Ioan Ignatie Papp, episcopul Marii Uniri
Ioan Ignatie Papp, episcopul Marii Uniri, s-a născut în 1848 la Pociovaliște (jud. Bihor), dar, după absolvirea cursurilor primare la Curăţele și a gimnaziului la Beiuș, s-a înscris la Institutul Teologic de la Arad, pe care l-a absolvit în 1871 și s-a stabilit la Arad pentru tot restul vieţii.
În anul 1879 a fost hirotonit diacon, iar în 1890 preot celib, pentru ca, un deceniu mai târziu, să devină călugăr (sub numele de Ioan) la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Vreme de peste două decenii (1903-1925) a fost episcop al Aradului, iar între 1918-1920, întrucât moartea mitropolitului Ardealului, Vasile Mangra, a lăsat vacant scaunul mitropolitan, Ioan Ignatie Papp a devenit locţiitor de mitropolit.
În această calitate a cerut episcopatului ortodox din Transilvania și Banat să sprijine C.N.R.C. ca pe un „guvern provizoriu al naţiunii”, întrucât „unde merge poporul, mergem și noi, vlădicii”. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, înaintea deschiderii Marii Adunări Naţionale, episcopul Ioan Ignatie Papp a oficiat serviciul divin în biserica din Alba Iulia, încheind cu memorabilele cuvinte:
„Cel ce a înviat din morţi ... a înviat astăzi şi neamul românesc”.
Ca o recunoaștere a meritelor incontestabile pe care instituţia Bisericii le-a avut în mișcarea naţională din Transilvania, episcopul ortodox al Aradului, Ioan Ignatie Papp, și episcopul greco-catolic al Oradiei Mari, Demetriu Radu, au fost desemnaţi ca președinţi ai Marii Adunări Naţionale, alături de octogenarul memorandist, Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Naţional Român din Transilvania. Tot Ioan Ignatie Papp a rostit și discursul de încheiere a Marii Adunări:
„Dăm probe învederate că de câte ori se tractează despre soarta neamului românesc, clerul și poporul credincios, ca fii adevăraţi sunt una în dorinţele și aspiraţiunile naţionale de la vlădică până la opincă și de la opincă până la vlădică... bucuria zilei în care ne-a răsărit și nouă soarele dreptăţii, care ne este chezășia unei vieţi viitoare ca naţiunea românească liberă și unică îndreptăţită a dispune de soarta sa prezentă și viitoare”.
A doua zi s-a constituit Consiliul Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei, ai cărui membri (15) au depus jurământul în prezenţa episcopului Aradului, Ioan Ignatie Papp. După Unire, episcopul s-a implicat în continuare în viaţa comunităţii: a reorganizat curricula Institutului pedagogic-teologic din Arad, înlocuind limba maghiară, istoria, geografia, constituţia Ungariei cu discipline despre „ţările locuite de români”, l-a primit la Arad pe șeful Misiunii militare franceze în România, generalul Henri Berthelot, exprimându-și recunoștinţa și bucuria că „ne leagă comunitatea originii comune latine”, l-a susţinut pe Goldiș la conducerea Astrei.
În semn de apreciere a activităţii sale desfășurate pe altarul Bisericii și al naţiunii române, în 1924 a primit decoraţia regală „Coroana României” în grad de ofiţer. A murit în 1925 și a fost înmormântat, așa cum și-a dorit, în satul său natal, într-o criptă sub altarul bisericii ctitorite de el:
„Nu și-a dorit nimic din fastul orașului nici după moarte. Putea să se îngroape în cripta monumentală, pe cruce să-și scrie numele cu litere de aur... a preferat să meargă acasă, să-și doarmă somnul de veci în liniștea satului, unde clopotul bisericii sale se va tângui după dânsul, murmurul pâraielor vor povesti urmașilor despre fiul diacului, care a ajuns să poarte coroana de arhiereu”, spunea cu acest prilej viitorul episcop al Aradului, Andrei Magieru.
Arădenii îi datorează nu doar clădirea în care a funcţionat din 1913 Școala civilă de fete, unde s-a desfășurat ședinţa care a decis convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, ci și clopotul de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, realizat din captură de război în vremea păstoririi sale.
