Impărăteasa Salonina, imaginea unei zeiţe

Continuitatea dinastică este o raritate în secolul al III-lea. Avantajul lui Valerian în realizarea acestui lucru a fost maturitatea lui Gallienus în momentul cooptării, cei doi domnind împreună şapte ani. După capturarea tatălui său însă, Gallienus adoptă o altă direcţie politică, revocând edictul împotriva creştinilor şi negociind controlul estului prin acordarea lui Odenath a titlului de corrector totius Orientis[2]. Pe tot parcursul domniei Gallienus se dovedeşte un bun administrator, reuşind menţinerea unui relativ control asupra unui imperiu în descompunere. Imagistica publică accentuează ideea revenirii imperiului la o perioadă de prosperitate şi stabilitate ca urmare a controlului abil al împăratului.

Împărăteasa Salonina devine Augustaîncă din timpul coregenţei, păstrându-şi titlul pentru următorii 15 ani. Ca şi în cazul celorlalte împărătese-soldat, se cunosc puţine despre viaţa sa, dar mai multe decât suntem în general obişnuiţi în această perioadă. Majoritatea informaţiilor provin însă din Historia Augusta, deci acestea stau sub semnul îndoielii. Salonina este originară din Bithynia şi ajunge soţia lui Gallienus înainte de numirea acestuia în funcţie.

Originile sale o expun învăţăturilor lui Plotinus şi ale neoplatonismului pe care îl susţine. Din est îi avem de altfel şi numele complet, căci monede care se referă la ea drept Iulia Cornelia Salonina provin doar din Caria. Pe monedele din Ionia şi Lydia apare cu numele de Chrysogone. In jurul anului 254 este numită Augustaşi mater castrorum. Are doi copii, Valerianus Iunior, care moare în 258, şi Publis Licinius Cornelius Saloninus Valerianus, numit Caesar după 258 dar care moare şi el în 260 sau 261. Din surse reiese că împărăteasa l-a însoţit pe Gallienus în expediţiile militare şi era prezentă în tabăra unde acesta a fost asasinat în 268. Salonina este menţionată, în afară de Historia Augusta, în Epitome(33.1) şi la Zonaras (12.25.).

Imagini în propagandă

În legătură cu sursele epigrafice, ne-am aştepta ca o domnia lungă a Saloninei să producă o abundenţă de inscripţii, dar la acest capitol se află sub Tranquillina şi Otacilia Severa. În plus, titulatura sa este mult mai conservatoare decât cea a acestora. Dincolo de politica propagandistică ce miza pe viziunea retrospectivă, precaritatea titlului de materse datorează probabil şi morţii premature a celor doi moştenitori. Calitatea maternă nu poate fi exploatată la potenţialul maxim. Din cele 69 de inscripţii numai şapte îi celebrează maternitatea, în Asia Minor (Amyzon, Ancyra, Apamea), Africa (Sila), Italia (Falerii, Aquileia).

Salonina are însă legături directe cu trupele ceea ce ar fi justificat o exploatare mai mare a conceptului, dar uzanţa sa minimă sugerează şi o turnură ideologică. De fapt, titlul mater castrorumar fi apărut mai târziu în propagandă[11]. Adaosul târziu al acestui element propune existenţa chiar a două turnuri ideologice :o îndepărtare de modelul mai militarist al predecesorilor şi o reapropiere de acest model în momentul în care imperiul devine mai instabil.

Celelalte inscripţii se referă la Salonina în termeni de sanctissima, Augusta, coniunx, subliniind atributele sale de soţie[12]. Este o deviere destul de bruscă de la propaganda maternă a Otaciliei Severa sau Herenniei Etruscilla. Epitetele de sanctissimaşi coniunx, tradiţionale, apelează ca şi în cazul Tranquillinei la o imagine domestică, evitându-se atribute care apropie de sfera afacerilor publice precum triada mater castrorum senatus ac patriae.

Un aspect neobişnuit, singurul poate care trădează o abatere de la ipostazele feminine tradiţionale, este epitetul de domina[13]. Titlul de dominusrelevă tendinţa de autocratizare a puterii în secolul al III-lea, dar acesta işi face prezenţa pe inscripţii încă din secolul al II-lea[14]. Aşa cum atributul de mater patriaeinvocă bunăstarea statului roman, tot aşa şi dominaatestă rolul împărătesei de stăpână, patroană a sa. Titlul se va regăsi şi în inscripţiile Ulpiei Severina, soţia lui Aurelian. Pe de altă parte până acum nu s-a mai întrebuinţat o expresie atât de directă a puterii pe scena împărăteselor-soldat.

Numismatica reflectă şi ea un conservatorism. Monedele lui Gallienus începând cu 260 se axează mai întâi pe victorii militare, dar acestea se împuţinează treptat, la fel ca şi cele cu pax[15]. Un mai mare procent îl cuprind cele care îl înfăţişează drept restitutor orbissau restitutor orientis, iar monedele care celebrează virtuţi marţiale precum fides, sau zei ai războiului sunt mai dese în anii ultimi ai domniei. Victoria, Marsşi Iupitersunt prezenţe constante pe acestea, în diverse ipostaze :Victoria Aeterna, Mars Pacifero, Iovi Conserva, Iovi Stator[16].

Pentru că este singura Augustaşi din pricina longevităţii şi relativei stabilităţi a domniei, Salonina este onorată mult mai frecvent în asociere cu o gamă mai largă de zeităţi şi cu tematici diverse. În plus, conexiunea acesteia cu divinităţile poate fi considerată o expresie a propriei identificări a lui Gallienus cu planul divinului. Astfel, personificările includ :Abundantia Aug., Concordia Aet., Fides Militum, Fortuna Aug., Fortuna Redux, Indulgentia Aug., Laetitia Aug., Oriens Aug., Pax Aug., Pax Publica, Pietas Aug., Providentia Aug., Pudicitia, Securitas orbis, Securitas Perpetua, Uberitas Aug., Victoria Aet., Salus Aug. (fig. 24a, 24b) iar dintre zeităţi enumerăm :Diana Lucifera, Diana Conservatrix Aug., Iuno Conservatrix, Iuno Regina, Venus Genetrix, Venus Victrix, Venus Felix (fig. 25).

Ca şi Etruscilla sau Cornelia Supera, Salonina este asociată cu Iuno Regina (fig. 26), subliniind rolul de prima femina a Imperiului Roman. În acelaşi timp se emit monede cu Gallienus care îl au pe revers pe Iupiter[17], o ilustrare a unităţii familiei imperiale şi a întâietăţii sale. Este totodată asociată cu victoriile militare ale lui Gallienus şi Valerian în momentul în care pe revers apare Iunoîn ipostaza de Victrix[18], aluzie la victoria din Germania care îi permite împăratului preluarea cognomenului de Germanicus[19]. Alte astfel de conexiuni directe mai întâlnim doar în cazul domniei lui Decius şi a Herenniei Etruscilla. Avem de data aceasta un element de iconografie mai progresistă şi conformă cu realitatea în care armata deţine însemnătatea majoră ca garant al puterii imperiale.

Iuno Victrix, cu sceptru şi patera, conţine atât aspecte atât tradiţionale cât şi originale ale propagandei. Femeia de obicei este reprezentată cu Venus Victrixca referinţă la dinastiile anterioare, în special cea Iulio-Claudiană[20]. Iuno apare şi ea relativ des pe monedele feminine, întrucât ea şi împărăteasa sunt reprezentantele principale ale celor două tărâmuri, divin şi cel uman, care este o oglindire a celui divin. Combinând imaginea Iunonei cu conceptul Victoriei, nu numai că se face referire la o epocă de aur a Imperiului Roman, dar se adaugă şi o nouă valoare epitetului de Victrixcare devine o calitate principală a casei imperiale.

Puterea romană se exprimă şi prin monedele cu legenda Romae aeternaepe revers şi bustul împărătesei pe avers[21]. Zeiţa Roma stă pe un tron ţinând în mână o statuie a Victoriei, deci iconografia se înscrie pe aceeaşi linie a mesajului. Şi o serie de monede cu Gallienus pe avers şi Romae Aeternaepe revers desupra zeiţei cu statuia Victoriei celebrează devotamentul casei imperiale faţă de puterea eternă a Romei. Atât Gallienus, cât şi Salonina funcţionează ca garanţi ai acestei eternităţi. O asociere atât de frecventă cu veşnicia cetăţii o distinge pe împărăteasă de predecesoarele ei, mai mult, reversurile sugerează o tot mai pronunţată identitate de tematică iconografică între împărat şi împărăteasă.

Deşi emisiunile combină adesea elementele ideologice vechi cu cele noi, anumite emisiuni sunt cu totul retrospective. Gallienus este în mod particular atras de propaganda Iulio-Claudiană pe care vrea să şi-o aproprieze[22]şi o extinde şi la imagistica soţiei sale, care nu apare numai alături de combinaţia Iuno Victrix (fig. 26), ci şi cu mai bine cunoscuta Venus Victrixsau Venus Genetrix, mama simbolică a dinastiei Iulio-Claudiene şi deci a statului roman.

Pe emisiuni o întâlnim şi pe Diana, în mod particular Diana Felix, epitet de obicei al lui Venus în propaganda imperială. Venus Felixcomportă asocieri puternice cu generalii învingători ai Romei de la finele Republicii şi începutul Imperiului, Gallienus cultivând cu perseverenţă această referinţă la un trecut îndepărtat glorios întruchipat simbolic de Venus Felix.[23]Prin urmare Diana Felixtrebuie să fi însemnat altceva. Ca zeiţă a vânătorii, este posibil ca apelativul să fi adus în vedere succesul militar al împăratului. Apropierea dintre vânătoare şi război pentru crearea unor metafore vizuale se întrevede încă de la vasele attice[24]. Diana Felixindică mai degrabă activităţi marţiale decât domestice cum o face Venus, un motiv necesar în condiţiile pericolului barbar de la graniţă. Nu este exclus ca epitetul să întărească chiar conceptul de virtus. Asociind-o pe Salonina cu zeiţa vânătorii, Gallienus manipulează percepţia publică asupra propriilor virtuţi marţiale.

Păstrând nota conservatoare, emisiunile o prezintă pe revers şi pe Vesta, care poartă o statuie a Victoriei şi un sceptru sub legenda Vesta Aeterna, care iarăşi subliniază perenitatea imperiului. Nu numai că o înfăţişează pe păstrătoarea flăcării veşnice a Romei cu o statuie a Victoriei, simbol al dominaţiei romane, dar această simbolistică se leagă de imaginea împărătesei, nu a împăratului. Este şi pentru prima dată când Vesta apare cu epicleza de Aeterna, ceea ce îi acordă Saloninei o poziţie de putere mai importantă prin invocarea sursei simbolice a longevităţii şi dominanţei romane.

Emisiunile cuprind şi multe personificări de virtuţi imperiale, dintre care multe ilustrează calităţi feminine tradiţionale :fecunditas, pudicitia, pietas. Printre ele se numără şi concordia, sinonimă unităţii şi armoniei casei imperiale şi a statului, chiar şi în timpul coregenţei cu Valerian, cum se întâmplă şi în cazul lui Marcus Aurelius şi al Faustinei Minor când Antoninus Pius încă este Augustus.

Prosperitatea mai este invocată şi prin prezenţa unică în această perioadă a zeiţei recoltelor bogate, Dea Segetia, în timpul coregenţei. Pe acest tip numismatic se află o statuie de cult a zeiţei în interiorul unui templu, folosirea sa în propagandă comunicând cu claritate mesajul stabilităţii şi abundenţei.

Imagistica imperială suferă o schimbare după capturarea lui Valerinan de către perşi. Deşi Gallienus păstrează nota retrospectivă dezvoltată în timpul coregenţei pentru a se separa de ideologia împăraţilor-soldaţi de dinainte şi a construi o imagine mai prosperă, dificultăţile externe impun o tentă mai militaristă. Pentru legitimarea puterii oriucărui conducător în acest secol, susţinerea trupelor este absolut necesară. Pentru a accentua ideea de loialitate a armatei se foloseşte şi de monedele Saloninei, pe care se reprezintă mai frecvent teme masculine şi militare.

Monetăria de la Roma produce de exemplu monede cu legenda fides militum, fidescu sceptrul care afirmă vizual puterea militară. Monedele cu felix, felicitassunt înlocuite de monede cu personificarea Fortunei, cu epitetele Augustasau Redux, ceea ce implică atribuţii diferite :Fortuna Augustaţine o pateraşi este lângă un altar sacrificial, iar Fortuna Reduxţine cornucopia. Fortunaafirmă mai mult ideea de succes militar decât felicitascare se află în sfera ideii de prosperitate.

Este prezentă şi Iuno Conservatrix, care fie ţine pateraşi sceptrul, fie apare doar în legenda Iuno ConservatrixAugustacu o căprioară[31], o temă destul de enigmatică (fig. 27). Căprioara face aluzie mai mult la zeiţa Diana şi este posibil să fie vorba iarăşi de o combinaţie iconografică după cum am mai întâlnit în propaganda gallienică :stabilitatea, prosperitatea şi siguranţa statului transpuse de Iuno Conservatrixîmbinate cu capabilităţile militare care le asigură exprimate printr-un simbol al Dianei.

Iconografia Saloninei implică şi ea conexiunea strânsă cu armata :ca şi Etruscilla, Salonina poartă paludamentum[32], indicând într-un mod foarte direct victoriile militare ale lui Gallienus, care poartă acelaşi veşmânt. Din Orient avem chiar emisiuni ale Saloninei care o înfăţişează pe revers pe Venus cu coif, scut şi suliţă, sub legenda Venus Aug. Este o imagine militară foarte explicită ce întăreşte ideologic apropierea de armată.

Odată cu exploatarea mai consistentă a iconografiei militare îşi face loc pe emisiuni şi pax, cu personificarile pax Augustaşi pax publica. Utilizarea sa completează natura militară a temelor dezvoltate în propagandă în timpul domniei singulare a lui Gallienus. Menţiunea păcii apare chiar mai des pe monedele Saloninei, adesea sub forma aug in pace, monede produse în special la Mediolanum care o înfăţişează pe împărăteasă cu un sceptru şi o ramură de măslin. În acest fel iconografia Saloninei ilustrează pacea gallienică într-un moment în care imperiul devine tot mai periclitat, în vreme ce împăratul se îndepărtează de la tematica păcii pentru a se apropia de una marţială. Cele două idei sunt complementare, războaiele reuşite fiind calea de pacificare a imperiului.

În timpul domniei lui Gallienus virtuţile imperiale continuă să îşi facă apariţia pe monedele Saloninei, dar ele nu reprezintă o simplă continuare a ideologiei conturate în vremea coregenţei. Aşadar, numismatica împărătesei după 260 cuprinde personificări ale unor calităţi precum laetitia, abundantia, providentia, uberitas, salus, liberalitas, aequitas, toate atestând caracteristicile domniei aşa cum trebuia să fie în viziunea lui Gallienus. Conceptul de uberitas, ultima dată atestat la Traianus Decius, renaşte odată cu Gallienus[36].

În ceea ce priveşte portretistica sculpturală, cea din perioada coregenţei reflectă în cazul lui Gallienus o legitimare dinastică şi nu de tip militar. Se revine la stilul clasicizant al lui Augustus, dar şi la un model mai apropiat temporal, Gordian al III-lea, la rândul său legitimat dinastic[37]. Portretistica suferă o schimbare după capturarea lui Valerian, când modalitatea de reprezentare aminteşte de Alexandru cel Mare, datorită părului mai lung şi bogat reminiscent din epoca elenistică. În rest, trăsăturile par similare cu cele anterioare :bărbia ascuţită, liniile feţei bine definite, uşoara încruntare[38]. Aproprierea lui Alexandru cel Mare subliniază noul rol de singur conducător al Romei, victorios şi longeviv, fiind o imagine a puterii foarte elocventă.

Cât despre Salonina, în ciuda unei domnii neobişnuit de lungi, de 15 ani, nu există portrete cu o atribuire certă. În schimb, o bază de statuie din Bubon confirmă faptul că împărăteasa a beneficiat de monumente în cinstea sa pe cuprinsul imperiului[39]. Acolo, în Lycia, s-au descoperit rămăşiţele unei clădiri monumentale cu statui şi inscripţii ale familiei imperiale din vremea lui Nero până la Gallienus[40]. Unii cercetători sunt de părere că Sebasteionul din Bubon nu este altceva decât un depozit cu statui furate şi vandalizate în secolul al III-lea[41], dar inscripţiile şi bazele sugerează existenţa unor statui permanente şi o construcţie intenţionată a monumentului.

Este probabil să fi fost un Sebasteion, asemenea celui de la Aphrodisias. Baza pentru Salonina nu conţine şi sculptura, prin urmare nu putem asocia nicio imagine cu ea. Alte inscripţii includ dedicaţii către Poppaea Sabina, Nerva, Marcus Aurelius, Lucius Verus, Commodus, Septimius Severus, Iulia Domna, Caracalla, Gordian al III-lea, Valerian şi Gallienus. O ştersătură sub inscripţia Saloninei ne arată că baza era iniţial pentru Geta, care suferă damnatio memoriae[42].

Sub semnul întrebării este o sculptură care reprezintă o femeie şezând, cu atributele lui Venus, descoperită în Cazanello, un sat la aproximativ 10 km. de Tarquinia, care decora probabil o villa. Unii cercetători consideră că este Salonina în ipostaza de Venus[43], dar poate fi vorba şi de o comandă privată, pentru că iconografia cu Venuseste un element întâlnit pe sarcofagele de secol III[44]. Totuşi, dimensiunile statuii şi tăietura pentru diademă sugerează mai degrabă un personaj imperial, candidata principală fiind Salonina.

Sculptura înfăţisează o femeie cu o frizură de tip Scheitelzopf, iar tăietura părului sugerează o diademă sau cunună. Asocierea explicită cu Venusprin prezenţa unui Eroslângă tron favorizează ideea unei identificări imperiale. Părul, care este adunat la spate şi răsucit într-un coc în creştetul capului aminteşte de iconografia numismatică[45]. Există totuşi o variaţie, pentru că pe monede părul este adunat într-o împletitură, nu un coc, însă este mai probabilă o nouă frizură decât o Augusta necunoscută. In plus, şi khiton-ul favorizează o situare în epoca gallienică, din cauza tendinţelor artistice filoelene.

Mai mult, iconografia numismatică reprezintă o femeie cu un maxilar pătrat, ochii bine definiţi şi obraji cărnoşi, caracteristici regăsite şi la sculptură. Alături de ţinută şi postură, care amintesc de prototipurile greceşti ale secolului al V-lea a.Hr. pe care Gallienus încerca să le transpună în artă[46]. Concluzionând, în vreme ce trupul ar putea fi o creaţie anterioară, similitudinile faciale pledează pentru o identificare cu Salonina. Invocarea lui Venusaici este pertinentă dată fiind prezenţa ei constantă pe monede, iar Erossubliniază calitatea maternă a personajului.

Concepţia ideologică a împăratului o integrează pe Venus pentru a aminti de epoca de aur a istoriei imperiului. Acesta îşi exprimă politica tradiţionalistă prin legătura dintre Salonina şi Venus Genetrix, precursoarea Iulio-Claudienilor şi implicit simbolul domniilor reuşite.

Note:

[11]Klein 1998, 237.

[12]CILVI 1110-1111;CILV 857, CILXI 3091.

[13]AE1908, 74.

[14]Watson 1999, 180.

[15]RICVa, 153, nr. 252-260.

[16]Vezi RICVa.

[17]RICVa, 149-150, nr. 207-221.

[18]În timpul coregenţei sunt mai dese emisiunile cu Iuno Regina.

[19]Klein 1998, 187.

[20]Schilling 1954, 296-301.

[21]Göbl 1951, 36-38.

[22]Alföldi 1930, 11-13;Fittschen 1969, 197-236. Wood 1986, 45-48:în ciuda păstrării multor conotaţii conservatoare, unele trăsături interpretate drept retrospective sunt de fapt de inspiraţie contemporană.

[23]Schilling 1954, 290-295.

[24]Barringer 2001, 10-59.

[31] Toate tipurile de monede mentionate sunt de gasit in RICVa.

[32]Bastien 1993, 640.

[36]Arnaldi 1979, 119-120.

[37]În vreme ce Filip Arabul sau Traianus Decius sunt mai mult orientaţi spre stilul veristic, marcat prin încreţiturile frunţii ce indică îngrijorarea pentru soarta imperiului, Gallienus are o fineţe a reprezentării ce exprimă calmul. Vezi Berlin, Staatliche Museen, Antiken-Sammlung, R114.

[38]Breckenridge 1968, 214;Wood 1986, 91.

[39]AE1981, 794.

[40]Jones 1977, 267-287.

[41]Kozloff 1987, 134-135.

[42]Inan 1993, 233.

[43]Wood 1986, 92-93.

[44]Schade 2003, 34.

[45]Delbrueck 1940, 99.

[46]Wood vorbeşte chiar despre o “renaştere gallienică”.