Un mit sovietic: „Cea mai mare bătălie de tancuri din istorie“
Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial lucrările sovietice tradiționale au creat o extraordinară aureolă mitică a bătăliei de la Prohorovka ca fiind „cea mai mare bătălie de tancuri din istorie” în care șarjele epice cu sute de tancuri și tunuri de asalt ale unităților sovietice au câștigat bătălia și au produs pierderi de sute de blindate și mii de militari armatei germane. În plus, și în același ton, istoricii sovieticii au considerat luptele de la Kursk ca fiind decisive în câștigarea războiului în Est și care au marcat „drumul fără întoarcere” al forțelor germane.
Și astfel Prohorovka – o localitate cvasinecunoscută în lume până atunci, ca și Kursk – avea să fie considerată zeci de ani drept cea mai mare bătălie de tancuri din istorie fără ca cineva să combată această variantă. Trebuie spus că nici unii autori occidentali nu s-au lăsat mai prejos: o lucrare arată că II SS-PanzerKorps dispunea de 600 de tancuri, iar III Panzerkorps avea 360 de tancuri (F. Kurowski, Der Panzerkrieg, 1980). Alte cărți merg de la 700 de tancuri (B. Perrett, A history of Blitzkrieg, 1981) și ajung chiar la 900 de tancuri și tunuri de asalt, incluzând Panther și Ferdinand (Panzer, A revolution in warfare, 1939-1945, 1989) pentru II SS-Panzerkorps când s-a ciocnit cu Armata 5 Tancuri de Gardă la Prohorovka.
O serie cercetători occidentali care au studiat și s-au inspirat din lucrările sovietice tradiționale dedicate bătăliei ne arată că numărul total de blindate care au participat la încleștarea din zona Prohorovka variază între 1.200 (700 sovietice și 500 germane) și 1.500 de tancuri și tunuri de asalt (800 sovietice și 700 germane). Diferența este rezultatul versiunilor diferite care au documentat unitățile participante de fiecare parte.
În timp ce pentru versiunea mai mică (1.200), sunt incluse blindatele II SS-Panzerkorps și cele aparținând celei mai mari părți ale Armatei 5 Tancuri de Gardă sovietice, varianta mai mare cuprinde întreaga Armata 5 Tancuri de Gardă, iar de partea germană este adăugat și III Panzerkorps. Acest lucru se datorează faptului că Corpul 5 Mecanizat de Gardă a fost trimis să întărească Armata 69 sovietică care lupta împotriva III Panzerkorps, și amenința cu încercuirea o serie de unități din cadrul Armatei 69.
Unitățile trimise din cadrul Corpului 5 Mecanizat de Gardă cuprindeau Brigăzile 11 și 12 Mecanizate de Gardă, întărite cu Brigada 26 Tancuri din cadrul Corpului 2 Tancuri de Gardă. Aceste forțe însumau circa 100 de tancuri și au luptat contra Diviziilor 6 și 19 Tancuri germane (III Panzerkorps) care aveau în dotare 200 de tancuri, conform lucrărilor sovietice. Forțele rămase din Armata 5 Tancuri de Gardă s-a ciocnit cu II SS-Panzerkorps, despre care se credea că are în dotare 500 de tancuri și tunuri de asalt din care 100 erau tipuri nou introduse în luptă (Pz. VI Tiger, Pz. V Panther și Ferdinand).
Generalul Rotmistrov și pierderile sovieticilor
Conform cărții scrise de generalul Rotmistrov, care a inspirat zeci de ani sute de articole și volume dedicate bătăliei, germanii au pierdut 350 de tancuri și 10.000 de militari în ziua de 12 iulie 1943 – data luptelor din zona Prohorovka. Într-o altă lucrare, Rotmistrov arată că germanii au pierdut 400 de tancuri (inclusiv 70 Tiger), 88 tunuri de câmp, 70 de aruncătoare de bombe, 83 de mitraliere, peste 300 vehicule și circa 3.500 de militari în luptele purtate cu Armata 5 Tancuri de Gardă.
Evaluările și analizele mai realiste din cuprinsul unui studiu elaborat de Statul Major General al Armatei sovietice recunosc că germanii au pierdut într-o perioadă de cinci zile – 12-16 iulie 1943, inclusiv – 300 de tancuri, 20 tunuri de asalt, peste 200 tunuri, 500 de vehicule și peste 4.500 de militari. În 1995, chiar și David Glantz, autorul unuia dintre cele mai bune volume dedicate războiului din Est, When titans clashed, arăta că germanii au pierdut 320 de tancuri și tunuri de asalt la Prohorovka.
De cealaltă parte, sovieticii recunosc pierderea a 300 de tancuri și tunuri de asalt din cadrul Armatei 5 Tancuri de Gardă în ziua de 12 iulie, cifră care reprezintă pierderi totale (blindate distruse sau abandonate/capturate de germani). Totodată, Rotmistrov mai spune că Corpul 29 Tancuri a pierdut 60% din tancurile din dotare și Corpul 18 Tancuri 30%, în timp ce pierderile Corpului 5 Mecanizat de Gardă au fost mici.
Versiunea germană asupra bătăliei
Conform versiunii germane, la declanșarea Operației Zitadelle cele trei divizii de tancuri ale III Panzerkorps erau echipate cu 350 tancuri (D. 6 Tc. – 148, D. 7 Tc. – 107 și D. 19 Tc. – 95). Corpul a primit ca întărire Batalionul 503 Tancuri grele (echipat cu 45 tancuri Pz. VI Tiger) și Batalionul 228 Tunuri de Asalt (echipat cu 31 Stug IIIlg) ridicând numărul blindatelor din înzestrare la 426.
Dacă diviziile III Panzerkorps ar fi dispus de 200 de tancuri operaționale în ziua de 12 iulie 1943, conform versiunii sovietice, ar fi fost o realizare remarcabilă, însă raportările unităților din organică arată că totalul blindatelor operaționale din înzestrarea corpului era mult mai mic.
Din nefericire pentru cercetarea istorică, rapoartele zilnice cu situația tancurilor operaționale înaintate de unitățile germane nu au putut fi descoperite pentru ziua de 12 iulie, dar pentru data de 11 iulie acestea sunt disponibile. În această zi, 116 tancuri erau operaționale în cadrul diviziilor subordonate III Panzerkorps la care se pot adăuga informațiile pentru Batalionul 228 Tunuri de Asalt din data de 12 iulie. În concluzie, III Panzerkorps nu putea avea mai mult de 135 de tancuri și tunuri de asalt operaționale în bătăliile din zona Prohorovka.
III Panzerkorps a realizat un cap de pod peste râul Donețul de Nord în noaptea de 11-12 iulie 1943. Întrucât, pe parcursul zilei de 12 iulie, forțele sovietice au executat mai multe contraatacuri împotriva unităților III Panzerkorps și a Corpului XI Armată, cea mai mare parte a acestei zile a fost folosită de forțele germane pentru consolidarea pozițiilor de apărare ocupate. A doua zi, germanii au întreprins o serie de atacuri pentru dezvoltarea capului de pod la care au participat, probabil, circa 100 de tancuri și tunuri de asalt.
În jurul satului Prohorovka au participat la lupte, în principal, forțele II SS-Panzerkorps care intenționau în data de 12 iulie să atace după următoarea schemă de manevră: pe flancul stâng, Totenkopf urma să atace peste râul Psel pe direcția Kliuchi-Beregovoe-Prohorovka, în timp ce Leibstandarte acționase în centrul dispozitivului pe direcția ferma de stat „Komsomoleț”– înălțimea cu cota 252,2 – stația Prohorovka, având flancul drept acoperit de Das Reich. Un aspect important de reținut îl constituie faptul că Totenkopf acționa împotriva forțelor Armatei 5 de Gardă (general-maior Zhadov), și nu împotriva trupelor Armatei 5 Tancuri de Gardă comandată de Rotmistrov.
Contrar versiunilor sovietice, II SS-Panzerkorps nu dispunea de 500 de tancuri și tunuri de asalt în ziua de 12 iulie, ci de un număr mult mai mic conform documentelor germane. Astfel, în seara zilei de 11 iulie, II SS-Panzerkorps dispunea de 294 de tancuri și tunuri de asalt operaționale (236+58) din care 15 erau Tiger, fără tancuri Panther (concentrate în Bg. 10 Tc./XLVIII Panzerkorps) sau tunuri de asalt grele Ferdinand (concentrate în unități din Armata 9 comandată de Model), nici măcar în atelierele de reparații.
Deși la Kursk nu au fost introduse în luptă decât 89 dintre tunurile de asalt grele Ferdinand, grupate în cadrul Regimentului 656 Tunuri de asalt grele (având în organică Batalioanele 653 și 654 Tunuri de asalt grele), parte a Armatei 9 germane (Model), au fost des menționate în lucrările tradiționale, dar și mai recente, cu autori occidentali, cum ar fi Steven Newton (2003) care concluzionează că un asalt al Diviziei Grossdeutschland a fost încununat de succes și datorită prezenței „...unei companii înzestrată cu noile tunuri de asalt Ferdinand de 80 de tone...”.
La declanșarea ofensivei, II SS-Panzerkorps dispunea de 494 de tancuri și tunuri de asalt (90% operaționale) din care 42 erau Tiger (fără Panther sau Ferdinand, nici măcar în atelierele de reparații).
Rezultă foarte clar din documentele germane consultate de cercetătorii occidentali că nici măcar la începutul ofensivei germanii nu dispuneau de numărul de blindate pe care mulți autori sovietici și occidentali pretindeau că au acționat în bătăliile din zona Prohorovka, care s-a desfășurat o săptămână mai târziu. De remarcat că pe 16 iulie II SS-Panzerkorps încă mai dispunea de 292 de tancuri și tunuri de asalt operaționale – ceea ce constituie un alt aspect important reieșit din aceste documente.
Acest text este un fragment din articolul „Prohorovka, ciocnirea necunoscută din cadrul bătăliei de la Kursk”, publicat în numărul 247 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 august - 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
