Un Breaking-News din 1941: Germania a atacat Iugoslavia și Grecia
Cu lectura presei din perioada februarie-iunie 1941, mai precis a celor două ziare importante ale vremii respective – Curentul și Universul –, exersînd experimentul Cum ar fi să fi fost cititor de ziare și nu istoric din prezent, am ajuns la un moment crucial pentru Balcani, pentru Europa și pentru România: Atacarea Iugoslaviei și Greciei de către Germania în dimineața zilei de 6 aprilie 1941, ora 6.
În mai multe rînduri am scris cît de interesantă ar fi o istorie a Breaking news-urilor din presa dinainte de instalarea regimului comunist, altfel spus, o Istorie a paginilor întîi și edițiilor speciale provocate de marile Evenimente. Mi s-a spus că s-ar putea face și o carte, o carte album, în care să fie reproduse paginile întîi pe post de Breaking Newsuri, însoțite de comentarii. Antologii de pagini întîi sînt apariții editoriale obișnuite în Occident. Am acasă, în Departamentul dedicat presei, o cartea scoasă de săptămînalul franțuzesc Liberation, afișînd paginile întîi ale anului 1989. Da, e vorba de anul 1989, deoarece îmi amintesc de coperta dedicată Căderii lui Ceaușescu.
Pînă la angajarea mea într-un asemenea proiect, mă opresc nițel asupra felului în care Curentul și Universul au oglindit Atacarea Iugoslaviei și a Greciei. Curentul și Universul au scris despre Atacarea Iugoslaviei în edițiile de marți 8 aprilie 1941. Avînd în vedere că ele se încheiau la prînz, cu o zi înainte, sînt ediții care apar în București în după amiaza zilei de luni,7 aprilie 1941.
Curentul desfășoară pe întreaga pagină întîi titlul de sub frontispiciu:
„Trupele germane au intrat în Jugoslavia și Grecia
Pretutindeni, rezistența inamicului a fost zdrobită.”
Știrea de bază e următoarea:
„Berlin, 6 (Rador) – Înaltul comandament al forțelor armate germane comunică:
Deoarece trupele britanice debarcate în Grecia înaintează spre Nord, și cum s-a aflat că ele au făcut legătura cu armata jugoslavă mobilizată, formațiuni ale armatei germane au procedat azi dimineață la o contra ofensivă. Ele au trecut în mai multe locuri frontiera greacă și sîrbă.
În primele ore ale dimineții, aviația germană a atacat aerodromurile sîrbe. Puternice formațiuni au atacat fortăreața din Belgrad, distrugînd cazărmi precum și instalațiile militare și de însemnătate militară.
În același timp, formațiuni de avioane de luptă italiene au atacat cu succes obiective de însemnătate militară în Jugoslavia de sud.”
În partea dreaptă sus, e reprodusă harta cu Aerodromurile, șoselele și căile ferate din țările sud estice.Titluri de materiale subsumate titlului de pagina întîi:
- A doua bombardare a Belgradului
- Rezistența inamicului înfrîntă
- Rezultatul primei zile de luptă
- Activitatea desfășurată de ministrul Statelor Unite la Belgrad
- Camuflarea luminilor în Bulgaria
- Trupele engleze au ocupat aerodromurile iugoslave
- Legația iugoslavă din Pressburg sub supraveghere polițienească
- Întreruperea legăturii de cale ferată între Jugoslavia și Bulgaria
- Postul de radio Belgrad nu și-a reluat emisiunea
Între ultimele două titluri e publicată poza lui Hitler vorbind la tribună.
- O armată imperială engleză se află actualmente în Grecia
- Distrugerea unui ponton de o importanță strategică specială pentru Jugoslavia
- Situația din Croația nu s-a schimbat
- Poporul croat rămîne favorabil puterilor Axei și condamnă manevrele demo-masonice de la Belgrad
În dreapta jos, în colț e tipărit anunțul:
„În corpul ziarului!
Notele guvernului german trimise la Belgrad și Atena.”
Sub hartă e publicat textul Comunicatului emis de Guvernul României duminică, 6 aprilie 1941:
„Armata și aviația iugoslavă au bombardat teritoriul român
Guvernul român a adresat protestul său formal guvernului iugoslav
Deși Guvernul român n-a făcut nici un act de angajare a României în ostilitățile începute cu Iugoslavia – ceea ce de altfel nici nu i s-a cerut de Puterile semnatare ale Pactului Tripartit, și cu toate că a luat o atitudine de simplă veghe la evoluția împrejurărilor, deși avea pe teritoriul iugoslav români de apărat – drept răspuns la atitudinea sa, armata și aviația iugoslavă au bombardat teritoriul român.
Azi 6 Aprilie la ora 7 dimineața, cu tunurile și mitralierele de pe malul iugoslav al Dunării, au tras în contra Orșovei, omorînd un om.
La ora 14 un avion de bombardament bimotor iugoslav a aruncat bombe asupra Aradului. Una din bombe a căzut asupra unei ferme, rănind 5 persoane din care 2 au murit în spital.
Tot azi la ora 14,30, 2 avioane trimotoare iugoslave au aruncat bombe asupra orașului Timișoara. Unul a aruncat șapte bombe din care numai două au explodat fără pagube sau victime, iar celălalt a aruncat cinci bombe spărgînd geamurile la cîteva vagoane, deplasînd o cisternă cu apă, fără a face victime.
De asemenea în cursul serii, un avion a aruncat 6 bombe deasupra Oraviței, fără însă a produce vreo pagubă.
Guvernul Român a adresat protestul său formal Guvernului iugoslav.
Generalul Antonescu asigură întreaga populație că a luat toate măsurile de păstrarea siguranței și a ordinei și că asemenea acte grave și lipsite de loialitate nu pot turbura conduita Guvernului Român, fără însă ca aceasta să însemneze libertatea de a ni se atinge onoarea și drepturile.”
Două elemente țin de altceva decît de Războiul Germania – Iugoslavia.
Stînga jos, se publică o fotografie cu următoarea explicație:
„M. S. Regele Mihai I rostindu-şi discursul cu prilejul depunerii jurămîntului de către recruţii din Batalionul de gardă de la Sinaia.”
În partea opusă, o fotografie cu explicația:
„Bersaglieri italieni pe frontul greco-albanez cercetînd linia inamicului”.
La pagina patru e publicată:
„Declarația oficială a guvernului german privitoare la Iugoslavia”.
Cu intertitlul:
„Belgradul a aruncat definitiv masca.”
Pagina 7 stă sub titlul uriaș:
„Ordinul de zi al Fuehrerului adresat armatei germane din sud-est.”
Tot aici e publicat:
„Apelul Fuehrerului-Cancelar adresat poporului german” cu intertitlurile puse de redacție:
„Nu puteam tolera o lovitură în spațiul nostru vital
Lupta contra uzurpatorilor de la Belgrad.”
Alte titluri din pagină:
„Declarația guvernului german făcută reprezentanților presei străine
Nota guvernului german adresată guvernului grec. ”
Pagina 8, așezată sub rubrica Ultima oră, cuprinde:
Aviația germană a dat ieri un al treilea atac asupra Belgradului – titlu desfășurat pe întreaga pagină.
Cu subtitlul:
„Iugoslavii au pierdut 81 de avioane.”
Alte titluri se referă la informații vitale pentru cititorul ziarului:
Foto sus: Trupele germane intră în Atena (© Bundesarchiv, Bild 101I-164-0357-29A / Rauch / CC-BY-SA 3.0)
Mai multe pentru tine...