„Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor” - J. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, acuzat de trădare
Geniu al fizicii, o fire meticuloasă, de încredere şi cu simţ de răspundere, care a ştiut să facă diferenţa între pasiuni trecătoare şi lucruri cu adevărat importante, J. Robert Oppenheimer a fost cel care a avut unul dintre cele mai mari merite la victoria Statelor Unite ale Americii în cel de-Al Doilea Război Mondial. „Părintele bombei atomice” nu s-a putut bucura de glorie, din cauza unor interese el fiind suspectat de trădare şi eliberat timpuriu din serviciul guvernamental.
Oppenheimer s-a născut la New York, într-o familie de intelectuali de origine germano-evreiască. A absolvit studiile la Universitatea Harvard în numai trei ani, terminând cu meritul summa cum laudae, specializarea chimie. Apoi el a plecat în Europa unde a studiat alături de specialişti de seamă fenomenele atomice privite din noi perspective şi teorii. La scurtă vreme a publicat împreună cu Max Born o lucrare despre o ramură a teoriei cuantice. În 1927, Metoda Born-Oppenheimer le-a adus renume internaţional.
Din 1929, ofertat fiind de nenumărate instituţii de specialitate, fizicianul a acceptat două dintre propuneri. În prima parte a anului universitar urma să predea la California Institute of Techonology din Pasadena, iar în cealaltă jumătate urma să fie primul profesor de mecanică cuantică, predând la Berkeley, Universitatea din California. Jumătatea anilor’30-’40 a fost una tulbure pentru el, din cauza căreia avea mai târziu de suferit. Din 1936 a avut o relaţie cu Jean Tatlock, o tânără cu probleme emoţionale, care l-a târât în cercuri comuniste. Oppenheimer a simpatizat cu mişcarea de stânga, dar nu s-a alăturat ei, aşa cum a făcut-o fratele său. Cu toate acestea, având în vedere evenimentele din Germania antisemită şi Spania fascistă, el dona annual 1000 de dolari către grupuri comuniste. Aceste activităţi nu au durat mult, el cunoscând-o pe Kitty Harrison, viitoare sa soţie, detaşânsu-se astfel de prietenii comunişti.
J. Robert Oppenheimer şi Albert Einstein
Când Germania a declanşat războiul, specialiştii erau convinşi că nemţii se vor folosi de descoperirea fisiunii nucleare pentru a crea reacţii în lanţ, mult mai puternice decât cele lansate până acum. Grupului lor s-a alăturat şi Albert Einstein, ei redactând o scrisoare de avertizare către preşedintele Roosevelt. Acesta a alocat fonduri pentru construirea unei arme secrete. Specialişti din toată lumea au venit în Statele Unite pentru acest proiect, iar din 1942, Oppenheimer a fost desemnat să coordoneze activităţile. Proiectul Manhattan era ţinut sub supravegherea generalului Leslie Groves, el fiind cel care considerat că Oppenheimer merită postul de director ştiinţific al operaţiunii. Activităţile s-au desfăşurat în orăşelul Los Alamos, din New Mexic. Acolo, el a reuşit să creeze un mediu propice pentru oamenii cu renume, dar şi orgoliu, adunaţi să lucreze împreună. Fizicianul a impus respect, fiind un lider desăvârşit. Cu toţii au fost în final de acord că meritul principal pentru finalizarea proiectului este al său.
Bomba era gata. 2 miliarde de dolari, dar război ar fi trebuit deja să se fi terminat, în condiţiile în care Germania capitulase în mai 1945. Japonia însă nu renunţa. Atunci, preşedintele Harry S. Truman a numit o comisie din care făcea parte şi Oppenheimer să decidă dacă este necesară detonarea bombei asuprea Japoniei. Experţii, cu acordul directorului ştiinţific, au hotărât aruncarea fără preaviz a primei bombe. Hiroshima. Nagasaki. Şi Japonia a capitulat necondiţionat pe 15 august. Când cerul a fost luminat şi pământul distrus, Oppenheimer şi-a adus aminte de poemul indian Bhagavadgita “ Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor.” Cu toate că era conştient şi afectat de consecinţele pe care “opera” sa a avut-o, el a acceptat postul de preşedinte al consiliului ştiinţific din cadrul Comisiei pentru Energie Atomică.
Oppenheimer şi generalul Groves
În lume începuse un nou conflict, de acestă dată de măsurare a forţelor:Războiul Rece. În august 1949, Uniunea Sovietică testa primul dispozitiv nuclear. Statele Unite nu dorea să se lase mai prejos, şi cu toate că anumiţi oameni, inclusiv Oppenheimer, nu doreau crearea unei noi bombe, foştii săi colaboratori, Edward Teller şi Ernest Lawrence, au impus construirea bombei cu hidrogen. Opoziţia lui Oppenheimer, dar şi invidia altor colegi de breaslă, a dus la lansarea unei campanii de discreditare a acestuia, care îl avea ca iniţiator chiar pe Teller. Lumea fierbea:cum URSS putea să deţină secretul bombei? După multe presiuni, în 1954, liderul FBI, Edgar Hoover, a depus la Casa Albă un raport care susţinea acuzaţiile contra lui Oppenheimer de spionaj. Eisenhower a fost de acord cu restricţionarea temporală la informaţii a marelui fizician. Audierile au durat trei săptămâni, au implicat interogarea a 40 de martori, şi întocmirea unui raport de peste 3000 de pagini. Oppenheimer a fost hărţuit, iar avocaţii săi nu au avut acces la toate documentele anchetei. Cei mai apreciaţi specialişti, dar şi oficiali precum generalul Groves au depus mărturie în favoarea lui Oppenheimer.
Comisia vota în cele din urmă cu 4 contra 1 împotriva achitării, deşi nu existau dovezi că ar fi colaborat cu alte ţări. Se pare că prieteniile din tinereţe cu comuniştii, dar şi faptul că s-a opos construirii unei noi bombe au cântărit destul de mult. În 1967, la 63 de ani, el a murit de cancer pulmonar. Însă în 1963, chiar înainte de a fi asasinat, preşedintele J.F.Kennedy a anunţat că îi acordă lui Oppenheimer Premiul Fermi.
