Moartea doctorului Mina Minovici. „Rugăm ca în loc de coroane şi flori, sumele să fie date săracilor”

Numele fraților Minovici a rămas întipărit pe buzele bucureștenilor, la fel și numeroasele lor cercetări legate de lumea de dincolo, în care puțini avuseseră curajul să se avânte, chiar și în scop științific.

Decedat la 25 Aprilie 1933, făuritor al unei instituții dedicate studiului și practicii medicinei legale, cel care pledase cândva pentru cremațiune, Mina Minovici a fost înhumat la Bellu, în cavoul familiei, scrie Muzeul Nicolae Minovici, pe pagina de Facebook a instituției.

In memoriam

Cuvintele lui I. Stănescu, colaborator al savantului, au darul de a-l învălui pe medicul legist într-un aer aproape mistic, semnalând asemănările meseriei sale cu acelea ale unui preot căruia cei decedați îi mărturisesc secretele:

„În acest sanctuar de medicină şi justiţie a slujbei, zi şi noapte, o jumătate de veac, Mina Minovici, a fost preot. El descoperea pe masa de autopsie adevărul pur, adevărul juridic; reconstituia cadavrele, le identifica, după ce le făcuse de nerecunoscut putrefacţiunea; deosebind printr-un simţ special, crima de sinucidere, diferenţia moartea accidentală de moartea naturală, găsea de multe ori, prin mulţime, pe adevăratul criminal şi scotea astfel din beciul poliţiei pe un nevinovat, năpăstuit de urgia soartei”

Pentru un alt apropiat, Mina întruchipa modelul de „..savant popular ... care reușise să se impună atenției marelui public prin activitatea sa fecundă, prin multilateralitatea subiectelor de care se ocupa”.

În opera sa vastă, deschizătorul de drumuri al medicinei legale s-a ocupat și de asistența medicală și socială, fiind printre primii care au deschis campania antialcoolică. În fața lui au trecut 40.000 de cadavre, victime ale crimelor, asasinatelor, pruncuciderilor, morți subite, accidentați, anonimi.

În ultimele sale clipe, vizitat de ministrul justiției, Mina era mulțumit de adoptarea noii legi de organizare a Ministerului de Justiție, prin care medicii legiști experți în probleme de justiție au fost introduși în magistratură: „Elevii săi, magistrați ai medicinii, erau încadrați în definitiv într-o lege care-i asimila judecătorilor. Era fericit și mulțumit. IML era consacrat de direcție specială a ministerului de justiție”.

Moartea

Mina Minovici a murit în reședința sa, aflată în incinta Institutului medico-legal, la vârsta de 76 ani, după câteva zile de grele încercare, suferind de anghină pectorală. Dacă primul acces a avut loc vineri, boala s-a înrăutățit rapid, iar duminică medicul a căzut la pat.

Articolele periodicelor oferă numeroase detalii legate de ultimele sale clipe. Mina se simțea foarte slăbit și își dădea seama că se-apropie sfârșitul. El s-a stins înconjurat de membrii familiei, alături de fratele său, Nicu Minovici, dr. Nicolae Stoenescu și medicul legist T. Vasiliu, care i-a și declarat moartea.

Ceremoniile funerare

Familia a anunțat în presă decesul, menționând că, „După dorinţa defunctului, rugăm ca în loc de coroane şi flori, sumele să fie date săracilor”. Trupul lui Mina a fost adus în capela Institutului, în curtea căruia s-a deschis un registru care a fost acoperit cu nenumărate semnături.

Moartea doctorului Mina Minovici (foto: Muzeul Nicolae Minovici)

Funerariile au strâns o bogată mulțime de oameni, înalți demnitari, colaboratori, stundeți în medicină sau simpli cetățeni – veniți să își ia rămas bun de la cel care marcase modernizarea medicinei legale românești. Aducem la suprafață imagini și detalii legate de serviciul funerar al dr. Mina Minovici, puse în circulație de presa vremii. Mulțimea miilor de oameni era parcă neîncrezătoare în dispariția aceluia care a fost de atâtea ori în fața morții; mulțimea era minunată că medicul legist a fost, de fapt, un simplu om.

Iată ce relatează ziarele: „...o mulțime imensă a început să populeze cheiul Dâmboviței și strada Căuzași, în jurul Institutului, în vreme ce în curtea devenită neîncăpătoare, soseau diferiți actuali și foști înalți demnitari ai statului”.

În momentul în care sicriul a fost ridicat pe brațe și condus până la automobilul-dric, după dorința lui Mina, pentru a fi transportat mai departe către Cimitirul Bellu, „mulțimea a năvălit în jurul dricului automobil oprind complet circulația”. Altă sursă indică cum „Mulţimea a rupt în acest moment cordoanele şi a înconjurat camioneta”.

După moartea lui Mina a urmat, încet, și dispariția lui Ștefan, la 29 decembrie 1935, și cea a lui Nicolae Minovici, în vara anului 1941. Ne amintim astăzi cu respectul cuvenit de cei trei frați și le comemorăm amintirea și operele ce încă dăinuiesc.