Ionel Brătianu – Portret subiectiv

“Partizanii lui Brătianu îl socoteau drept “om genial” şi Istoria îl va clasa foarte sus, ca pe toţi cei care au reuşit să înfăptuiască ceva. În realitate, Ionel Brătianu n-a avut nici măcar o licărire de geniu şi succesele sale sunt datorite în bună parte norocului şi mai ales împrejurărilor, din care n-a tras de altminteri decât un minimum de folos. Că n-a fost un geniu politic, o dovedesc tocmai planurile lui, care au dat toate greş în măsura în care nu au fost complectate sau ajutate prin evenimente independente de voinţa lui şi imprevizibile.

Ionel Brătianu n-a fost un conducător genial de popoare, dar a fost un om foarte inteligent, desigur cel mai inteligent om politic al Românieiîn ultimii 50 de ani, fără a excepta chiar pe P.P. Carp. Carp avea o superioritate asupra lui Brătianu:o formidabilă forţă morală întemeiată pe adânci convingeri, forţă morală din care se ridica o voinţă de fier. Ionel Brătianu era un scepticşi un şovăitorşi singura lui convingere era că în ţara românească i se cuvenea primul loc, în toate.

Leneş, plin de duh– dar şi de goluri – din toată personalitatea lui emana un farmecnespus. Seducătorîn toată puterea cuvântului, cucerea cu aceeaşi înlesnire şi cu o elegantă “nonchalence” bărbaţii şi femeile. Mi-aduc aminte de Nicu Filipescu, spumegând şi trăznind, plecat la o întâlnire cu dânsul hotărât să-l ucidă şi înapoiat acasă îmblânzit şi cucerit… Acest dar de seducţie al lui Ionel Brătianu era cu atât mai neaşteptat cu cât fraţii şi surorile lui înfăţişau toţi cele mai odioase mutre de pe faţa pământului.

*****

Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VIII, Ed. Machiavelli, Bucureşti, 1996, pag. 88

sursa:istoriiregasite.wordpress.com