C. A. Rosetti - Spiritul incandescent al revoluției pașoptiste

Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria românească a fost revoluția de la 1848. Această revoluție a facut parte din valul revoluțiilor europene din aceea perioadă.  În mod cert revoluția franceză  și spiritul revoluționar francez au influențat gândirea și avântul intelectualilor români care au dus la desfășurarea revoluției române.Generația pațoptistă a fost formată din foarte multe nume marcante printre care și C.A.Rosetti pe numele lui întreg Constantin Alexandru Rosetti.

Familia

C.A.Rosetti se trage din două familii cu renume. Tatăl său Alexandru Rosetti născut la Constantinopol în 1759 se crede că ar fi fost urmașul lui Ioan Rosetti fiul lui Antonie Voievod. Despre Rosettești, Radu Rosetti spunea că și-au trăit viețile “îndeplinind multe slujbe politice, administrative și judiciare, fiind părtași la toată viața politică și intelectuală a Țării Românești din mijlocul veacului a XIX-lea”. De asemenea se știe că frații Rosetti au purtat titlul de conte recunoscut la 7 februarie 1842 de către împăratul Austriei Ferdinand I. Astfel putem afirma cu tărie că descendenții fraților Rosetti au facut parte din cea mai înalta societate. Despre mama lui C.A.Rosetti  știm că se numea Elena Obedeanu si că se trăgea din familia Crețeanu. Acesta a fost una daca nu cea mai importantă persoană din viața lui Rosetti, punându-și amprenta asupra caracterului si personalității sale.

C.A.Rosetti se naște la 2/16 iunie 1816 în București. La vârsta de numai 13 ani rămâne orfan de tată și este crescut de către mama sa, Elena, si de către fratele său mai mare Dimitrie, pe care ajunge să-i iubească  cu o adevărată venerație. Dimitrie Rosetti a fost  pentru acesta  ca un părinte. Fratele lui Rosetti era un spirit superior, cult și cu o mare memorie. El  îi inspira într-o oarecare măsură lui Rosetti iubirea de lucru și simțăminte nobile, fiindu-i călăuză în primele sale lecturi. Se poate spune despre Dimitrie Rosetti ca a fost “sprijinitorul, soarele, primavara si fericirea vietii sale” după cum spunea însuși Constantin A. Rosetti.

Despre mama sa Elena știm că fost punctul de reper în viața lui Rosetti. Legătura dintre cei doi era extrem de puternică poate și din simplul motiv că acesta a crescut practic fără tată. Însă datele istorice ne trimit mai degrabă la o legatură puternică fără implicații psihologice de acest gen, ci doar foarte multă iubire. Moartea mamei sale survenită la 13 decembrie 1844 a fost cel mai dureros eveniment din tinerețea sa. Acest moment tragic a fost subiectul principal al unor numeroare reflecții medicale, etice și filosofice ale tânărului revoluționar. Imediat după moartea mamei sale, Rosetti afirma că “nenorocirea cea mai mare care cade pe om este când pierde pe mama sa, căci numai atunci omul pierde într-adevăr, pentru că pierde singura fericire ce are pe pământ, aceea de a fi iubit” fiindcă “după părerea mea, numai mama iubește” toate celelalte iubiri fiind doar “niște copii, niște caricaturi ale iubirii…Știu că pentru toată viața o să am astă durere mai cu seamă că omul, după ce pierde simte și mai bine ce avea”. După momentul morții mamei sale Rosetti își va data timp îndelungat notele zilnice și corespondența intimă luând ca punct de plecare moartea mamei lui Elena:“ 20 dechembrie/1 ghenarie 1846/ 372 zile de când nu mai am mamă”.

Studiile

Ca mai toți fii născuți în familii bune, Rosetti își începe studiile în sânul familiei sub supravegherea tatălui și a mamei lui. Se pare însă că datele istorie arată că micul Rosetti era un adevărat neastâmpărat, lucru care o obligă pe mama sa, Elena, să apeleze la Corneasca care era singura ce știa cum să-l potolească. În notele sale de mai târziu tânărul revoluționar recunoaștea că frumusețea acesteia avea un rol extrem de important în metoda ei de a-l potoli. Urmează cursurile lui I.A Vaillant la școala Sf. Sava, unde se deschisese clasa de limba franceză. Dintre colegii lui Rosetti făceau parte Costache Bălăceanu, Nicolae Budișteanu, Ion Ghica, Grigore Sc. Grădișteanu, Scarlat N. Filipescu alăturându-li-se mai târziu și G.Alexandrescu. Aceștia studiau la clasă texte de Motesquieu, Voltaire, Boileau. Vaillant dorea să-și introducă elevii în gândirea revoluționară franceză și încerca să-i convingă de necesitatea unei noi orânduiri sociale. Acum putem spune că încercările lui Vaillant nu au fost în zadar, acesta făcându-se “vinovat” de modelarea în primă fază a viitorilor revoluționari.

În 1833 la frageda vârstă de 16 ani intră în oștirea națională înființată prin Regulamentul Organic.  La 19 iunie 1830 “Curierul” lui Heliade publică numele celor intrați în oștirea națională: Ion Câmpineanu, C.Filipescu, Ion Voinescu I, Ion Voinescu II, N. Golescu, Christian Tell, Cezar Boliac urmându-le câțiva ani mai târziu I.C.Brătianu, G.Alexandrescu, N.Bălcescu și C.A.Rosetti. Cariera militara a lui Rosetti se încheie relativ repede, în jurul anului 1836. Acest lucru survine din cauza unui comportament mult prea vesel pentru gustul căpitanilor săi. Prietenia dintre Engel bețivul, cum il numesc anumiți istorici și critici, și Rosetti a dus la punerea într-o lumină nu tocmai bună a acestuia din urmă. Bogdan Duica ajunge să-l considere pe Rosetti un “boier fără carte” deoarece nu-și terminase studiile la Sf.Sava.

Între anii 1836 si 1845 C.A.Rosetti duce o viață mondenă intensă, plină de aventuri sub porecla de Berlicoco (artist comic din perioada respectivă). Rosetti spunea:“Prevăd-23 octombrie1844-că niciodată nu o să ajung un om doct”. Motivul? Intensa viață mondenă:“ cu vizite, petreceri si amoruri abia nădăjduiesc că în 20 de ani să pot să învăț ceva. Femeile o să-mi fure capul. La mine geniul este în inimă, iar nu în cap.” Cu toate acestea în tot acest timp învăța limba greacă și  limba latină pentru un bacalaureat în franceză. Lupta cu limbile străine este foarte grea. Gramatica îi dădea multe bătăi de cap, el preferând lecturile libere de poezie si filosofie citind, autori ca Descartes, Byron, Goethe și alții. Deasemea în această perioadă, C.A.Roestii își exersează talentul său literar scriind poezii. Cea mai de success poezie fiind “A cui e vina?”(1839). “Capodopera sa” așa cum spune mai tarziu G.Călinescu asigurandu-i lui Rosetti un loc în literatura română pentru totdeauna.

În anul 1843 ia  parte la înființarea societății secrete Frăția, împreună cu N.Balcescu, Ch.Tell și I.Ghica.

În anul 1845 pleacă în Franța, la Paris. Aici nu face cursuri sistematice, ci utilizează timpul petrecut acolo pentru a-și completa cultura de autodidact și pentru a studia îndeosebi limba latină, limba engleză si limba germană. Ia lecții particulare și frecventează cursurile universității libere „College de France”, unde urmează cursurile de istorie universală, literatură și filosofie. Aici îi cunoaște pe Jules Michelet și pe Edgar Quinet  și reușește să lege puternice prietenii cu aceștia. Jules Michelet avea să-l uimească prin măreția și erudiția lui. Rosetti afirma:

“E tot ca atunci. Tot mare, tot fericit. Eu tot mic și înmiit mai nenorocit, dar fie, de nu voi muri am să-l ajung.

Devotament și inimă am ca și dânsul, învățătura o voi dobândi-o”. Admirația tânărului revoluționar este evidentă.  C.A. Rosetti își dorea cu mare ardoare să devină un luptător, un deschizător de epocă. Să-și facă poporul mândru de el, dar în special mama pe  are însă o pierde înainte de a-și câștiga numele de luptător. În timpul în care a studiat, o mare frustrare îi bântuia gândurile: 

“Mii de științe ce pe toate doresc să le aflu;mare parte îmi trebuiesc, multe-mi și plac și să nu le stiu! Și nu poți nici măcar sa le asculți! Totuși a-și avea o idee de ele, a-și vedea până unde s-a ridicat omul. Și nu pot asculta decât foarte puține! Și vreme nu am să lucrez mult, și vreme nu am să adăst mult știința, căci vârsta trece, căci Românul are sete și foame;am eu cel puțin pentru dânsul ?”

Cursurile la care putea să ia parte Rosetti în aceea  perioadă erau destul de puține, multe dintre ele ținându-se la aceași oră și în aceeași zi. Astfel el era obligat să-și trieze alegerile. Plus ca în mintea lui nu putea zăbovi mult timp asupra studiului deoarece  popoul român aștepta schimbarea, eliberarea. Muncește foarte mult în tot timpul petrecut la Paris. Punea pasiune în toate activitățile sale, iar succesele îl bucurau ca pe un copil. Datorită prieteniei sale strânse cu Jules Michelet, Rosetti intră în masoneria franceză în loja R***S***de la Rose du Parfait Silence Or*** de Paris, fiind secund în 1845.

În 1846 C.A.Rosetti revine în Bucuresti.  Aici Rosetti deschide împreună cu Winterhalder și cu E.Grant o librărie și în noiembrie cumpără o tipografie, tipografia “Asociațiunii Literare a României” ce acoperea activitatea “Frăției”. În această tipografie Ion Ghica își publica “Albumul”. Acest “Album” publica câteva  articole ce îl deranjeză pe Domnul Bibescu. În cele din urmă Bibescu dispune dizolvarea  asociației și publicației acesteia pentru a fi reconstituită sub protecția lui. Astfel la 30 aprilie 1847 asociația este reconstituită sub semnătura lui I.Ghica, Iancu Văcărăscu, C.GR.Filipescu, St.Golescu, C.Bolliac, N. Bălcescu, Petrache Poenaru, Voineștii, G. Alexandrescu, I.D.Negulici și sub protecția lui Bibescu. Conflictul dintre viitorii revoluționari și Bibescu este acerb. Iar acest conflict va duce în cele din urmă la înlăturarea lui Bibescu și a regimului feudal. Însă deocamdată semnatarii procesului verbal din 30 aprilie tac și asteaptă momentul oportun.

Între timp, mai exact în 1847, C.A.Rosetti se căsătorește cu Mary Grant sora lui E.Grant și în timpul revoluției aceasta naște primul lor copil, Sofia Libertatea.

Revoluția

Notele lui C.A.Rosetti care constituie sursa noastră cea mai importantă cu privire la modul său de manifestare și a ideilor sale sunt incomplete, lipsind printre altele tocmai perioada revoluției. Astfel informațiile directe privitoare la contribuția sa la pregătirea revoluției și la rolul jucat în furtuna declanșată la 9 iunie 1848 nu există. La 2 decembrie 1848 Rosetti nota:

“Păcat și de o mie de ori păcat că nu am avut jurnalul meu tocmai în anul cel mai bogat de întâmplări și emoții. Am fost tată și am avut luptele revoluției, luptele în guvern, căderea noastră, arestările, voiajul și în sfârșit scăparea”. 

Se presupune că teama unei percheziții și compromitarea planurilor revoluției au fost principalul și poate unicul motiv pentru care a încetat ținerea unui jurnal. Revoluția devine pentru Rosetti o necesitate imperioasă, adevărata datorie etică și națională. Un mod sublim de a trăi fără corupție, lașitate, depravație și dezertare. Preocuparea principală a lui Rosetti devine transformarea sa într-un luptător politic fără preget și într-un adevărat bărbat de stat. Rosetti este un om caracterizat printr-un elan romantic, un spirit de sacrificiu personal rar întâlnit și de o cutezanță revoluționară nelimitată.

După întoarcerea tuturor tinerilor idealiști plecați la studii, Rosetti organizează în casa sa mai multe întâlniri unde se pregăteau așa numitele acțiuni sublime. La aceste întâlniri luau parte N.Bălcescu, Al.Glescu-Arapila, I.Ghica, N. Cretulescu, Dumitru si Ion Brătianu. Pentru revoluție Bălcescu propune data de 11/23 aprilie prima zi de Pasti, însă Bratianu nu este de acord dorind să asștepte ajutorul lui Lamartine și a luptătorilor din Transilvania. Așadar data ramâne incertă, dar se știa că revoluția trebuie pornită simultan la București, Ploiești și Islaz. C.A.Rosetti împreună cu I.Ghica, N.Golescu, R.Golescu, I.C.Brătianu și C.Bolliac aveau misiunea de-ai ridica pe bucureșteni.

Pentru o eficiență mai mare tinerii luptători erau înarmați cu puști proaste cu o singură țeavă cumpărate pe sub mână. Fondul comitetului revoluționar era de 2500 de galbeni(25000 de franci) dintre care 1000 erau aduți de Rosetti. Banii se păstrau în lada de fier a librăriei Rosetti. Toate pregătirile erau încheiate însă revoluția se amână cu 2 luni iar Lamartine îi sfătuiește prin Rosetti și Ghica să facă o înțelegere cu Imperiul Otoman. Între timp gruparea lui Heliade intră în comitetul revoluționar deoarece Golescu punctează avantajul cultural al acestuia și anume publicațiile sale “Curierul român” și “Curierul de ambe sexe” care erau cele mai ctitite din  Principat. Rosetti și Brătianu se împotrivesc însă într-un final ceadează deoarece Heliade le punea la dispoziție sprijinul boierimii.

La 5 iunie se hotărăște demararea revoluției. Rosetti îl conduce pe Heliade cu trăsura sa pana dincolo de bariera capitalei de unde pornea mai departe spre Islaz. Acesta rămâne în București pentru a-i ridica pe bucureșteni. Iancu Manu îl arestează pe Rosetti în seara de 9 iunie, dar era prea târziu deoarece proclamația de la Islaz fusese citită și revoluția începuse.  Ziua imediat următoare are loc un atentat asupra domnitorului Bibescu. Acesta scapă și alarmat cere ajutorul armatei care nu-l refuză însă îl atenționează ca ei nu vor trage în frații lor. Atentatul lui Bibescu este pus pe umerii lui C.A.Rosetti de Heliade, însă acesta neagă orice implicație, Ion Ghica susținându-l și după moartea acestuia.                                                                      

 La 11 iunie la București, Bibescu semnează Proclamația de la Islaz. Astfel se formează un nou guvern provizoriu, iar C.A.Rosetti este numit prefectul poliției în locul lui Iancu Manu. În aceea zi 50 de oameni pleacă spre cazarăa pentru a-i da vestea cea bună lui Rosetti. Acolo acesta ține o cuvântare și apoi toți adepții revoluției sunt eliberați pe loc. În aceeași noapte apare  primul număr din “Pruncul român” primul ziar revoluționar românesc, astfel începe capitolul “ziaristica” din viața lui Rosetti.

Rosetti este redactor al acestui ziar și publică în el idei de unire cu moldovenii. Stilul său era unul bogat în accente, patosul său revoluționar devine  stilul revoluției, devine indentitatea ei. Masele erau mișcate și fascinate de discursul lui Rosetti.  La 13 iunie Bibescu demisionează sub presiunile Rusiei. C.A.Rosetti  îl scoate pe Bibescu din Bucuresti cu propria sa trasură pentru a evita orice risc. Rosetti a avut un rol extrem de important în abdicarea domnitorului facând absolut orice i-a stat în putință, ba chiar ajutându-l să plece în siguranță. Un alt moment important în care Rosetti și-a pus amprenta a fost chiar următoarea zi după fuga lui Bibescu, când mulțimea se strânsese la mitropolie nemulțumită de aflarea veștii cum că Mitropolitul Neofit și alți boieri reacționari doreau intervenția armatei ruse.

Rosetti reușește să liniștească mulțimea și se crează un nou guvern în frunte cu mitropolitul Neofit pentru a calma suspiciunile ruse. Următorul moment important pentru Rosetti este semnarea unor decrete:steagul național, desființarea rangurilor și cenzurii, desființarea pedepsei cu moartea și alte câteva. Pentru consolidarea noii situații și pentru a aduce la cunoștință oamenilor noile decrete se organizează pe câmpului Filaretului o adunare la care participă 30000 de oameni. La această adunare o participare însemnată au avut-o tipografii din București conduși de C.A.Rosetti.

După ce revoluția este înfrântă o mare parte din revoluționari sunt exilați, printre care și C.A.Rosetti care după un lung drum ajunge în cele din urmă în Franța la Paris. Aici lupta sa continuă, iar Rosetti se remarcă din nou prin contribuția sa substantială. Acesta va spera la o nouă revoluție până la sfârșitul vieții sale. În cei 9 ani de exil Rosetti a fost în mod constant preocupat de orientarea și organizarea politică a emigranților români, de mijloacele pentru a face cunoscute și sprijinite aspirațiile poporului român.           

 Rolul lui C.A.Rosetti în cadrul revoluției de la 1848 a fost predominant și fecund în același timp. Atât prin contribuția la pregătirea și conducerea miscării, cât și prin partea avută la elaborarea și apărarea ideologiei și a programului revoluționar. El este creatorul stilului publicistic pașoptist, un exponent absolut al insurecției. Pentru el revoluția devine calea spre o civilizare socială, modalitatea prin care unitatea și independența  națională pot lua formă reală. Visul devenind realitate palpabilă.

Acesta sprijină încă din timpul revoluției și apoi și după unirea Moldovei cu Țara Românească afirmând că cele două sunt “o singură nație, amândoi (moldoveanul și valahul) poartă același nume glorios de români, amândoi vorbescu aceeași limbă, au aceeași religie, aceleași interese, au suferit aceleași nenorociri”. El credea cu tărie că una din cauzele eșecului revoluției a fost neunirea cu Moldova. De asemenea Rosetti nu-i pierdea din vedere nici pe românii din Transilvania susținând că Transilvania este a României. Rosetti sprijinea și colaborarea cu celelalte nații revoluționare în afară de polonezi. Tot lui Rosetti îi datorăm și legăturile românilor cu nume importante ale perioadei cum ar fi Edgar Quinet, Jules Michelet si Lamartine.          

Sfârșitul unei vieți  agitate            

 C.A.Rosetti iese de pe scena politică în jurul vârstei de 69 de ani, fiind bolnav, obosit și slăbit. Dupa 3 zile de agonie acesta moare. În dimineața de 8 aprilie 1885 ziarul “Curierul” publica următorul anunț

:“C.A.Rosetti născut în București la anul 1816, 2 iunie, a încetat din viață în București astă noapte, la 8 aprilie, orele 12 și 10 minute după miezul nopții.” 

Deși Rosetti și-a dorit o înnmormantare liniștită, fără  fast, fără nimic, în ziua înmormântării sale au bătut clopotele tuturor bisericilor din capitală. La mormântul său au fost depuse peste 200 de coroane de flori. A.D.Sturdza îi înmânează Mariei Rosetti un pergament pe care era scris “ nemuritorului cetățean C.A.Rosetti”. Cortegiul a avut peste 10 000 de oameni, iar doi cai albi au tras trăsura în care se afla sicriul. Înmormantarea a avut loc la cimitirul Belu și a fost una dintre cele mai  grandioase înmormântări avute loc la București vreodată.                               

 În Franța moartea sa a fost catalogată drept o catastrofă a democrației universale.

Rosetti a întruchipat în viziunea lui Frederic Dame “Entuziasmul temperamentului italian, finețea elenică si spiritul francez”. De-a lungul timpului mulți alți oameni au fost fascinați de personalitatea cu adevărat extraordinară a lui C.A.Rosetti și printre aceștia îi putem număra pe Take Ionescu, Al.Macedonski, Nicolae Iorga și George Călinescu. Rosetti a fost un spirit incandescent, aflat într-o continuă tensiune și erupție, a fost un poet romantic și în același timp un vizionar politic, un revuluționar impetuos, un adevărat întemeietor de instituții și ctitor de stat, un literat, un om de teatru și un ziarist și chiar un economist.

A fost un om marcat de un patriotism neprihănit și măcinat de un țel pur, acela de libertate și nationalițate. În decursul anilor a fost comparat de mulți istorici și critici cu nume mari ale istoriei universale și anume Mazzini, Garibaldi cu care a legat și o oarecare prietenie în timpul vieții, Jules Michelet, Victor Hugo, Cincinet și Cavour.

C.A.Rosetti a fost cu adevărat una dintre cele mai mari personalități din istoria României, cu o contribuție atât culturală, cât și politică și socială cu greu egalabilă.

Bibliografie:

1.      ROSETTI, C.A.  Jurnalul meu, Cluj-Napoca:Dacia, 1974
2.      ROSETTI, C.A. Scrieri din junete si esiliu I, Bucuresti 1885
3.      NETEA, Vasile, C.A.Rosetti, Bucuresti;Editura Stiintifica, 1970, p.447.
4.      ROSETTI, Radu, general.  Familia Rosetti, II, Academia Romana, Bucuresti, 1940, in “Studii si cercetari”.
5.      ROSETTI, Radu. Note genealogice si biografice despre familiile Buhusi si Rosetti, fosti proprietari ai mosiei Bohotinului.
6.      ROSETTI, C.A., Note intime 1844-1859, I, adunate si publicate de Vintila C.A. Rosetti, Bucuresti, 1902
7.      NUTU, Constantin;TATU, Maria, Culegere de texte privind Istoria Moderna a Romaniei, Vol. (1848-1878), Bucuresti:Facultatea de Istorie-Filosofie, 1978.
8.      BADEA, Cornelia, 1848 La Romani, Bucuresti:Ed. Stiitifica si Enciclopedica, 1982.