Prinţesa Eleonore, avatarul lui Dracula

Dracula – aristocratul întors în lumea celor vii sub chipul unui vampir care îi pradã pe inocenţi şi le absoarbe sângele şi suflarea de viaţã – toatã lumea cunoaşte povestea pusã în circulaţie de Bram Stoker. Dincolo de valenţele psihologice care pot fi desprinse din analiza tipologiei monstrului vampiric şi dincolo de referinţele la legendele transilvane legate de Vlad Tepeş, este posibil ca imaginaţia autorului sã-şi fi tras seva dintr-o mica istorie uitatã de mulţi.

O descoperire arheologicã tulburãtoare în Europa centralã ne indicã un vampir foarte diferit de cei cu care suntem obişnuiti:unul care nu este nici conte, nici din Transilvania, nici bãrbat. În Boemia, în oraşul Cesky Krumlov, al cãrui centru vechi este pãstrat aproape intact, sunt dezgropate trei schelete cu urme de “magia posthuma”, ritualul special sãvârşit pentru a contracara vampirismul. Capul decapitat al unuia dintre corpuri se gãsea între picioarele sale, iar un alt corp avea o ţepuşã trecutã prin inimã, dupã cum aratã fractura din stern. Sunt indicaţii ale ritualurilor bizare, execuţiilor de vampiri, realizate pentru a împiedica întoarcerea morţilor din morminte, ritualuri destul de comune în Europa centralã şi de est în secolul al 18-lea, secolul unei adevãrate isterii legate de prezenţa spiritelor malefice. O examinare mai atentã confirmã de altfel faptul cã scheletele dateazã din perioada 1700-1750.

Arhivele castelului Krumau, foarte detaliate, şi sursele pentru clasicul roman al lui Bram Stoker relevã un aspect interesant:iniţial romanul “Dracula” avea un alt prim capitol care relata o altã poveste decât cea cu care suntem obişnuiţi. Jonathan Harker nu mai apare atât de brusc în poveste, pentru cã înainte au loc întâmplãri caudate legate de o prinţesã austriacã. Stoker a vrut sã-şi înceapã romanul cu un atac spectaculos al unui vampire la mormântul prinţesei. Când eroul se apropie, femeia-vampir (Lenore, nume care apare şi la poetul Gottfried Bűrger, printer primele referinţe la un vampire) se ridicã din sicriu. Indiciile din manuscrisul original duc cãtre regiunea Boemiei, unde au fost descoperite cele trei schelete. În timpul isteriei cu vampiri, în Boemia, la casteluol Krumlov domnea o femeie deosebit de neconvenţionalã. Este vorba despre prinţesa Eleonore von Schwarzenberg. Din arhive se poate contura o imagine destul de cuprinzãtoare a personalitãţii sale.

Printesa-vampir

Eleonore Elisabeth Amalia Magdalena von Lobkowitz se naşte pe 20 iunie 1682 în castelul Melnik de lângã Praga şi devine membrã a casei de Schwarzenberg prin cãsãtorie. Eleonore este fiica contelui Ferdinand August von Lobkowitz şi a principesei Maria Anna Wilhelmine von Baden-Baden. Pe 6 decembrie 1701 se mãritã la Viena cu mareşalul curţii, prinţul moştenitor şi ulterior viitorul conte Adam Franz Karl Eusebius von Schwarzenberg, fiul contelui Ferdinand Wilhelm Eusebius. Eleonore a dus o viaţã de mare intensitate culturalã, angajându-se împreunã cu soţul sãu în multe astfel de activitãţi. Era foarte pasionatã de vânãtoare, poate chiar mai mult decât soţul sãu. Marea sa nemulţumire era incapacitatea de a-i oferi acestuia un fiu. Drept urmare apeleazã la un “medicament” care poate pãrea bizar, dar în epocã oricum medicina era undeva la graniţa dintre ştiinţã, magie şi superstiţie. Eleonore ţine vreme de mai mulţi ani o curã cu lapte de lupoaicã, fundament fiind legenda lui Romulus şi Remus care îi fãcea pe medici sã creadã cã prin consumul alimentului ar spori şansele de a naşte un bãiat. De aceea, contesa a interzis uciderea lupilor în timpul partidelor de vânãtoare, care erau în schimb prinşi şi ţinuţi în cuşti în beciul castelului Krumau. La 41 de ani prinţesa dã naştere unui fiu, Joseph Adam, dar evenimentul este privit cu suspiciune. Aducerea pe lume aunui copil la o vârstã înaintatã era privitã fie drept miracol, fie drept vrãjitorie. Iar în cazul Eleonorei mai curând varianta a doua, ţinând cont de preocupãrile sale oculte şi de simbolistica maleficã asociatã lupului. Se credea chiar cã lupul este una din metamorfozele vampirului…

Soţul sãu moare în 1732, iar copilul creşte la curtea regalã din Viena. Prinţesa rãmâne singurã în palatal din Cesky Krumlov. Starea sa de sãnãtate se înrãutãţeşte vãzând cu ochii, impactul psihologic al morţii contelui jucând probabil un rol decisiv. Mulţi medici o viziteazã regulat, prinţesa cheltuind mii de coroane lunar pe tot felul de tratamente care mai mult îi agravau starea, de la ferigi la unturã de caşalot. Eleonore pleacã în 1740 la Viena, dar nici medicii de acolo nu o pot ajuta. Este foarte slãbitã, palidã, respire greu şi are atacuri de panicã. Pe 5 mai 1741 se stinge din viaţã. Cauza morţii:necunoscutã. În aceeaşi zi este supusã unei autopsii, lucur bizar pentru acea vreme întrucât autopsia nu se practica la aristocraţi. Documentului care prezintã amãnunţit procesul desfãşurat de mulţi medici îî lipseşte concluzia. Mai curios este onorariul imens:3000 de coroane. Detaliile din raport ne informeazã cã organelle interne erau atrofiate, iar în cavitatea abdominalã s-a gãsit o excrescenţã de dimensiunea unui cap de copil. În termeni moderni, Eleonore a murit de cancer în metastazã, dar în ochii contemporanilor este foarte probabil ca ea sã fi fost vãzutã drept victima unui vampir. Autopsia se poate sã fi fost o intervenţie pentru a se asigura cã nu se va întoarce printre cei vii.

Mai multe elemente indicã teama de vampirism. Trupul sãu este expediat la Cesky Krumlov, în baza unei presupuse dorinţe a printesei, fapt bizar pentru cã familia Schwarzenberg are o criptã într-o mãnãstire vienezã. Numele sãu apare în actele mãnãstirii, existã şi o lespede, dar în testamentul sãu se specificã dorinţa de a fi înmormântatã în regiunea pe care o stãpânise, fãrã pompã, iar pe lespede sã scrie:“Aici odihneşte sãrmana pãcãtoasã Eleonore! Rugaţi-vã pentru ea!”. În epocã circula o teorie cum cã în momentul transformãrii în vampire, cadavrul incepe sã se hrãneascã cu giulgiul şi sã consume cadavrele din jur (de masticatiorum mortum). Superstiţia aceasta probabil cã a avut drept consecinţã o înmormântare atât de departe de familia sa, familie care nu a participat la procesiune. Nici mãcar fiul sãu. În biserica Sf. Vitus, acolo unde odihneşte, cercetãrile au dat la ivealã faptul cã sicriul a fost acoperit cu o lespede masivã şi cu pãmânt din cimitir, considerat sacru, înainte de a se zidi capacul cu inscripţia din testament. Este o dovadã a fricii care cuprinsese populaţia la gândul cã printesa s-ar putea preface în vampir, fiind cu atât mai periculoasã cu cât era de viţã nobilã.

Mai multã excentricitate avem din partea mentalului colectiv obsedat de vampirism decât din partea Eleonorei, dupã cum observa şi medicul Mariei Tereza, Gerard van Swieten (un model pentru van Helsing), care atribuia isteria ignorantei şi o convinge pe împãrãteasã sã interzicã profanarea de morminte, aşa cum s-a întâmplat în cele trei cazuri de la Cesky Krumlov. Eleonore von Schwarzenberg a lãsat oricum o impresie puternicã, fiind evocate de Bűrger în balada din 1773 “Lenore”, în care o femeie blesteamã cerul pentru cã îi moare soţul în rãzboi, care se întoarce înapoi ca mort-viu. “Morţii cãlãtoresc repede”, spune balada. Fraza apare la Bram Stoker când Jonathan Harker întâlneşte lupii şi vampirii la mormântul prinţesei austriece, şi mai târziu, când contele Dracula apare prima data în carte. Bram Stoker va elimina însã figura femeii-vampir din manuscris înainte de publicare.

Recomandare:Documentarul “The Vampire Princess”, (Klaus T. Steindl, Andreas Sulzer), History Channel.