Valorizarea artei populare românești de către doamnele din înalta societate

Feminismul românesc s-a născut la mijlocul secolului al XIX-lea, având rădăcini în elita intelectuală pașoptistă și a evoluat de la acțiuni caritabile și de alfabetizare, spre mișcare legislativă, socială, politică. Reginele României, Elisabeta (Carmen Sylva) și Maria, au contribuit la emanciparea femeilor române prin sprijinirea școlilor de fete, a unor forme de asociere și activități de promovare a valorilor naționale.

De exemplu, societatea de binefacere Țesătoarea a fost înființată din inițiativa Reginei Elisabeta la 27 ianuarie 1905, cu deviza: „Viitorul țării îl țese femeia”, cu scopul dezvoltării în România a culturii gândacilor de mătase, a țesătoriei mătăsii și al vânzării acestor țesături, , notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

În anul 1907, Zoe Gr. Râmniceanu (1868-1926) și alte reprezentante ale elitei feminine a epocii – Alexandrina Gr. Cantacuzino, Alexandra B. Catargiu, Zoe Golescu, Ana Th. Nica, Maria Racotă și Fanny Seculici – au înființat școala-atelier „Regina Elisaveta Țesătoarea”, în București și în mai multe comune rurale și urbane. Scopul acestei școli era „să dea învățământ gratuit la fete de săteni și femei târgovețe, în meseria țesutului”, să formeze bune gospodine, maestre de industrie casnică, perfecționate în arta țesutului, în lucrări executate după vechile modele, mai ales în culori vegetale. Un obiectiv important al societății Țesătoarea și al școlii-atelier a fost organizarea de expoziții de covoare românești, de regulă în fiecare an, cu scopul promovării artei populare.

După moartea lui Zoe Gr. Râmniceanu, un rol decisiv în realizarea acestor expoziții a avut Alexandrina Gr. Cantacuzino (1876-1944), care considera că expoziția și concursul organizate anual de Țesătoarea în perioada 1929-1938 contribuie la cultivarea caracterului etnic al țării, așa de bine reprezentat în țesăturile românești și scoarțele lucrate de femei.

La 1 iunie 1929, societatea Țesătoarea a deschis prima expoziție de scoarțe naționale (covoare oltenești, muntenești, moldovenești, basarabene), specifice prin țesut, colorit, prin desen, în sala de conferințe a Casei Femeii. La inaugurarea expoziției au participat și Regina Maria a României, Demetru I. Dobrescu, primarul Capitalei, care au analizat calitatea scoarțelor românești și au propus diferite soluții pentru „menținerea și răspândirea gustului pentru modele curat românești”.

Fanny Seculici (scriitoare cunoscută sub pseudonimul Bucura Dumbravă, 1868-1926) a fondat în 1905 societatea „Chindia”, ai cărei membri se reuneau și căutau să descopere jocurile țărănești originale, lăutarii, costume populare.

Anna Kretzulescu-Lahovary (1865-1964), o femeie educată, erudită, cu un simț practic deosebit, a fost și ea pasionată de artă populară, atașată de locurile și tradițiile rurale. Astfel, în 1908, a întemeiat pe moșia familiei de la Leurdeni (județul Argeș) un atelier de cusături și țesături naționale, unde a creat locuri de muncă pentru multe femei, care au realizat peste 40.000 de ii, perne, bluze etc., vândute în țară și în străinătate. S-a interesat de reintroducerea modelelor de broderii vechi, căuta pe la casele țărănești peticele de cusături vechi. A deschis o expoziție permanentă de țesături tradiționale românești cu vânzare în casele Moruzi de pe Calea Victoriei din București și a avut inițiativa realizării unui album cu zeci de ii, fote, catrințe, cojoace din Muscel, Oltenia, Banat și Moldova. Vestea activității ei și în acest domeniu a ajuns până la Paris, de unde a primit în 1910 cerere pentru toate costumele necesare punerii în scenă a spectacolului operei „Cobzarul”, scrisă de Elena Văcărescu. În 1922 a găsit și a trimis costume autentice din județele Muscel, Argeș, Gorj, Olt și cojoace brodate, pe care le-a expus la Muzeul Artelor Decorative din Paris.

Aretia Piteșteanu-Tătărescu (1889-1968) a promovat prin intermediul mai multor asociații feministe (Liga Națională a Femeilor, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, Țesătoarea) arta și tradițiile populare românești, în special din Oltenia. A organizat școli și ateliere de țesătorie în satele gorjene, a participat și a obținut premii la numeroase concursuri naționale și internaționale.

Urmând exemplul acestor doamne din înalta societate, tot mai multe femei în România interbelică au apreciat și au promovat arta tradițională, folclorul, dansul românesc, au deschis școli, ateliere de țesătorie, au îmbrăcat costume populare la diverse evenimente, au organizat expoziții naționale și internaționale cu covoare, broderii, cusături populare românești.

_{Foto sus: Alexandrina
Gr. Cantacuzino la Zamora cu sătence și colaboratoare (© Arhivele
Naționale ale României, Colecția Documente Fotografice II
4704)}