⬆

Drumul către succes parcurs de două mari artiste în România comunistă a anilor ’60-‘80

Autor: Cristina Roman

În anii ’60-’70 se lansau în muzica ușoară două tinere soliste care la scurt timp de la debuturile lor în televiziune și radio aveau să devină două mari voci ale muzicii românești. Margareta Pâslaru și Corina Chiriac sunt două artiste complete ale scenei contemporane românești. Sunt textiere, compozitoare, soliste, celebre în țările din Estul Europei în anii ’60-’80, au jucat în teatru și în film, au emigrat în America, au revenit în țară, au scris cărți, au realizat emisiuni la radio și televiziune. Lansate în anii regimului comunist și-au continuat activitatea artistică și în perioada ‘90-2000 având succes și în prezent demonstrând astfel că valoarea lor artistică este de necontestat. Sunt emoționante momentele de la deschiderea Festivalului Electric Castle de la Bonțida-Cluj din iulie 2017, unde Corina Chiriac a susținut un recital și mii de tineri au cântat împreună cu ea, cunoscutele sale melodii “Strada Speranței” și “Rața”.

Primii pași pe calea muzicii

Două destine artistice asemănătoare, Margareta Pâslaru și Corina Chiriac s-au născut în familii de artiști, au manifestat încă din copilărie o mare pasiune pentru teatru dorindu-și să devină actrițe, au făcut cariere muzicale de mare succes datorită talentului lor artistic, au scris două cărți autobiografice demonstrând astfel și un talent scriitoricesc. Despre Margareta, Corina spunea într-un interviu că: “Margareta este un soldat perfect în ce privește disciplina de sine când e vorba de înregistrări, filmări, de punctualitate, atitudinea scenică, de relația cu publicul.” Cele două artiste au deprins din casă tainele muzicii pe sunetele unei partituri de Chopin, sau a unei piese de jazz interpretate la pian.

Margareta Pâslaru se năștea pe 9 iulie 1943 într-o familie în care după cum spunea ea, ambianța artistică avea să o inflențeze în cariera sa de mai târziu. A crescut printre sculpturile bunicului Ion Dimitriu-Bârlad (profesor la liceul Gh. Lazăr și membru al Fondului Plastic), picturile și pianul bunicii Ana Constanțiu (absolventă a școlii de Bell Arte, pasionată și de muzică cântând adesea la pian) și costumele din spectacole și fotografiile mamei sale care era solistă de operă. Mama a studiat canto în Italia, iar sora acesteia studiase baletul tot în Italia fiind dansatoare în Ansamblul Armatei. Margareta și-a urmat familia pe calea artistică fiind influențată de atmosfera artistică de acasă. La vârsta de 4-5 ani a interpretat rolul copilului alături de mama sa în opera Madame Buterfly la Opera din Sibiu. La 5 ani susținea recitaluri de balet, iar la 7 ani interpreta la pian, piese de Rameau și Mozart. A urmat o perioadă, cursurile Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”. După terminarea liceului și-a dorit să se înscrie la Facultatea de Teatru, dar a renunțat pentru că regulamentul de atunci al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică nu permitea ca în primii doi ani, studenții să aibă angajamente profesionale în televiziune și radio. A ales să își continue cariera muzicală începută la sfârșitul anilor ’50. A susținut examen de admitere la Facultatea de Drept pe care nu a absolvit-o pentru că în anul 1964 avea să își îndeplinească visul de a juca teatru. În urma unei audiții la Teatrul Bulandra a fost aleasă de regizorul Liviu Ciulei să joace în piesa “Opera de trei parale” de Bertolt Brecht. Piesa s-a jucat 4 stagiuni ceea ce a însemnat peste 400 de spectacole.

Pe 26 octombrie 1949 se năștea într-o familie de muzicieni, Corina Chiriac. Tatăl său, Mircea Chiriac a urmat cursurile Facultății de Drept și ale Conservatorului Regal de Muzică din București, iar mama sa a absolvit Conservatorul Regal de Muzică fiind pianistă. Părinții săi au fost profesori universitari la Conservator. Corina a crescut cu muzica în casă. La emisiunea Andreei Esca la Europa FM mărturisea că: “Bunica mea cânta la pian, se așeza și tata la pian și cânta un pic de jazz, sora lui tata cânta foarte frumos piesele vremii.” A urmat cursurile de vioară și pian la Școala de Muzică nr. 1. Și-a dorit foarte mult să fie actriță având-o ca model pe marea artistă Carmen Stănescu și în 1967 s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. După absolvirea facultății de teatru în anul 1972 a fost repartizată la Teatrul de Stat din Oradea, unde după o perioadă a obținut de la directorul teatrului, “negația” putând astfel să își continue cariera muzicală începută în anii studenției. Când și-a dat seama că putea să facă o carieră muzicală de succes a ales să lase deoparte actoria ca pe o a doua profesie, atunci când avea să se oprească să cânte. Mărturisea că se aștepta ca la un anumit moment cariera sa în muzică să se încheie: “Aveam un backup, intru într-un teatru și oi vedea eu…”

Debuturile în muzică și film

Margareta cânta la sfârșitul anilor ’50 în brigăzile de artiști amatori cu orchestra condusă de Paul Ghențăr la Casa de Cultură “Grivița Roșie”. În 1958 și-a făcut debutul în televiziune la doar 15 ani jumătate, într-un spectacol al Casei de Cultură televizat în direct. În acel spectacol a descoperit-o compozitorul George Grigoriu care i-a remarcat vocea sa aparte cu un timbru grav și i-a încredințat melodia Chemarea mării. A urmat înregistrarea la radio a piesei muzicale Chemarea mării. În 1960, Chemarea mării a fost înregistrată la Electrecord, iar în1961 a apărut discul înregistrându-se 26.000 de exemplare vândute. În 1960 Margareta a fost aleasă să cânte în limba italiană în emisunea “Toată lumea face sport” dedicată succesului sportivilor români la Olimpiada de la Roma, realizată de regizorul Valeriu Lazarov. Era prima emisiune realizată în studioul Televiziunii Române, la care a fost invitată să cânte. Debutul artistei în cinematografie avea să fie în 1965 în coproducția româno-sovietică Tunelul regizat de Francisc Munteanu. Filmările s-au desfășurat la Sibiu, Buftea și la Moscova la studiourile Mosfilm. Artista a primit premiul de debut cinematografic și spunea într-un interviu la Agerpres că era un “premiu care obligă”. Ulterior aveau să urmeze și alte roluri în filme.

La sfârșitul anilor ’60 fiind studentă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Corina Chiriac cânta la Casa de Cultură “Grigore Preoteasa” având recitaluri de șansonete sâmbăta seara. Debutul muzical al Corinei s-a produs la 20 de ani când era în anul trei de facultate la actorie, la concursul pentru tineri soliști de muzică ușoară “Steaua fără Nume” în martie 1970 transmis în direct la televiziune. Printre melodiile interpretate în concurs de ea a fost și o reinterpretare a valsului Valurile Dunării compusă de Iosif Ivanovici. A câștigat trofeul “Steaua fără nume” cu melodia Scrisoare de dor compusă de Nicolae Fernic pe un text scris de Aurel Felea, preluată din repertoriul Margaretei Pâslaru. Tatăl său a auzit-o pentru prima oară cântând la “Steaua fără nume” și a fost impresionat de timbrul vocii ei. A durat 4 ani până i-a convins pe compozitori că poate să cânte șlagăre pentru că după cum spunea ea într-un interviu acordat Andreei Esca la Europa FM: “Ei nu vedeau vocea mea în șlagăre cu piese ritmate.” Primul care i-a compus piese a fost Ion Cristinoiu, au urmat Horia Moculescu, Vasile Veselovschi. În 1972 Corina a debutat în cinematografie având roluri în filmele Aventuri la Marea Neagră și în Cu mîinile curate, urmând în 1976 un rol în filmul Roșcovanul.

O activitate artistică de mare succes în anii ’60-‘80

După debuturile la radio și televiziune, pentru Margareta Pâslaru a urmat participarea la prima ediție a Festivalului de la Mamaia în 1963, unde a câștigat premiul Uniunii Scriitorilor cu melodia compozitorului Florin Bogardo, Cum e oare?. La o altă ediție a Festivalului a câștigat premiul al-II-lea cu o altă melodie a lui Florin Bogardo, Să nu uităm să iubim trandafirii. În 8 ani de participări la Festivalul de la Mamaia în perioada 1963-1976 a primit de la compozitori 35 de melodii și a susținut recitaluri pe scena Festivalului în 1973, 1975 și 1976. Margareta a fost textieră și compozitoare la foarte multe dintre melodiile cântate de ea și care aveau să devină mari șlagăre: Diamant fermecat (versuri de Eugen Rotaru, muzica compusă de Margareta Pâslaru), Lasă-mi toamnă pomii verzi (versuri de Ana Blandiana, muzica compusă de Margareta Pâslaru), Timpul (versuri de Margareta Pâslaru, muzica compusă de Margareta Pâslaru), Romanța soarelui (versuri de Ion Minulescu, muzica compusă de Margareta Pâslaru). Despre talentul său și pasiunea pentru a scrie texte și a compune muzică vorbește chiar ea: “Ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoție, o amintire, citesc versuri și sunt anumite pasaje care mă tulbură, melodia îmi sună cumva potrivită versurilor…” 65 de compozitori i-au compus 788 de piese de muzică înregistrate la radio, televiziune și pe discuri. Amintim doar câteva nume de compozitori dintre cei mai cunoscuți și apreciați de public pentru compozițiile lor: Ion Cristinoiu, Camelia Dăscălescu, Vasile Vasilache jr., Aurel Manolache, Jolt Kerestély, Radu Șerban, George Grigoriu, ș.a. Dintre textierii foarte talentați ai anilor ’60-’80, care au scris textele melodiilor interpretate de ea enumerăm pe câțiva care au scris textele și altor îndrăgite piese de muzică ușoară cântate de alți mari artiști ai vremii: Mihai Maximilian, Ovidiu Dumitru, Eugen Rotaru, Aurel Storin, Aurel Felea, ș.a.

Până la plecarea sa din țară în iarna anului 1983 a avut o perioadă de mare succes atât în muzică cât și în cinematografie. Margareta era foarte iubită de public și făcea numeroase bisuri la concertele sale atât din țară cât și din străinătate, în anii ’60-‘80, datorită vocii sale deosbite, diversității repertoriului, a coregrafiei și a costumelor sale. Prin complexitatea actului său artistic pe care îl prezenta pe scenă, putea face singură un spectacol de 2-3 ore. A participat la prima ediție a Festivalului “Cerbul de Aur” de la Brașov în 1968, când a obținut o mențiune și la a doua ediție a Festivalului din 1969 a fost invitată să cânte în recital. În 1968 la împlinirea a 10 ani de activitate muzicală, la 25 de ani a susținut un recital cu 23 de piese muzicale la Cercul Militar. Vocea sa cu un timbru grav a făcut succes și în afara țării. A obținut premii la festivaluri internaționale: Festivalul de muzică modernă organizat de Radioteleviziunea maghiară în 1967, Festivalul de la Sopot în 1968, Târgul Internațional al Discului de la Cannes din 1969. La Festivalul de muzică modernă de la Budapesta a reușit să impresioneze întrega audiență. Potrivit presei maghiare și germane la jumătatea anilor ’60, Margareta vindea 300.000 de discuri în țările socialiste.

Cinematografia a reprezentat o altă latură de succes a artistei. Povestea într-un interviu acordat jurnalistei Andreea Esca că după ce au văzut-o regizorii jucând în piesa de teatru Opera de trei parale au spus: “Uite, poate să joace, poate să joace.” și așa a urmat debutul în cinematografie. A debutat în 1965 în filmul Tunelul, în 1972 au urmat Veronica și Veronica se întoarce în regia Elisabetei Bostan. Treptat a fost distribuită și în alte filme: Un film cu o fată fermecătoare în regia lui Lucian Bratu, Împușcături pe portativ, Vacanța cea mare. A compus muzica pentru serialul de animație Mihaela foarte îndrăgit de copiii anilor ’70-’80.

Despre Corina Chiriac, Margareta spunea într-un interviu acordat Andreei Esca la Europa FM, că: “Are un simț al umorului extraordinar. Este atât de dăruită și de talentată…” În cartea sa autobiografică “Minuni trăite”, Corina definește marele artist spunând: “Asta este ceea ce te face Artist și Om: Emoția. Cu ea deschizi ușa sufletului cuiva. […] Cântam curat, știam note, artistic aș fi făcut față și în Vest.” După câștigarea trofeului “Steaua fără Nume” a devenit o solistă tot mai cunoscută și apreciată în lumea muzicală fiind foarte iubită de public. Avea doar 21 de ani când a participat în anul 1971 la ultima ediție a Festivalului “Cerbul de Aur” de la Brașov din perioada comunistă, unde a obținut Cerbul de Bronz cu o melodie din repertoriul Margaretei Pâslaru, Va veni o clipă... compusă de compozitorul Paul Urmuzescu. În 1975 a fost invitată să participe la trei Festivaluri internaționale: “Orfeul de Aur” în Bulgaria, la Sopot în Polonia și la Dresda în Republica Democrată Germania. La Festivalul de la Sopot a obținut premiul 3 și la Dresda premiul 2. Primul contract avut în străinătate cu Agenția Română de Impresariat Artistic a fost în 1971 în Cehoslovacia. A cântat 11 ani în Republica Democrată Germania și în toate țările comuniste din Estul Europei.

În 1979 a făcut parte din echipa de artiști care au filmat primul show color la Televiziunea Română, numit “Eu sunt Corina”. Show-ul a primit un premiu la un concurs al emisiunilor de televiziune de la Montreux, în Elveția. Anii ’70-’80 au însemnat pentru artistă o carieră de mare succes. A participat la foarte multe ediții ale Festivalului de la Mamaia atât cu piese în concurs cât și cu recitaluri. A susținut recitaluri la Sala Radio, în cadrul Festivalului “Melodii” care se desfășura la Sala Polivalentă, și în cadrul concursului de creație de muzică ușoară „Șlagăre în devenire”. De asemenea a avut numeroase înregistrări la televiziune, radio și la Electrecord înregistrând de-a lungul carierei sale, peste 500 de melodii.

O mare parte dintre marii compozitori de muzică ușoară ai anilor ’70-‘80 i-au compus melodii care foarte repede au devenit șlagăre: Ion Cristinoiu, Horia Moculescu, Aurel Moga, Dan Dimitriu, Vasile Veselovschi, ș.a. Corina a scris textele sau a compus muzica la multe dintre piesele sale: Permiteți (versuri de Mihai Maximilian, muzică compusă de Corina Chiriac), Să nu le spui că ne iubim (versuri de Corina Chiriac, muzică compusă de Ion Cristinoiu), Rămâne o artistă (versuri de Mihai Maximilian, muzica compusă de Corina Chiriac), Nu te enerva (versuri de Corina Chiriac, muzica compusă de Marius Țeicu). A avut o colaborare de succes cu talentatul textier Mihai Maximilian, la o mare parte dintre cântecele sale care aveau să devină printre cele mai ascultate și fredonate șlagăre.

Atunci când cântă pe scenă, Corina Chiriac transmite publicului, emoție. Datorită Facultății de Teatru pe care a absolvit-o reușește să comunice cu publicul și să improvizeze pe textele melodiilor. În anii ’70-’80, artista făcea săli de spectacol și teatre de vară arhipline pentru că transforma scena într-o punte de comunicare permanentă cu publicul. Are un timbru vocal aparte făcând parte dintre acei soliști care așa cum declara compozitorul Horia Moculescu sunt “incapabili să cânte o notă falsă”. Compozitorul Andrei Tudor spunea despre Corina, că este “un artist care emoționează și orice alt artist în momentul în care cântă cu Corina Chiriac simte acea emoție.”

Rolul televiziunii și al radioului în lansarea și promovarea artiștilor anilor ’60-‘80

Muzica, teatrul și filmul au fost în anii ’60-’80 cele mai importante mijloace ale creației artistice utilizate de propaganda comunistă pentru a ajunge mai ușor la oameni. Aparatul de propagandă a creat în acea perioadă brigăzile de artiști amatori care activau în case de cultură și cămine culturale. Din rândul acestor artiști își alegeau regizorii actorii pentru figurație în piese de teatru și de asemenea compozitorii își alegeau soliștii pentru a le încredința melodii. Margareta a fost descoperită la sfârșitul anilor ’50 de realizatorii de televiziune, Ileana Pop și Vlad Bâtcă, într-o brigadă de artiști amatori care susținea spectacole la Casa de Cultură “Grivița Roșie”. La sfârșitul anilor ’60 în perioada studenției, Corina cânta la Casa de Cultură “Grigore Preoteasa” și a fost aleasă de regizori pentru figurație la Teatrul de Comedie în piesa de teatru Sfântul de Eugen Barbu și la teatrul de televiziune, în piesa Domnița Anastasia. Doi ani a făcut figurație la teatru TV.

Printre tinerii artiști care s-au lansat în anii ’60-’70 în mișcarea de amatori au fost și excepții, mari talente care în timp și-au confirmat valoarea și au făcut cariere artistice de mare succes. Sistemul de propagandă creat de regimul comunist avea nevoie de compozitori care să compună melodii patriotice și omagiale, de soliști care să interpreteze acele cântece, de regizori care să facă piese de teatru și filme cu conținut ideologic și de propagandă și de actori care să joace în acele piese de teatru și filme.

Creatorii de șlagăre ai anilor ’60-’80 la fel ca alți artiști din alte sfere ale artei erau obligați de aparatul de propagandă să compună cântece patriotice și omagiale. Margareta Pâslaru povestește în cartea sa „Eu și timpul” cum bunicul său “suferea ca artist” pentru că era obligat să accepte anumite “comenzi plicticoase” privind realizarea unor basoreliefuri ale lui Marx, Engels, Lenin: “Dacă ar fi refuzat comanda nu am fi avut ce mânca; în plus ne-ar fi băgat chiriași în casă (ceea ce s-a și întâmplat în anii ce au urmat).” Dacă compozitorii de muzică ușoară ar fi refuzat să compună și melodii patriotice, probabil li s-ar fi interzis să își mai practice meseria.

Televiziunea și radioul au avut un rol important în lansarea și promovarea marilor artiști ai perioadei ’60-’80. Obiectivele și direcțiile emisiunilor de televiziune și radio erau stabilite periodic de conducerea Radioteleviziunii la indicațiile aparatului de propagandă și apoi erau transmise spre aprobare Elenei Ceaușescu, Prim Viceprim-Ministru al guvernului la acea vreme. Scopul principal al tuturor emisiunilor de cultură și divertisment din acei ani era promovarea “creației naționale”. În februarie 1963 la o ședință a Consiliului muzicii din Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă s-a hotărât organizarea Festivalului-concurs de muzică ușoară de la Mamaia care avea ca obiectiv promovarea muzicii ușoare românești. Edițiile Festivalului din 1963 până în 1976 au fost transmise în direct de televiziune și radio.

Emisiunile de divertisment și cele muzicale care figurau în programele Tv trebuiau să difuzeze cu prioritate soliști și compozitori români de muzică ușoară. Planurile din anul 1985 ale emisiunilor de divertisment “La sfârșit de săptămână” și “Albumul Duminical” prevedea “promovarea cu mai multă exigență a muzicii ușoare”. De asemenea emisiunile de varietăți de sâmbătă seara urmau „să susțină creația compozitorilor și autorilor de gen”. Într-o informare din 25 iulie 1967 a Secției Presă și Edituri a CC al PCR, referitoare la primele emisiuni ale postului “Radio-Vacanța” care începuse să emită din 14 iulie ’67 se menționa că programele muzicale erau alcătuite din piese de muzică ușoară românească și din piese de muzică ușoară străină și “totodată se prezintă interpreți și compozitori români, orchestre românești.” Muzica ușoară străină se difuza rar la televiziune. Emisiunile muzicale radiofonice erau cele care difuzau mai des soliști de muzică ușoară din străinătate.

Pe fondul raționalizării drastice a energiei electrice către sfârșitul anilor ’80, orele alocate emisiunilor „La sfârșit de săptămână” și „Albumul Duminical” se reduceau de la 3 ore-3 ore jumătate în 1984 la doar 2 ore în 1988. Dar, rubricile dedicate muzicii ușoare s-au păstrat și melodiile compozitorilor consacrați erau difuzate săptămânal în aceste emisiuni. Prin promovarea permanentă la televiziune și radio, soliștii talentați de muzică ușoară ai acelor ani au devenit foarte cunoscuți. În “planul emisiunilor de televiziune și radio pe trimestrul III al anului 1985” era prevăzut printre altele, ca din emisiunea concurs “Șlagăre în devenire” să fie alese cele mai bune 10 cântece selectate de juriu pentru a fi prezentate într-un spectacol televizat în interpretarea unor „soliști valoroși”. Astfel, o parte din artiștii de muzică ușoară ai anilor ‘60-‘80 care s-au dedicat acestei meserii și au făcut-o cu pasiune au devenit celebri fiind ascultați și iubiți de public și în prezent.

În afara obligației de a respecta indicațiile date de aparatul de propagandă, realizatorii emisiunilor de divertisment trebuiau să treacă proba cenzurii. După ce proiectul unei emisiuni de divertisment produsă de o echipă de realizatori din televiziune, ajungea din director în director până la directorul executiv general Tudor Vornicu, acesta la rândul lui se prezenta cu emisiunea filmată și montată în fața unei comisii ideologice de cenzură care după cum spune Corina Chiriac în cartea sa “Minuni trăite” “venea să caute nod în papură la fiecare clipă de filmare”. Într-o notă din anul 1969 a Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor se menționa faptul că în emisiunea muzicală-concurs “Steaua fără Nume” nu puteau fi controlate răspunsurile concurenților și dialogurile cu examinatorul și pentru ca emisiunea să poată fi controlată integral se recomanda filmarea acesteia. A urmat o hotărâre adoptată în aprilie 1971 de Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor în care se preciza că toate emisiunile realizate de televiziune care cuprindeau discuții între vorbitori și concursuri cu întrebări și răspunsuri să fie înregistrate pe film, magnetoscop sau telerecording cu excepția transmisiunilor de la manifestări publice. Corina povestește în carte că începând cu anul 1972 nu au mai existat emisiuni muzicale transmise în direct cu excepția Festivalului de la Mamaia. Festivalul de la Mamaia a fost întrerupt între anii 1976-1983. După reluarea sa în anul 1983 televiziunea mai transmitea în direct doar Gala laureaților, iar serile de concurs erau filmate și se difuzau fragmente din ele în alte emisiuni de divertisment. Doar radioul a mai transmis integral în direct în anii ’80 Festivalul de la Mamaia. În ’88 și ’89 nu mai era transmisă în direct la televiziune nici seara Galei, toate serile Festivalului fiind filmate, montate și difuzate ulterior fragmente din ele.

România comunistă povestită de două mari artiste

În urma deselor deplasări în țările socialiste în anii ’60-‘70 la festivaluri, în turnee, Margareta Pâslaru și Corina Chiriac remarcau diferențele majore dintre România și țările vecine în ceea ce privește nivelul de trai, nivelul de civilizație, respectarea drepturilor și libertăților individuale. În 1967 Margareta a participat la festivalul de muzică modernă de la Budapesta și descrie în cartea sa atmosfera de acolo: “Omul pe care îl vezi pe scenă. Liber în toate cele, liber să gândească, să se comporte. În colțul meu îmi așteptam rândul inhibată de instrucțiunile primite înainte de plecare.” Și Corina povestește în cartea sa autobiografică că la începutul anilor ’70 în celelalte țări socialiste din Europa de Est se trăia mult mai bine decât în România: “Alte țări comuniste aveau manifestări artistice internaționale filmate color cu artiști binedispuși care dansează și cântă fără să menționeze partidul. […] Țările comuniste vecine o duceau cu mult mai bine decât noi.” În anii ’60 în Ungaria și Cehoslovacia erau la putere regimuri comuniste de orientare reformistă. Se căuta o a treia cale între socialism și capitalism, “un socialism cu față umană”. Erau încurajate reformele economice, critica la adresa regimului comunist, libertatea de exprimare, apărarea drepturilor și libertăților individuale. După Acordul de la Helsinki din 1975, în Polonia și Cehoslovacia au apărut mișcări de opoziție ale intelectualității care militau pentru respectarea drepturilor omului și a drepturilor civile. În acest timp, în România regimurile lui Dej și Ceaușescu își declarau independența față de Uniunea Sovietică dar pe plan intern au ales varianta stalinistă a unui comunism național respingând reformele de teama pierderii controlului Partidului asupra puterii și întărind controlul asupra societății.

Îngrădirea libertății de exprimare prin cenzurarea textelor unor cântece interzise să fie difuzate la Televiziune și Radio i-a împiedicat pe artiști să aibă libertate în actul de creație. Margareta Pâslaru declara într-un interviu că: “piesele dacă erau respinse, erau respinse din cauza textelor, nu a muzicii.” Au existat și texte ale unor melodii interpretate de Corina Chiriac, “Strada speranței” cu versuri scrise de Mihai Maximilian și “Rața” cu versuri scrise de Eugen Rotaru, care conțin o serie de “șopârle”, de mesaje împotriva regimului lui Ceaușescu și care au reușit să treacă de controlul cenzurii.

Decretul 408 emis de autoritățile comuniste în 26 decembrie 1985 privind “măsuri referitoare la apărarea secretului de stat și la modul de stabilire a relațiilor cu străinii” prevedea că orice salariat indiferent de locul său de muncă, dacă discuta cu un străin trebuia să înainteze conducerii instituției unde lucra o notă în care să declare ce a discutat, dacă străinul a încercat să îl tragă de limbă, dacă a avut o “atitudine neprietenoasă referitoare la realizările socialismului”. Artiștii călătoreau foarte des în străinătate, aveau contracte în afara țării pe perioade mai lungi sau mai scurte, aveau diverse contacte cu cetățeni străini și aveau prieteni în străinătate și astfel puteau foarte ușor să fugă din țară, să emigreze. Securitatea îi avea sub permanentă observație ascultându-le convorbirile telefonice, interceptându-le corespondența, ș.a. Declarațiile care trebuiau scrise și semnate de către artiști la revenirea în țară din turnee (referitoare la întâlnirile cu cetățeni străini și la colegii cu care au fost în turnee) și anchetele de la Securitate (în cazul în care aveau sau au avut în trecut relații de prietenie cu acei artiști care fugeau în țările din Vest) erau două aspecte importante din ceea ce însemna meseria de artist practicată în perioada comunistă. După fuga din țară a trupei Pheonix, Corina Chiriac a fost anchetată de Securitate pentru că în trecut avusese o relație cu unul dintre membrii trupei. După această anchetă plecările ei în străinătate pentru a cânta au fost condiționate de autoritățile comuniste de semnarea de către părinții săi a unei declarații prin care își asumau să suporte orice consecințe dacă fiica lor ar fi fugit din țară.

Corina povestește în volumul său autobiografic că în general mergea singură în turneele din străinătate și obținuse pentru o perioadă de 6 luni, viză în câteva țări socialiste pentru că nu își exprimase dorința de a pleca cu contracte în țările occidentale deoarece se muncea mult pe bani puțini. În general a mers singură în turneele și contractele avute în străinătate evitând astfel să dea declarații despre colegii săi de scenă. Margareta mărturisește în cartea sa că își dorea să cânte în țări din Vest și 10 ani nu i s-a dat viză pentru că mama sa fugise din țară stabilindu-se în America.

Privațiunile de tot felul cărora artiștii trebuiau să le facă față în anii ’80, persecuțiile venite din partea autorităților comuniste cu refuzuri de a le acorda vize pentru țări din Vestul Europei, cenzurarea textelor unor melodii, suspendări de la televiziune și radio din diverse motive absurde le-au consumat energia, creativitatea, emoția, dorința de a mai fi artist în România și pe unii dintre ei i-au determinat să emigreze.

Emigrarea în America în anii ‘80

În 1968, Margareta Pâslaru avea să îl cunoască pe viitorul soț, Gheorghe Sencovici pe atunci student la Politehnică, fiul lui Alexandru Sencovici, fost ilegalist, deputat în Marea Adunare Națională între anii 1960-1980, membru al Comitetului Central al PCR din 1960 până în 1979, ministru în anii ’60. Când și-a cunoscut viitorul soț, Margareta era deja o artistă consacrată. Talentul, pasiunea pentru artă, seriozitatea cu care a făcut și face această meserie, respectul pentru public au fost cele care i-au adus celebritatea. Despre celebritatea sa, artista nota în cartea sa: “Toate au un preț imens, le-am plătit cu trudă, lacrimi, umilință, tenacitate, perseverență, studiu zilnic, dar a meritat.”

În 1974 avea să se nască fiica sa Ana Maria Sencovici. În 1982 soțul său a primit o ofertă de a lucra în Statele Unite și a plecat acolo. După un an în care a fost interzisă la televiziune și radio, în iarna lui 1983 i s-a permis să plece cu fiica la soțul său stabilit în America, fără să se poată gândi, după cum mărturisea că ar mai putea reveni vreodată în România. În Statele Unite, Margareta a lucrat la început Consultant Artistic și Assistant Director la Galeriile Martin Lawrance, apoi a fost producător, regizor și editor în televiziune lucrând în spatele camerelor la studioul TV 36. A continuat să compună și să înregistreze la Q Sound Studio New York unde a înregistrat LP-ul produs de Electrecord și lansat în anul 1993, Un pod peste Ocean, a promovat artiști și s-a implicat în foarte multe acțiuni de voluntariat.

La distanță de 5 ani de la plecarea în America a Margaretei, în octombrie 1988, Corina Chiriac avea să emigreze și ea în Statele Unite. Hotărârea lui Nicolae Ceaușescu în anii ’80 de a plăti datoria externă a României pentru a obține o independență financiară totală a produs o serie de efecte în lanț în economie (raționalizarea energiei electrice și a gazelor naturale; rațiile la ulei și zahăr; pâinea pe cartelă, frigul din locuințe, întreruperea curentului electric, etc.) care aveau să conducă către sfârșitul anilor ’80 la o degradare a nivelului de trai din România. Artiștii mergeau în acea perioadă în “turnee alimentare” prin țară și primeau alimente în loc de bani, cântau pe scenă îmbrăcați cu paltoane, dormeau îmbrăcați în camerele de hotel și din bagajele lor nu lipseau aerotermele. În timpul unui concert pe care Corina l-a susținut în anii ‘80 la o casă de cultură dintr-o comună din Dobrogea s-a întrerupt curentul electric. Și într-o sală arhiplină la lumina unei lămpi cu gaz a cântat fără acompaniament împreună cu publicul, toate melodiile românești pe care le cunoșteau și succesul a fost maxim. Artista mărturisește în volumul său “Minuni trăite” că în vara anului 1988 ajunsese la o golire de emoție aproape totală: “Succesul din păcate nu mă mai umplea de bine, de bucurie, de emoția de a face schimb cu publicul. Mă gândeam chiar să intru poate într-un teatru, să trag încet pe dreapta.” Despre motivul plecării Corinei Chiriac în America, realizatorul TV Titus Munteanu declara că: “Se vorbea pe aici că se schimbă garda, că trebuie să vină alții.” În interviul acordat jurnalistei Daniela Zeca Buzura, artista declara că spre sfârșitul anilor ’80 se dorea să fie încurajați mai mult amatorii lansați la “Cântarea României”, decât profesioniștii și se discuta la acea vreme că artiștii consacrați ar trebui să lase locul la alții mai tineri.

Astfel, în toamna anului ’88, Corina lăsa în urmă o carieră artistică de succes și emigra în Statele Unite fără să știe dacă vreodată s-ar mai fi putut întoarce în țară. A plecat în Statele Unite la invitația unei Asociații de binefacere din Los Angeles pentru a cânta la o strângere de fonduri, dar cu o viză de turist pe baza unei invitații pe care i-a trimis-o o verișoară stabilită în America și nu cu una obținută pe baza invitației acelei asociații, unde mergea să cânte. A plecat „civil pe cont propriu” cum spune ea în cartea sa pentru că dacă ar fi făcut cerere de viză pentru a merge să cânte nu ar fi putut rămâne în America din cauza declarației semnate de părinții săi prin care își asumau să suporte toate consecințele unei eventuale fugi a fiicei lor în străinătate fără să aducă în țară banii din contracte. A ajuns la verișoara sa în New York după o escală de 2 zile la Frankfurt la o prietenă, astfel încât nimeni să nu își dea seama că pleca în America. După sosirea în Statele Unite, pentru a-și putea prelungi șederea acolo și a putea munci, Corina a încheiat un contract fictiv cu o televiziune privată din nordul Californiei schimbându-și statutul de turist cu cel de rezident și obținând drept de muncă. S-a căsătorit cu Virgil Anastasiu de profesie inginer, a cântat pentru comunitatea de români de acolo, a lucrat ca ghid turistic și agent de închirieri. Într-un dialog cu Andreea Esca la Europa FM, spunea că acolo și-a dat seama că nu era nevoie să fie Corina Chiriac pentru a-și câștiga pâinea.

Revenirea în România și o nouă etapă în cariera muzicală

După înlăturarea regimului comunist în 1989, Margareta Pâslaru și Corina Chiriac au revenit în țară în anii ’90-‘2000 și și-au reluat activitatea artistică. În 2003, Margareta se întorcea în România la dorința soțului ei care după ce a fost diagnosticat cancer și a fost operat în Statele Unite a dorit să se întoarcă în România pentru a muri aici. Margareta a revenit pe scenă în spectacole la Sala Palatului, la Teatrul C. Tănase, ș.a. A continuat să compună și să cânte scoțând o serie de albume cu repertoriu nou dar și cu șlagărele sale din anii ’60-’80, ale căror drepturi de autor au fost direcționate către cauze umanitare: Vibrații sufletești apărut în 2021 în beneficiul World Vision România, Idei apărut în 2020 în beneficiul Băncii de Alimente-Crucea Roșie, albumul de autor Actorii cântă apărut în 2014 în beneficiul Fondul Solidaritatea Teatrală, Margareta forever apărut în 2006, ș.a. A scris cartea autobiografică Eu și timpul apărută în 2012 la Editura Curtea Veche. În prezent scrie al doilea volum al volumului Eu și timpul și înregistrează noi melodii pentru un album aniversar care urmează să apară în 2023. Despre Margareta Pâslaru din anii 2000, ea spunea într-un interviu acordat Andreei Esca: “Sunt bucuroasă când mă trezesc cu o idee și repede mă duc la pian să notez și iau legătura cu Andrei Kerestely și imediat lucrăm la orchestrație și lucrurile vin.”

În vara anului 1994, Corina Chiriac a revenea din America. După întoarcerea în țară, artista a continuat să compună, să cânte, a avut concerte la Sala Palatului, Teatrul C. Tănase; recitaluri la festivalurile de la Mamaia și “Cerbul de Aur” de la Brașov. A scos o serie de albume cu un repertoriu nou: O rochie de mireasă apărut în 2010, Hai, hai lângă mine stai apărut în 2015, un album aniversar-40 de ani de la realizarea primului recital color la TV apărut în 2019. A scris două cărți “Căutând iubirea” apărută în 2015 și “Minuni trăite” apărută în 2021. În 2017 a avut un mare succes cu recitalul susținut la deschiderea Festivalului “Electric Castle”. În vara acestui an, în luna iunie a fost invitată să cânte în prima seară a Festivalului Internațional de Film “Transilvania-TIFF” de la Cluj, unde i s-a acordat o Diplomă de Excelență pentru întreaga carieră artistică. Despre Corina Chiriac cea din anii 2000, ea spunea într-un interviu la Agerpres: “Mi s-a creat un reflex al lucrului care trebuie făcut că trebuie făcut și asta îmi dă un motiv să nu îmbătrânesc, îmi dă un motiv să fiu bucuroasă și flatată că am o utilitate.”

Margareta și Corina în 2022 fac săli și grădini de vară pline pentru că datorită extraordinarului lor talent continuă să transmită de pe scenă, o stare de emoție și de bucurie. Tinerii între 25 și 35 de ani știu pe dinafară versurile șlagărelor lor lansate în anii ’70-’80. Cele două mari artiste sunt foarte prezente în viața artistică, compun și înregistrează melodii, cântă în spectacole, scriu la cărțile autobiografice, sunt invitate să susțină recitaluri la festivaluri și evenimente muzicale.

Bibliografie selectivă:

Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fond CC al PCR, Secția Propagandă și Agitație, Dosar 10/1984;

ANIC, Fond CC al PCR, Secția Propagandă și Agitație, Dosar 9/1988;

ANIC, Fond CC al PCR, Secția Propagandă și Agitație, Dosar 46/1985;

ANIC, Fond CC al PCR, Secția Propagandă și Agitație, Dosar 18/1967;

ANIC, Fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri-Serviciul Radioteleviziune, Dosar 16/1969;

ANIC, Fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri-Serviciul Radioteleviziune, Dosar17/1971;

Corina Chiriac, Minuni trăite, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021;

Tony Judt, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, Editura Litera, București, 2019;

Ioan T. Morar, Fake News în Epoca de Aur, Editura Polirom, Iași, 2020;

Margareta Pâslaru, Eu și timpul, Editura Curtea Veche, București, 2012;

Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, Iași, 2005;