón├ónd itinerant─â, prin hotelurile din Cartierul Latin sau din Montparnasse. C─âl─âtoresc ├«mpreun─â ├«n mod regulat, pentru conferin┼úe sau din pl─âcere, cum ar fi periplul ritualic din fiecare var─â la Roma.

├Än 1954, apare Mandariniicare-i aduce, lui Simone de Beauvoir, Premiul Goncourt. Aceast─â descriere a mediilor intelectuale de dup─â r─âzboi ┼či din timpul r─âzboiului rece, totodat─â o evocare a imposibilei iubiri cu Nelson Algren, sun─â ca o carte de consolare. Din banii de premiu, Simone de Beauvoir ├«┼či cump─âr─â primul ┼či ultimul domiciliu, un mic atelier dotat cu un vitraliu imens, pe Rue Schoelcher, aproape de cimitirul Montparnasse. Are 46 de ani ┼či chiar atunci ├«┼či va relua via┼úa sentimental─â, ÔÇ×cu inima palpit├«ndÔÇŁ, ├«n bra┼úele unui b─ârbat mai t├ón─âr dec├ót ea, dar la fel de talentat, Claude Lanzmann. Va fi ultima iubire, iar el va r─âm├óne prietenul fidel.

Asfinţitul ameţitoarei libertăţi

Mult─â vreme, Simone de Beauvoir n-a avut de suferit de pe urma vie┼úii pe care ┼či-a ales-o, constituit─â din momente de libertate, prietenie intelectual─â, lips─â de angajament sentimental ┼či anticonformism. Dar dou─â evenimente ├«i vor readuce dureros ├«n minte pre┼úul acestei fericiri:dispari┼úia mamei sale, Fran├žoise, ├«n 1963, ┼či evenimentele din mai ÔÇÖ68. Simone credea c─â nu va mai avea nici o surpriz─â din partea mamei sale, c─âreia ├«i oferise Amintirile unei fete cumin┼úi, pledoarie limpede ├«mpotriva educa┼úiei burgheze, totodat─â cer├óndu-┼či iertare ├«ntr-un scurt mesaj m├ózg─âlit, l─âsat pe pragul u┼čii. Dup─â dispari┼úia tat─âlui, ├«n 1941, ├«i f─âcea mamei vizite scurte, politicoase ┼či distante, f─âr─â a primi prea multe felicit─âri pentru Premiul Goncourt, a┼ča cum nu primise nici pentru titularizare.

Sora H├ęl├¬ne, ├«n schimb, urmase o cale mai conformist─â. Devenit─â pictori┼ú─â, nu f─âr─â a ├«ncasa criticile lui Simone, care vedea ├«n opera ei o ÔÇ×pierdere de vreme burghez─âÔÇť, se m─âritase cu un ├«nalt func┼úionar, ├«ns─ârcinat, mai ales, cu importante misiuni de spionaj ├«n Est, ├«n favoarea cauzei occidentale! H├ęl├¬ne, senin─â, iubit─â, tr─âise o vreme chiar al─âturi de mama lor, f─âr─â conflicte, cu ocazia unei vizite la Paris. Dac─â n-a avut copii, asta a fost numai din cauza sterilit─â┼úii so┼úului, iar Simone ├«i repro┼ča via┼úa ├«ndestulat─â, facil─â ┼či condi┼úia feminin─â gregar─â.

Dar ├«n 1963, Fran├žoise de Beauvoir se ├«mboln─âve┼čte de cancer. ├Än timp ce agonizeaz─â, prad─â unor dureri groaznice, medicul hot─âr─â┼čte s─â se ÔÇ×r─âzbuneÔÇť pe fiic─â. Refuz─â s─â-i administreze bolnavei morfin─â, azv├órlind aceste cuvinte crude:ÔÇ×Exist─â dou─â lucruri pe care un medic n-ar putea s─â le accepte, avortul ┼či drogurile.ÔÇŁ

├Än 1964, va ap─ârea O moarte u┼čoar─â, motivul unui nou scandal, abord├ónd probleme tabu cum sunt durerea, moartea ┼či eutanasia. Aflat─â ├«n doliu, Simone de Beauvoir gust─â din plin greut─â┼úile unei vie┼úi singuratice ┼či iconoclaste, ├«n timp ce sora ei H├ęlene, sprijinit─â de un so┼ú grijuliu, prive┼čte trecutul f─âr─â ranchiun─â ┼či e scutit─â de vinov─â┼úii. Sartre, ├«n ceea ce-l prive┼čte, e str─âlucitor prin absen┼ú─â, recent ├«ndr─âgostit de Arlette El Kaim,   t├ón─âr─â student─â de origine algerian─â. Va sf├ór┼či prin a o adopta. Ea ├«i va purta numele, ├«i va administra opera, o imens─â jignire pentru complicea lui dintotdeauna.

├Än mai ÔÇÖ68, Simone de Beauvoir prime┼čte alt─â palm─â. ├Än timp ce b─ârba┼úii iau cuv├óntul ┼či ocup─â prim-planul ├«n mass-media, mai ales Sartre, care e ├«ndat─â adoptat de studen┼úi ┼či promovat pe postul de ├«n┼úelept al schimb─ârilor, Simone de Beauvoir, ÔÇ×babaÔÇŁ de 60 de ani, e dat─â jos de pe baricade. Revolu┼úia e masculin─â, analizeaz─â ea, ca toate lucrurile importante. Nimeni n-o pofte┼čte s─â schimbe lumea prin cafenele, e ÔÇ×dep─â┼čit─â de v├órst─âÔÇť! ├Äntruc├ót e obligat─â s─â vorbeasc─â ÔÇ×din r─ârunchiÔÇŁ, organizeaz─â acas─â la ea grupuri de reflec┼úie ├«n jurul libert─â┼úii sexuale sau al legaliz─ârii avortului. Asta va deveni lupta sa prioritar─â, dac─â tot a binevoit lumea s─â i-o lase ├«n seam─â. O va purta al─âturi de filozoafa Anne Zelenski, viitoare fondatoare a organiza┼úiei Mouvement de Lib├ęration des Femmes, apoi, doi ani mai t├órziu, al─âturi de avocata Gisele Halimi, scriitoarea Claire Etcherelli sau actri┼úa Delphine Seyrig. Toate ├«mpreun─â, pe Rue Schoelcher, ├«n locuin┼úa devenit─â cartierul general al feminismului, vor lansa ideea ÔÇ×Manifestului celor 343ÔÇ│, publicat ├«n Le Nouvel Observateur:trei sute patruzeci ┼či trei de semn─âturi de femei care declar─â c─â au f─âcut un avort (H├ęlene de Beauvoir semneaz─â, de asemenea, din solidaritate pentru cauz─â). Ac┼úiunea lor concret─â, pe str─âzi, ├«n tribunal, pe l├óng─â puterile publice, pe l├óng─â medici, va duce, ├«n 1976, la ÔÇ×Legea VeilÔÇŁ, care legalizeaz─â avortul:├«n sf├ór┼čit!

├Än anul precedent, n-a lipsit mult ca Simone de Beauvoir s─â primeasc─â Premiul Nobel pentru literatur─â, refuzat de Sartre ├«n 1964. ├Ä┼či comenteaz─â dezam─âgirea, ├«n acest 1975 declarat ÔÇ×Anul FemeiiÔÇŁ:ÔÇ×Probabil s-au g├óndit s─â nu fie un conflict de interese!ÔÇŁ

Dec─âderea

Din 1973, starea s─ân─ât─â┼úii lui Sartre se ├«nr─âut─â┼úe┼čte, iar puterea lui de discern─âm├«nt, de asemenea. Filozoful n-a ┼čtiut niciodat─â s─â reziste la c├óntecele de siren─â ale succesului, la flat─âri:ale femeilor, dar ┼či ale tinerilor discipoli, nu chiar to┼úi anima┼úi de cele mai bune inten┼úii. Odat─â cu ├«naintarea ├«n v├órst─â, cu extinderea progresiv─â a orbirii, p├ón─â la a deveni total─â, se las─â ├«n┼čelat. Simone de Beauvoir ├«l acuz─â ├«n special pe Pierre Victor, devenit secretarul lui particular, c─â l-a manipulat ├«n 1979, pentru a-l face s─â semneze un text publicat, ├«n care ├«┼či reneag─â pozi┼úiile existen┼úialiste. Acaparat de ÔÇ×fiica adoptiv─âÔÇť, Sartre n-o mai vede deloc pe Simone, care ├«ncaseaz─â ┼či alte ve┼čti proaste. Nelson Algren, ruinat ┼či alcoolizat, public─â o, , porc─ârieÔÇť despre fosta lui amant─â, compar├ónd-o cu o c─âmil─â, pentru a-i descrie ariditatea su´Čéeteasc─â ┼či usc─âciunea ├«n rela┼úiile cu ceilal┼úi. Nu conteaz─â dac─â e sau nu adev─ârat, femeia ridiculizat─â e totu┼či cea pe care o iubise! Sartre ┼či Beauvoir ├«┼či permit o ultim─â escapad─â comun─â la Roma, dar sentimentele nu se mai reg─âsesc, acolo unde nici ├«nainte n-au prea excelat, chiar dac─â Simone de Beauvoir continu─â s─â spun─â c─â povestea lor a fost s─âm├ón┼úa esen┼úial─â a vie┼úii sale. Din p─âcate, s─âm├ón┼úa nu ├«nseamn─â ├«ns─â ┼či fericireÔÇŽ

Ultima jignire suferit─â de Simone de Beauvoir e groaznic─â. ├Än timp ce filozoful ei e pe moarte, din cauza unui edem pulmonar, ea trebuie s─â dispar─â de pe coridorul spitalului, pentru c─â vine Arlette El-Kaim, care e l├óng─â el atunci c├ónd ├«┼či d─â ultima su´Čéare, la 15 aprilie 1980. St─â ├«n spatele dricului mortuar, al─âturi de t├ón─âra femeie, dup─â ce s-a ├«ncercat ├«ndep─ârtarea sa, iar domiciliul filozofului e jefuit, f─âr─â ca ea s─â primeasc─â vreun singur obiect ca amintire, nici m─âcar obiectele lui personale sau caietele din copil─ârie!

Simone de Beauvoir, care s-a scufundat treptat ├«n alcoolism, pe m─âsur─â ce Sartre dec─âdea, e victima unui accident vascular, la dou─â zile dup─â ├«nmorm├óntare. Prietenii fideli, Claude Lanzmann, Olga ┼či so┼úul ei, Jacques-Laurent Bost, sau Sylvie Le Bon, t├ón─âr─â admiratoare ┼či str─âlucit─â filozoaf─â, devenit─â cea mai fidel─â complice, vor asista neputincio┼či la ┼čase ani de chinuri infernale. Chiar dac─â Simone de Beauvoir ├«┼či limiteaz─â consumul de alcool, dup─â un avertisment sever din partea medicilor, abuzul ┼či-a l─âsat urmele. De-abia se mai mi┼čc─â, nu-┼či mai permite dec├ót rareori c├óte un weekend al─âturi de Sylvie ┼či nu se angajeaz─â la deplas─âri lungi dec├ót ├«n folosul cauzei, mai ales ├«n Statele Unite, unde se ├«nt├ólne┼čte cu feministele americane. O adopt─â pe t├ón─âr─â ├«n 1980, ├«mputernicind-o s─â aib─â grij─â de opera sa (Sylvie Le Bon va publica dup─â moartea ei coresponden┼úa cu Sartre ┼či cea cu Nelson Algren). H├ęlene, sora, va r─âm├óne profund r─ânit─â de acest transfer al mo┼čtenirii.

├Än aprilie 1986, Simone de Beauvoir e internat─â la spital, ├«n stadiu critic, cu inima sl─âbit─â de alcool ┼či tutun. Moare dup─â patruzeci ┼či opt de ore, ├«n data de 14, f─âr─â a fi r─âspl─âtit─â cu obi┼čnuitul omagiu preziden┼úial, cuvenit marilor personalit─â┼úi ale acestei lumi. E ├«nhumat─â la cimitirul Montparnasse, foarte aproape de cartierul general al luptei sale feministe, al─âturi de Jean-Paul Sartre, purt├ónd pe cap celebrul ei turban, iar pe deget inelul oferit de Nelson Algren, dovad─â de iubire ┼či simbol burghez de care ea niciodat─â nu s-a desp─âr┼úit.

Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, Ed. Curtea Veche, Bucure┼čti, 2009

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/07/30/simone-de-beauvoir-sex-si-filosofie/