Creta, mormântul paraşutiştilor germani

La 20 mai 1941 a început Bătălia pentru Creta, prin desantarea (cu ajutorul planoarelor) a vânătorilor de munte şi a paraşutiştilor (Fallschirmjäger) germani în cadrul operațiunii „Mercur". Au fost folosite, în această operaţiune, 539 de aeronave de transport. Insula Creta era apărată de aproximativ 43.000 de greci, australieni, neozeelandezi şi britanici, nu toţi fiind echipaţi corespunzător.

Germanii au atacat simultan pe trei aerodromuri. Atacul a reuşit numai pe unul dintre ele, care a fost cucerit, ceea ce le-a permis să-şi întărească poziţiile şi să-şi aprovizioneze rapid forţele. Aliaţii au decis, după o săptămână de lupte dure, că în insulă erau atât de multe trupe şi provizii germane, încât apărarea insulei nu mai era cu putinţă, 17.000 de soldaţi ai Commonwealthului trebuind să fie evacuaţi. Pe insulă au rămas, totuşi, 10.000 de luptători greci şi 500 de britanici, continuând lupta împotriva ocupanţilor germani.

Pierderile germane s-au cifrat la 6.200 de oameni (din care aproape 4.000 de morţi) din cei 14.000 de soldaţi care au atacat Creta. Pierderile germanilor au fost aşa de ridicate, încât Hitler a luat hotărârea să nu mai aprobe vreodată un desant aerian. Generalul Kurt Student avea să spună mai târziu: „Creta a fost mormântul paraşutiştilor germani". Aliaţii au tras concluziile necesare din această invazie, şi anume că orice desant aerian trebuie să fie sprijinit corespunzător de aviaţie. Aceste concluzii au fost folosite, mai târziu, în timpul debarcării din Normandia.

Bătălia din Creta a avut și trei caracteristici speciale:a fost prima invazie mare aeropurtată de până atunci, a fost pentru prima oară în timpul războiului când britanicii au folosit datele după decriptarea codului Enigma și a fost prima oară în timpul războiului când trupele germane au trebuit să facă față rezistenței în masă a populației civile.