Alaric, barbarii ┼či Roma, o rela┼úie complicat├ú jpeg

Alaric, barbarii ┼či Roma, o rela┼úie complicat├ú

Unul dintre aspectele principale ce pot fi observate ├«n antichitatea t├órzie ├«l reprezint├ú puterea pe care o c├ó┼čtig├ú barbarii at├ót ├«n afara c├ót ┼či ├«n interiorul Imperiului Roman. Termenul, denot├ónd ini┼úial lumea din afara civiliza┼úiei grece┼čti, ajunge s├ú-i desemneze ├«n antichitatea t├órzie pe cei care nu sunt cet├ú┼úeni romani, ce care vor depinde ├«n mare m├úsur├ú de sursele romane pentru reconstruc┼úia imaginii lor, ca de pild├ú Orosius (sec. IV-V), Zosimos (sec. VI), Iordanes (sec. VI), Socrates Scholasticul (sec. V) sau Sozomenos (sec. V), ┼úin├ónd seama de limit├úrile de obiectivitate din fiecare caz.

Go┼úii, localiza┼úi undeva ├«n nord-vestul M├úrii Negre, ├«ntre Dun├úre ┼či Don, sunt cauza a numeroase raiduri ├«n secolul al III-lea, iar ├«n 332 conflictul cu ├«mp├úratul Constantin se sf├ór┼če┼čte printr-un foeduscare ├«┼či dovede┼čte eficacitatea pe o perioad├ú de trei decenii, vreme ├«n care go┼úii sunt recruta┼úi ocazional ca trupe auxiliare (de pild├ú de c├útre Constantius ├«n 360 sau uzurpatorul Procopius ├«n 365). Breviariile lui Eutropius ┼či Aurelius Victor ├«nregistreaz├ú conflicte ale acestora cu Decius sau Gallienus, iar Constantin ├«i ├«nvinge ├«n c├óteva r├ónduri pe thervingii/vizigo┼úii sub comanda regelui Rausimodus.

├Än timpul guvern├úrii colegiale a lui Valentinian ┼či Valens ├«i g├úsim pe go┼úi sprijinind for┼úele militare aflate ├«n trecere prin Constantinopol care ├«l proclam├ú august pe intelectualul pag├ón Procopius. ├Äntre 367-69 Valens lupt├ú ├«mpotriva vizigo┼úilor, care, sub conducerea lui Fritigern ┼či Alaviv, vor cere ulterior azil in imperiu sub presiunea hun├ú ┼či se vor stabili ├«n Tracia ├«n calitate de foederati, incipitul marilor migra┼úii vestice si sudice.

Ca urmare a abuzurilor autorit├ú┼úilor imperiale din Balcani, go┼úii se r├úscoal├ú ├«n 376 devast├ónd peninsula, ceea ce provoac├ú reac┼úia lui Valens la Adrianopol, pe 9 august 378, cu rezultatul catastrofal al mor┼úii ├«mp├úratului ├«n ├«ncle┼čtarea dominat├ú de cavaleria got├ú. ├Än urma acordului cu Theodosius din 382, go┼úilor li se permite instalarea intre Dunare ┼či Balcani, beneficiind de autonomie ┼či imunitate fiscal├ú, precum ┼či de subven┼úii sub form├ú de produse agricole, go┼úii promi┼ú├ónd la r├óndul lor furnizare de solda┼úi ┼či ap├úrarea Romei.

Defectiunile din sistemul de alian┼ú├ú conceput de Theodosius devin vizibile ├«n momentul uzurp├úrii lui Magnus Maximus ├«n Occident (383), c├ónd ├«ntr-adev├úr thervingii particip├ú ca alia┼úi ai ├«mp├úratului, dar mul┼úi dezerteaz├ú ┼či se refugiaz├ú ├«n Macedonia. Fapte de acest gen fac aluzie ┼či la ceea ce Peter Heather nume┼čte ÔÇťira┼úionalitatea barbar├úÔÇŁ[1], parte a perceptiei romane asupra celuilalt, barbarul care reac┼úioneaz├ú spontan ┼či se las├ú ├«n voia sor┼úii, spre deosebire de romanul care calculeaz├ú probabilit├ú┼úi, formuleaz├ú planuri responsabile pe care le respect├ú.

Barbarul este astfel imaginea alterit├ú┼úii prin excelen┼ú├ú, societatea inferioar├ú ale c├úrei imperfec┼úiuni legitimau domina┼úia roman├ú, care avea ca suport ┼či o organizare ce o mima pe cea divin├ú. Implica┼úiile acestei antiteze, sus┼úine Heather, sunt perpetuarea unei st├úri conflictuale (├«n ciuda tratatelor care oricum func┼úioneaz├ú limitat) considerate normale ┼či ideea c├ú Roma trebuia s├ú fie victorioas├ú mereu[2], de┼či ├«n practic├ú nu de pu┼úine ori conflicutl este parte a unui joc diplomatic care urm├úre┼čte maximizarea avantajelor pentru ambele p├úr┼úi. Mai ales c├ú la sf├ór┼čitul secolului al IV-lea go┼úii se integreaz├ú ├«n lumea roman├ú.

alaric 0 jpg jpeg

Alaric si Stilicho, barbarii de la Roma

În 391 apare în scenã Alaric, în contextul unui raid de pradã care ajunge pânã în Grecia. Probabil fiul lui Alaviv, pe care îl regãsim în evenimentele de la 376, Alaric face parte din cel de-al doilea clan al goţilor, cel al Balthi-lor. Sursele care se ocupã de personalitatea sa sunt de cele mai multe ori pãrtinitoare, acesta fiind privit drept întruchiparea pedepsei divine pentru pãcatele Romei, dar în fapt a fost un bun conducãtor, capabil sã îmbine acţiunea militarã cu tactul diplomatic pentru a extrage avantaje chiar din pozitie inferioarã.

De la Iordanes afl├úm c├ú atunci c├ónd devine rege al go┼úilor, sf├útuindu-se cu ai s├úi, Alaric formuleaz├ú scopul ÔÇťde a stabili un regat prin for┼úe proprii care s├ú nu fie subordonat niciunei alte autorit├ú┼úiÔÇŁ[3], deci dorea un teritoriu propriu, o alian┼ú├ú cu romanii ┼či recunoa┼čterea autorit├ú┼úii asupra propriilor oameni f├úr├ú ingerin┼úe str├úine. Abilitatea politic├ú apare uneori ├«n surse drept perfidie barbar├ú, toposrecurent. Alt toposrecurrent este acela al imaginii de instrument divin, fie c├ú este vorba de surse p├úg├óne sau cre┼čtine, pentru a justifica ├«ntr-un fel neputin┼úa roman├ú din anii 401-410.

S├ú revenim acum la cump├úna secolelor IV-V, c├ónd ├«n 392 Alaric este ├«nvins de Stilicho pe r├óul Hebrus, apoi ├«n 395 ├«n Larissa Thessaliei ┼či ├«n 397 pe platoul Phloe din Elis. Supravie┼úuirea lui Alaric ┼či a oamenilor s├úi face parte dintr-un plan al generalului Stilicho, care conduce de factoImperiul Roman de Apus ├«n timpul lui Arcadius, de a recupera prefectura Illyricum de c├útre Occident.

Când moare Theodosius, Stilicho pretinde tutela asupra ambilor fii. Neobţinând-o, apeleazã la presiunea militarã asupra lui Rufinus în Balcani. Ca urmare a unei expediţii navale în Grecia care îl forţeazã pe liderul got sã se retragã în Epir dar nu îl aduce la supunere, eunucul Eutropius, care o vede ca pe o subminare a autoritãţii sale, îl convinge pe Arcadius sã-l declare pe Stilicho hostis publicus.

Rela┼úiile lui Alaric se r├úcesc ┼či ├«n contextul revoltelor lui Gainas ┼či Trigibild, go┼úii devenind extrem de nepopulari la Constantinopol. Ce face Alaric ├«n schimb este s├ú ia calea Italiei, ┼či din cauz├ú c├ú devast├úrile masive din Balcani nu mai puteau permite supravie┼úuirea oamenilor s├úi, ori problema stringent├ú ├«n condi┼úiile suprim├úrii subsidiilor de la guvernul oriental era asigurarea hranei. ├Än vara lui 401 ├«ncepe mar┼čul spre Italia. Obligat de vandali ┼či alani s├ú-┼či concentreze trupele ├«n Raetia si Noricum, Stilicho nu-l poate ├«mpiedica pe Alaric s├ú p├útrund├ú ├«n Italia la 18 noiembrie, ├«naint├ónd p├ón├ú la Aquileia, pe care nu o pot cuceri din cauza lipsei de experien┼ú├ú cu asediile.

├Än schimb devasteaz├ú c├ómpia Vene┼úiei, captureaz├ú mai multe orase ┼či amenin┼ú├ú ┼či capitala de atunci, Milano, care este transferat├ú la Ravenna. Recrut├ónd ├«n grab├ú unit├ú┼úi de cavalerie alan├ú ┼či trupe de federa┼úi vandali, Stilicho ├«l ajunge pe Alaric la Pollentia. B├út├úlia are loc pe 6 aprilie 402 ┼či se termin├ú cu un success modest al lui Stilicho, care ├«ns├ú ├«i acapareaz├ú toat├ú prada ┼či ├«i acord├ú un armisti┼úiu pe care gotul nu-l respect├ú. Drept urmare are loc ├«n iulie sau august 402 b├út├úlia de la Verona, tot cu final neconcludent.


alaric jpg jpeg

Retras ├«n Dalma┼úia ┼či Pannonia, Alaric ├«ntrepinde raiduri ├«n estul prefecturii Illyricum, ceea ce ├«nseamn├ú c├ú este foarte probabil ca cei doi s├ú fi ajuns la o in┼úelegere in condi┼úiile tensiunii cresc├ónde ├«ntre orient ┼či Occident. Pentru a ne da seama de ce era at├ót de important├ú leg├útura dintre lupta pentru Illyricum ┼či Alaric, trebuie s├ú ┼úinem cont ┼či de agenda go┼úilor. Alaric arat├ú din 395 c├ú este dispus la o alian┼ú├ú cu statul roman, dar beneficiile trebuie s├ú fie generoase, pe scurt recunoa┼čtere ┼či legitimitate ├«ntr-un teritoriu.

Stilicho se confrunta cu o dilem├ú putea s├ú-i mute din zonele Daciei ┼či Macedoniei ├«n estul prefecturii Illyricum, controlat de el;dar asta ar implica fr├úm├ónt├úri at├ót pentru go┼úi c├ót ┼či pentru proprietarii de p├úm├ónt. Alternativ, putea legitima controlul teritoriiilor deja st├úp├ónite de ei, ceea ce ar presupune decizia constantinopolitan├ú de a-i transfera estul Illyricum-ului generalului vandal spre protec┼úie. Stilicho alege a doua op┼úiune, metoda cea mai simpl├ú de altfel de a-i atrage pe go┼úi de partea sa. Astfel c├ú, ├«n 405 Alaric prime┼čte titlul de magister militumde data asta de la Imperiul Roman de Apus, element folosit de propaganda estic├ú pentru a-l acuza pe Stilicho de tendin┼úe invazioniste, dar acesta nu face altceva dec├ót s├ú-┼či ├«nt├úreasc├ú o hegemonie deja existent├ú prin prezen┼úa lui Alaric acolo.

Oricum, ├«n tot contextul politic destul de complicat are loc invazia bandelor lui Radagaisus din central Europei spre Raetia ┼či Italia. Conglomeratul de barbari provoac├ú distrugeri ├«n ora┼čele Flavia Solva ┼či Aguntum, oprit fiind abia la Faesule ┼či executat la 23 august 406. Problemele nu se opresc aici. ├Än 405/406 vandali, alani ┼či suevi trec Rinul l├óng├ú Mainz ┼či devasteaz├ú Gallia, provoc├ónd uzurp├úri ├«n Britannia din cauza incapacita┼úii autorit├ú┼úilor de a gestiona criza. Astfel Marcus, Gratian ┼či Constantin al III-lea sunt proclama┼úi augusti. Alaric nu mai pare ├«ns├ú dispus s├ú r├úm├ón├ú un pion ├«n politica lui Stilicho de recuperare acum at├ót a Illyricum-ului, c├ót ┼či a Galliei ┼či ia pozitie ├«n Noricum, de unde pretinde 4000 de solidi, pe care Stilicho ├«l sf├útuie┼čte pe Honorius s├ú-i ofere ├«n condi┼úiile e┼čecului din Gallia.

Marsul gotilor

Ca urmare a intrigilor de la curte care ├«l acuzau pe general de tr├údare, Stilicho este demis ┼či executat la 22 august 408. Alaric ac┼úioneaz├ú ├«n consecin┼ú├ú, invad├ónd Italia pe traseul Via Postumia p├ón├ú la Aquileia, apoi spre Verona ┼či Cremona, de unde trec pe Via Aemilia ┼či se ├«ndreapt├ú spre Rimini. De aici pe Via Salaria ┼či ruta Ascoli-Reate ajung la Roma, ├«ntreaga campanile ├«nsum├ónd o lun├ú. Asediul Romei are un impact deosebit asupra ceta┼úenilor, amenin┼úa┼úi cu foametea ┼či ├«n c├úutare de ┼úapi isp├ú┼čitori, unul g├úsit ├«n persoana so┼úiei lui Stilicho. cel datorit├ú c├úruia Alaric se men┼úinuse pe scena politic├ú at├óta vreme[4].

Sursele mai vorbesc ┼či despre faptul c├ú un demon i-ar fi ordonat s├ú atace Roma[5]. ├Än ciuda impactului care a provocat ┼či un val de reactii prin care se solicita ├«ntoarcerea la p├úg├ónism, Alaric intr├ú ├«n negocieri cu statul roman, la Rimini, prin prefectul pretoriului Iovius, ├«n cursul c├úrora solicit├ú 30000 de livre de argint, 5000 de aur, dar ┼či titlul de┼úinut anterior de Stilicho, magisterium utriusque militiae. ├Ämp├úratul ├«i refuz├ú doar pozi┼úia ├«n ierarhia imperial├ú[6].

Prin urmare, Alaric ├«┼či proclam├ú propriul ├«mp├úrat, pe Priscus Attalus, con┼čtient de importan┼úa unei uzurp├úri care poate l-ar convinge pe Honorius s├ú-┼či revizuiasc├ú atitudinea. Priscus Atallus fusese prefect al ora┼čului ┼či unul dintre ambasadorii care au preg├útit negocierile de la Rimini. Membru al cercului retorului Symmachus, este botezat ├«n rit arian de episcopul go┼úilor Sigesar ┼či ├«ncoronat ca augustus. ├Äl nume┼čte pe Alaric magister utriusque militiae┼či pe cumnatul s├úu Athaulf comes domesticorum equitum[7].

Dar Priscus Atallus are preten┼úii imperiale proprii. Ceea ce nu a realizat Priscus a fost dependen┼úa sa de Alaric, pe care l-a ignorant neac┼úion├ónd suficient de repede pentru a securiza Africa ┼či refuz├ónd oferta de colegialitate propus├ú de Honorius, dovad├ú a sl├úbiciunii pregnante a statului roman.

Fie c├ú a fost vorba de arogan┼ú├ú, veleit├ú┼úi imperiale sau ne├«ncrederea total├ú ├«n curtea de la Ravenna, Attalus se dovede┼čte o op┼úiune proast├ú pentru Alaric, care ├«l demite la Rimini[8], recunosc├óndu-i doar lui Honorius capacitatea de a ├«ndeplini cererile go┼úilor. O ├«n┼úelegere este pe cale s├ú se fructifice, dar Sarus, dezertorul aflat acum ├«n solda romanilor, atac├ú armata gotic├ú prin surprindere, poate ca expresie a temerilor sale legate de propria-i pozi┼úie[9].


Sack of Rome by the Visigoths on 24 August 410 by JN Sylvestre 1890 jpg jpeg

Ac┼úion├ónd sau nu conform instruc┼úiunilor de la Ravenna, cert este c├ú a provocat ultimul asediu al Romei, soldat de data aceasta cu intrarea ├«n cetate prin Poarta Salaria, posibil datorit├ú unei tr├úd├úri. Jaful ├«ncepe pe 24 august 410 ┼či dureaz├ú 3 zile. ┼×i autorii cre┼čtini, ┼či cei p├úg├óni, ofer├ú o imagine sumbr├ú a distrugerilor ┼či masacrelor, care sunt totu┼či limitate de pild├ú de permisiunea refugiului ├«n Africa sau de respectarea sanctuarelor, iar comparativ cu jaful gallilor senoni cu 800 de ani ├«nainte, lucrurile par s├ú fi fost ceva mai civlizate, dup├ú cum tot insist├ú ┼či Orosius, ce-i drept la modul idealizant c├ónd vorbe┼čte despre imnurile c├óntate ├«mpreun├ú de romani ┼či go┼úi pentru gloria lui Dumnezeu[10].

├Än orice caz, impactul psihlogic este unul cov├ór┼čitor, redresarea imperiului ridic├ónd mari semne de ├«ntrebare. Mai mult a contat ┼čocul moral dec├ót distrugerile propriu-zise, care au fost f├úcute oarecum sistematic ┼či organizat, dar emo┼úiile au produs valuri milenariste ┼či c├úut├úri disperate de r├úspunsuri ├«n cre┼čtinism sau p├úg├ónism. P├ón├ú la urm├ú, era de neconceput pentru un roman ca un leag├ún de civiliza┼úie s├ú ajung├ú pe m├óna barbarilor. Dar nici pentru go┼úi nu a fost o situa┼úie fericit├ú.

ÔÇťPentru Alaric, jaful Romei a fost o recunoa┼čtere a ├«nfr├óngerii, un e┼čec catastrofal. Tot ce sperase ┼či pentru care luptase un deceniu ┼či jum├útate a ars odat├ú cu ora┼čul. O func┼úie imperial├ú, un loc legitim ├«n interiorul imperiului, acestea erau departe acumÔÇŁ[11] (de┼či Athaulf va reu┼či p├ón├ú la urm├ú s├ú concretizeze dezideratele lui Alaric, la momentul respectiv situa┼úia nu era str├úlucit├ú nici pentru barbari). Jaful Romei nu a rezolvat nimic concret pentru go┼úi, a fost mai mult o satisfac┼úie personal├ú. Alaric ├«ncercase s├ú forteze statul roman s├ú reconfigureze rela┼úiile cu go┼úii, Roma fiind un factor de presiune cu valoare simbolic├ú pentru c├ú autoritatea imperial├ú se stabilizase la Ravenna.

Dup├ú jaf, Alaric, preocupat de asigurarea hranei poporului s├úu, se ├«ndreapt├ú spre sud dorind trecerea ├«n Sicilia ┼či Africa de Nord, dar lipsa experien┼úei maritime cauzeaz├ú e┼čecul. Re├«ntorc├óndu-se spre centrul Italiei, Alaric moare la Bruttum, urm├óndu-i la tron Athaulf. Iordanes are o poveste elaborat├ú despre ├«nmorm├óntarea sa:ÔÇťCursul r├óului Busentus a fost deviat, iar captivii romani au fost ├«ndemna┼úi c├útre albie unde au s├úpat un morm├ónt. Apoi, dup├ú ce Alaric a fost depus ├«n el ├«mpreun├ú cu multele comori adunate de la jaful Romei, r├óul a fost redirec┼úionat pe cursul normal ┼či groparii au fost omor├ó┼úi ca s├ú nu poat├ú dezv├úlui locul de veci al lui Alaric[12].

Personaj interesant, are abilitate politic├ú, ┼čtie s├ú-┼či urm├úreasc├ú scopul ├«n ciuda inferiorit├ú┼úii culturale cu care este creditat. ┼×i totu┼či, este ├«n inferioritate militar├ú ┼či administrativ├ú, supravie┼úuind ├«n bun├ú m├úsur├ú datorit├ú intrigilor de la curte. Oricum, povestea sa este simptomatic├ú pentru realit├ú┼úile antichit├ú┼úii t├órzii:implicarea barbarilor ├«n afacerile statului roman, migra┼úiile dese, ├«ncerc├úrile de stabilizare ├«n interiorul provinciilor, distan┼úarea ├«ntre estul ┼či vestul imperiului, jocul politic din ce ├«n ce mai complicat, interferen┼úele culturale dintre lumile roman├ú ┼či non-roman├ú.

Surse primare:

Ammianus Marcellinus, Res Gestae , trad. David Popescu, Bucure┼čti, 1982;
Aurelius Victor, Caesares , trad. H. W. Bird, Liverpool, 1994;
Claudian, De Bello Gothico , ediţie online: http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Claudian/De_Bello_Gothico* (accesat 13.11.2011);
Iordanes, Getica , ediţie online: http://www.gutenberg.org/cache/epub/14809/pg14809 (accesat 13.11.2011);
Orosius, Historia Adversum Paganos , ediţie online: http://sites.google.com/site/demontortoise2000/orosius_book7 (accesat 13.11.2011);
Socrates Scholasticus, Historia Ecclesiastica , ed. R. Hussey, Oxford, 1853;
Sozomenos, Historia Ecclesiastica , trad. I. Gheorghiu, Bucure┼čti, 1897;
Zosimos, Historia Nova , ed. F. Paschoud, Paris, 1971.

Lucr├úri generale ┼či speciale:

Bury, J.B., The Invasion of Europe by the Barbarians. A Series of Lectures , University of London, 1927;
Cameron, Averil, Garnsey, Peter (ed.), Cambridge Ancient History, Cambridge University Press, 2008;
Cizek, Eugen, Istoria Romei , Bucure┼čti, Paideia, 2002;
Giese, Wolfgang, Die Goten , Stuttgart, 2004;
Heather, Peter, The Fall of the Roman Empire. A New History , London, Macmillan, 2005;
Kulikowski, Michael, RomeÔÇÖs Gothic Wars , New York, Cambridge University Press, 2007;
Rohrbacher, David, Historians of Late Antiquity , London&New York, Routledge, 2002
Wolfram, Helwig, Die Germanen , M├╝nchen, Beck-Wissen, 1997.

Note: 

[1] Peter Heather, The Fall of the Roman Empire. A New History , London, Macmillan, 2005.
[2] Ibid.
[3] Iordanes, Getica , XXIX, ediţie online:
http://www.gutenberg.org/cache/epub/14809/pg14809.
[4] Sozomenos, Historia Ecclesiastica , trad. I. Gheorghiu, Bucure┼čti, 1897, IX, 4.
[5] Socrates Scholasticus, Historia Ecclesiastica , ed. R. Hussey, Oxford, 1853, VII, 10;Sozomenos, op. cit., IX, 6.
[6] Sozomenos, op. cit ., IX, 7.
[7] Sozomenos, op. cit ., IX, 8;Orosius, op. cit., VII, 42.
[8] Zosimos, Historia Nova , ed. F. Paschoud, Paris, 1971, VI, 9-12;Sozomenos, op. cit., IX, 8.
[9] Sozomenos, op.cit ., IX, 9.
[10] Orosius, op. cit ., VII, 30.
[11] Michael Kulikowski, op. cit ., pag. 177 (trad. aut.)
[12] Iordanes, op. cit ., XXX.